Toata lumea se plinge de ceva; in general de lipsa banilor. Ceea ce este de-a dreptul uimitor este ca persoanele care se pling de lipsuri in 99 la suta din cazuri nu fac absolut nimic sa isi imbunatateasca situatia financiara. Cel mai usor lucru este sa te plingi. “Vaaai, nu am bani de intretinere”, “Vaaai, nu am bani de mincare de-ajuns”.
Sa fie clar, nu ma refer la categorii defavorizate, precum pensionarii care dupa o viata intreaga de truda de-abia isi duc zilele incercind sa faca din pensie un elastic cu care sa mai ajute si progeniturile.
Nu ma refer la persoanele cu dizabiliati.
Ma refer la oamenii buni de munca, sanatosi, tineri, care traiesc ori pe spinarea parintilor, din ajutoarele sociale, sau din mila prietenilor ori a rudelor cu inima mare. Din “tapajul” periodic al oricui prind...
Ma refer si la oamenii care sint prea plictisiti sa invete ceva nou sau macar sa foloseasca cunostintele de care dispun pentru a cistiga un ban in plus...
Pe scurt, ma refer la puturosii care se pling tot timpul, dar nu s-ar “cobori” sa munceasca...

Imi aduc aminte de diferite cazuri pe care le-am intilnit de-a lungul timpului. “Tinere” trecute de 30 de ani care traiau din banii de pensie ai parintilor, tinere care dormeau pina la prinz ( noptile erau pentru chefuri, sa fie clar!) si apoi mergeau in vizite pe la prieteni si cunoscuti sa ceara bani de piine. Vi se pare ciudat? Am avut chiar ocazia sa intilnesc o mama disperata ca fiica ei, absolventa de limbi straine, nu isi gasea un post de prea mult timp. Ca un om de bine ce sint, am recomandat-o cuiva care avea nevoie de translator. Dupa doua zile, “misterul” neangajarii s-a limpezit; potentialul angajator o sunase pe domnisoara care nu putea sa isi gaseasca de lucru de doi ani de zile.
La intrebarea “Puteti veni la un interviu?”, domnisoara cu pricina a raspuns ca e prea cald afara si ca, in plus, ea are si ora la salonul de frumusete”.
“Ne scuzati, stimata domnisoara, in acest caz chiar nu va putem strica programul... “
Si asa am inteles de ce domnisoara prefera sa stea acasa, pe spinarea parintilor, disperati de faptul ca “patronii din ziua de azi e a` dracului: domnisoara suferea de lene.

O alta categorie e cea a caprelor riioase care prefera sa moara de foame decit sa faca o meserie care nu “cadreaza” cu presupusa pozitie sociala. “Cum, eu, cu pozitia mea, sa fac asa ceva? Asta e munca pentru cineva cu mai putina pregatire, eu sint o persoana cunoscuta, nu pot, m-as face de ris...”
Nu, pastreaza-ti “pozitia” cu matele ghioraind de foame, dar macar nu te mai plinge!

Nu in ultimul rind se afla categoria celor “ de os domnesc”, a visatorilor nepriceputi in mod special la nimic, care isi inchipuie ca nu e nevoie sa faca mare lucru, ei sint merituosi pentru simplu fapt ca exista si respira.
Aceste persoane se prezinta rar la interviuri si nu sint dispuse sa accepte decit posturi de conducere, cu titluri cit mai pompoase, responsabilitati minime si cu salarii fabuloase.
Cum asemenea posturi nu prea exista, persoanele “de os domnesc” maninca rabdari prajite sau piine goala, visind cu ochii deschisi la ziua in care un Mercedes de la o multinationala le va opri in pragul usii si un sofer le va invita sa intre pentru a fi conduse la aeroport pentru o calatorie de afaceri in Bahamas...
Lenea e cucoana mare ...