Sunteti in categorie: Moda

Tricotaje 2009

fotografii moda pantaloni 2009Tricotaje, pantaloni „pana“, se pare ca a revenit moda anilor 80. Noile tendinte din moda 2009 au inceput sa-si faca aparitia.

Stiti sa crosetati? Daca nu, atunci este cazul sa invatati pentru ca in aceasta primavara se poarta tricotajele.

In ultima vreme, acestea fusesera uitate, dar incepand cu aceasta primavara, creatorii de moda le gasesc iar atractive.
Si cum este inca racoare, puloverele din lana vor intra repede in preferintele dumneavoastra.

Tricotajele pot crea insa iluzia unei siluete deloc suple, asa ca aveti mare grija cu ce le asortati.

O veste imbucuratoare este faptul ca, in acest sezon, creatorii de moda va permit sa dati frau liber imaginatiei, cand trebuie sa va construiti o tinuta.

Vei gasi in acest sezon in magazine o mare diversitate de piese de imbracaminte tricotate, de la rochii elegante, pana la pulovere lungi, toate piese atragatoare, din care sa alegi, cum ar fi tricotajele vioaie si in nuante de serbet, in dungi de culoarea piersicii, violet, galben si rosu.

Must have pentru acest sezon este bluza pe gat, tricotata din materiale subtiri, intr-o nuanta neutra – bej, alb, negru, gri, care poate fi usor intregrata in garderoba si purtata in diverse combinatii stilistice. Aceasta poate avea maneca scurta, lunga sau ¾ si poate deveni elementul de baza pentru suprapunerile recomandate de catre stilisti.

Doriti sa purtati fuste peste pantaloni?
Iata o tinuta care a inceput sa fie adoptata chiar si de vedete: o rochie din tricot, foarte scurta, purtata cu o pereche de colanti si eventual o pereche de cizme sau ghete.

Si pentru a urma toate regulile noilor tendinte, va puteti evidentia talia cu o curea.

TENDINTE 2009Suprapunerile pot fi adaptate si la pulovere. Bluza dumneavoastra este prea transparenta sau are un decolteau adanc? Nu-i nimic, puteti s-o purtati peste o camasa sau chiar peste o helanca.

Pantaloni la moda in 2009
Cu ce pot fi asortate tricotajele? Raspunsul este foarte simplu: cu pantaloni.

Dupa ce in ultimele sezoane fustele au fost in prim-plan, pentru aceasta primavara pantalonii au reaparut pe podiumurile prezentarilor de moda.
Numai ca de aceasta data avem de-a face cu cateva schimbari majore.

Croiala pantalonilor este diferita, asa ca este cazul sa mergeti la cumparaturi pentru a achizitiona unii noi. Pentru sezonul primavara - vara 2009, creatorii de moda va recomanda sa va indreptati atentia catre pantalonii „pana“ (cei care urmaresc linia corpului si sunt mai stransi in zona gleznelor).

Va trebui sa renuntati la modelele evazate, mai ales ca acestea se potriveau mai degraba persoanelor inalte si cu o silueta de invidiat.

TRENDURI 2009Pantalonii „pana“ au fost destul de repede adoptati de femei, in special de tinere, care dovedesc un interes sporit pentru tot ce este nou in design.

Si, daca in cazul pantalonilor cu dunga mai rar gasiti astfel de modele prin magazine, in cazul blugilor nu se poate spune acelasi lucru.

Inca de anul trecut se putea achizitiona blugii stransi pe glezne. Acestia sunt preferati de reprezentantele sexului frumos care vor sa-si evidentieze coapsele.

In caz ca aveti soldurile prea mari, atunci ar fi indicat sa va indreptati atentia catre o pereche de blugi intr-o croiala clasica.

Blugii mulati pe glezna pot fi piesa de rezistenta intr-o tinuta sexy, mai ales daca alegeti sa-i purtati cu o bluza din tricot care va dezveleste umerii.

 

Sursa: Tricotaje 2009