*Urmare din "Drumuri"
Concluziile noptilor de cugetare au fost ca n-avem nevoie neaparat si numai de un tratament de slabire oarecare, ci avem nevoie de un tratament pentru totul, minte suflet si corp. Fiindca inainte de-a cere corpului nostru ceva, adica sa faca ceva pentru noi trebuie sa-l respectam pentru ce este si ce ne da, nu masina pe care ne-am obisnuit s-o vedem in el, ci corpul nostru care este strins legat de sufletul nostru. Si care, la fel poate sa fie nemultumit si sa ne buleasca.

Am ajuns la concluzia ca in fond corpul nostru ne este recunoscator pentru fiecare lucru bun ce-l facem pentru el, lucru bun neinsemnind neaparat chinuitul cu sportul, dietele si alergatul de nebuni pe jos in toate diectiile, vitaminele de tot felul si pastilele de tot felul pe care le luam in speranta sau in convingerea ca asta ne face bine. Cui fac astea bine?
M-am hotarit sa incerc metoda asta, de tratament general si cind mi-a venit o pacienta mai in virsta, directoare de banca, si care-n 6-8 luni se ingrasase groaznic fiindca intrase-n menopauza, era disperata si vroia sa-si faca operatii plastice am incercat pe ea metoda. Metoda de tratament general. Femeia a inceput sa slabeasca a inceput sa-si schimbe nu numai tonusul dar si culoarea pielii, si-a recapatat stralucirea, ochii ii sint luminosi e multumita si mindra de ea insasi.
Dupa directoarea de banca au inceput sa vina femei intre doua virste cu aceleasi probleme, femei care in majoritatea timpului au facut cariera, au crescut copii, au ingrijit parinti si-au gindit ca au acum nevoie de ceva nu numai pentru corpul lor, ci si pentru sufletul lor.

De la ospiciu am plecat intr-o zi fara sa ma mai uit in urma si fara sa ma mai intorc acolo nici macar pentru a le zice citeva cuvinte bune sau sa ma pupe-n cur.
Incet incet ma vindec de ei, dar procesul e inca de durata, toate cosmarele ascunse-n mine, cosmaruri ale bolnavilor si mai ales cosmaruri ale lucratorilor, toata mizeria adunata acolo in si sub pamintul care se vede-n ochii altora binecuvintat fiindca se ocupa de lovitii soartei, toate iluziile mele aruncate la gunoi tocmai fiindca in locurile astea oamenii se ocupa de orice altceva se poate numai nu de bunastarea sufleteasca si trupeasca a pacientilor, toate astea se curata incet-incet din mine si redevin un om bun, intelegator un om care si-a scos insfirsit miinile si sufletul din buzunare. A, nu, firea razboinica-i firea mea nu e molipsita de la nebuni, asa ca la momentul potrivit tot iese scorpionul din mine si-l “lichideaza” pe careva, dar oricum cu mult mai mult discernamint. Sa zicem ca, daca inainte vreme “lichidam” patru cinci persoane pe zi, azi ma rezum la 2-3, ceea ce este un mare pas inainte.

Din armata am cerut sa ma pensionez, am dreptul s-o fac de la 45 de ani si io am 48, deci le urez din suflet sa aibe sictir, iar ei cu lacrimi in glas mi-au urat s-o caut pe maica-mea si sa duc acolo, stiu eu unde, fiindca ei nu ma pensioneaza.
“Ilegal”, am zis printre dinti si mi-a luat un concediu medical de o luna, chestie care i-a bagat in depresie, fiindca la orice se asteptau numai nu la poanta ca o muiere care-a ajuns colonel si-are dreptul sa stea-n sedinte sa le asculte idioteniile de la statul major, o astfel de femeie le zice ca se cara in favoarea unei “clinici de slabire” (in termeni aproximativi).
M-au luat la sentiment, ca unde-i patirotismul meu si le-am zis ca ma duc sa-l caut. Pe patriotism. Iar mi-am luat concediu medical. Dupa o saptamina m-au sunat si-au zis ca-s de acord sa ies la pensie, cu conditia sa stau la ei pina pregatesc pe cineva si sa stau in frig trei ani, ca sa nu dezvalui secrete majore.
Secrete majore baga-mi-as, care secrete majore-s alea de le stim numai noi si nu tot poporul Israel, ca le afla din presa imediat ce-a rasuflat cineva si habar n-avem cine rasufla?! Pe penisul meu de secrete? Cir-mir, ne-am inteles la un an jumate si fiindca patirotismul meu a dat semne de viata, am zis ca-i mai ajut dincind in cind.
Tocmai imi facusem un plan luminos, ala de-a despacheta insfirsit valiza pe care-o inhat de fiecare data cind plec urgent, sa arunc tot ce-i in ea si sa dansez pe cadavrul ei (al valizei).
Dar mi-a rinjit sadic din fermoare si daca ar fi avut miini cred ca mi-ar fi facut, cu deosebita satisfactie semnul ala cu degetul mijlociu ridicat in sus...
I-am facut acelasi semn si-am ajuns la concluzia ca-s de-a dreptul plictisita daca incep sa ma cert cu o valiza.

Acu` ma bucur de trei sferturi de libertate, ceea ce-i mare lucru pentru cineva care-a avut doua norme de nelibertate.
In momentul de fata, adica azi la ora 15.30 cind am terminat ultima pacienta m-am gindit ca ar fi cazul sa lungesc ziua cu citeva ore, dar tot eu am constatat ca nu se prea poate. Pacientele, slava domnului, vin, paciente pe masura mea de-acum.
Cazuri complicate, din ce in ce mai complicate, si asta-mi place.
Timpul insa parca nu-mi mai ajunge. Nu stiu ce-o sa fie-n continuare. Or sa fie, ca-n orice afacere, cele care pleaca instantaneu, si-or sa mai fie ca-n orice afacere cele pe care n-o sa vreau eu sa le primesc. Dumnezeu sau universul sau poate cine are nevoie de mine, mi-a auzit chemarile si m-a ascultat.

Nu sint medic de circa, am dreptul sa aleg pacientele care mi se potrivesc si care au cea mai mare nevoie de mine. Ce vreau sa spun cu asta? Pai e simplu.
Vocatia mea este medicala, nu neto de infrumusetare.
Am depasit o gramada de faze, am invatat o gramada de lucruri si stiu, cel putin acum care mi-e drumul. Precis ca va fi mai mult de-atit. Pina unde? Pina cind? O sa vedem.va tin la curent.
O sa fie mai usor de inteles daca povestesc despre paciente, de la inceput, astfel calea parca-i mai clara cui se uita dinafara.
Vezi si:
Tivka
Yafa

Copyright © Luana Zosmer