Imaginaţi-vă o lume în care motocicletele rulează singure, iar roboţii dirijează simfonii şi fac treburi casnice. Este realitatea anului 2035, realitatea oraşului Chicago în care nu mai există vegetaţie, în care maşinile nu mai merg pe roţi, ci pe bile şi nu mai sunt conduse la suprafaţă, ci doar în subteran, oraşul în care roboţii şi înalta tehnologie fac parte din viaţa de zi cu zi, iar oamenii au încredere oarbă în ei.
Un singur om face excepţie - detectivul Del Spooner.
Roboţii, denumiţi „asistenţi domestici automatizaţi”, fac curăţenie în casă, plimbă câinele, fac pe curierii şi chiar pe bonele şi orice familie are cel puţin unul, dacă nu chiar mai mulţi.
Acţiunea filmului are loc într-o perioadă de mari schimbări tehnologice şi sociale, în care numărul roboţilor din SUA este pe cale să se tripleze. Odată cu lansarea ultimului model realizat de compania-gigant U.S. Robotics – asistenţi domestici automatizaţi tipul NS-5 - proporţia promite sǎ creascǎ până la a avea un robot la fiecare cinci oameni. Amploarea acestui fenomen este atât de mare, încât, pentru a ţine lucrurile sub controlul oamenilor, a fost nevoie de enunţarea a trei legi fundamentale ale roboticii (preluate în film de la celebrul scriitor SF Isaac Asimov): un robot nu are voie să rănească o fiinţă umană, sau, prin abţinere, să permită aşa ceva; un robot trebuie să se supună ordinelor date de fiinţele umane; şi un robot trebuie să îşi protejeze propria integritate, atâta timp cât o asemenea acţiune nu intră în conflict cu prima sau a doua lege.
Dar apariţia lui NS-5 va da totul peste cap. Acesta este primul robot proiectat să facă orice, de la babysitting la gătit şi completat declaraţii de impozit. Distribuţia în masă a acestui tip de robot va face din U.S. Robotics cea mai puternică companie de pe glob. Interesele de fundal sunt cu mult mai mari decât şi-ar putea imagina cineva, iar detectivul Del Spooner, dr. Susan Calvin şi, culmea, robotul atipic Sonny încep o luptă cu forţe pe care nu le-ar fi bănuit vreodată. O luptă din care nu poate ieşi decât un singur învingător: omul sau robotul.
Ideea filmului „Eu, Robotul” s-a născut în urmă cu mai bine de un deceniu, când Jeff Vintar a scris un scenariu intitulat “Hardwired,” având ca temă o crimă misterioasă şi posibilitatea ca aceasta să fi fost comisă de un robot. Twentieth Century Fox a achiziţionat povestea şi l-a ales pe regizorul Alex Proyas care a refăcut scenariu, incluzând şi elemente preluate din romanele lui Isaac Asimov, şi l-a convins pe Will Smith să accepte rolul principal.
„Eu, Robotul” este un film vizionar care vorbeşte despre fricile şi limitările oamenilor şi despre ameninţarea care poate fi tehnologia pentru morală.
Sursa: HBO