Zi calda de toamna. Ora 13, pauza de masa.
Ca de obicei, in intersectia de langa biroul meu, pana departe, spre Victoriei si spre Romana, se merge bara in bara.

Plec la masa cu colega mea de birou.
In jurul nostru, claxoane, soferi nervosi, injuraturi. Un politist de la circulatie incearca, fara succes, sa dirijeze traficul. Nu cred ca ar reusi cineva sa descalceasca infernul ala.
Si dintr-o data, printre motoare ambalate, Christosi si Dumnezei, … Lara Fabiani. Sau o muzica din asta, asa zis “girl power”. La maxim, sa auda toata piata Matache.
Muzica se aude dintr-un Mercedes micut, albastru ciel, cu un numar de inmatriculare, evident, tot girl-power.

In masina – 3 pupeze.
De fapt, doua si jumatate, ca jumatate dintr-a treia a iesit prin trapa de sus si se uita, interesata, stanga-dreapta. “Fata, ce frumoasa sunt!”
Zgomotele ambientale inceteaza dintr-o data. De fapt sunt inlocuite de tot felul de exclamatii si invitatii… la o cafea, ca sa ma exprim civilizat.
Diva de pe masina (sau ma rog, jumatatea de diva) isi scoate cu greu si mana afara. In mana are o sticla de cola din care soarbe plictisit, privind la ceilalti oameni din trafic.
Fata din difuzoare isi sparge plamanii in continuare, cu simt de raspundere. Nu inteleg prea bine ce zice – cu siguranta ceva de bine, despre fete.
Sirena ambulantei de la doua masini distanta aproape ca nu se aude, desi soferul e clar disperat. Spitalul e doar la 500 de metri distanta.

Restul de ocupante ale masinii ies si ele pe geam. Intr-adevar, e extraordinar de interesant sa admiri o intersectie blocata, sa fluturi din plete (“Am fost la salon, Fata, se vede?!”) si sa tugui, plictisita, buzele. Cine Dumnezeu le-a lovit in cap pe fetele astea tinere? Ca rar, rar de tot, le vad zambind pe strada. Din contra – toate par lovite de un bocanc peste fata, au ochii mov, buzele umflate si lasate (ca in bancul ala, daca nu au buze, si le deseneaza) intr-un gest de suprem plictis, iar privirea…. Ah., privirea aia scarbit-interogatoare – “M-ai observat? Sunt frumoasa, cat de frumoasa pot fi, cum, nu m-ai remarcat inca?” – am simtit-o din plin de la trio-ul de gratii care ne-au privit, condescendent, din masinuta lor albastra. Cea iesita prin tavan, schiteaza, incet, cativa pasi de dans, atat cat poate schita printr-o trapa minuscula (ce daca era sprijinita pe frana de mana, e, astea-s detalii, ele-s nonconformiste si vor sa arate asta cu orice pret) in timp ce multimea in delir fluiera si cere si un numar de striptease.

Ne mai miram ca noi, femeile, suntem atat de prost privite in trafic. Vazandu-le pe cele trei gingase-trendy domnite, nu ma mai mir. Asa cum nu ar trebui sa ma mir cand citesc de doamne care recunosc, mandre, ca ele nu stiu sa deschida capota masinii sau sa alimenteze, desi conduc de o gramda de ani.
Si imi e ciuda. Ar trebui sa ne puna pe ganduri asta. Cerem egalitate, dar noi, femeile, ne comportam uneori absolut copilareste si imatur la volan, facem crize si isterii sau dam spectacole jenante, incat pierdem si bruma de capital de incredere pe care am castigat-o in timpul revolutiei feministe. Cu asemenea exemplare plimbandu-se mandre pe strazi, special pentru a fi remarcate, le dau dreptate barbatilor care afirma, la randul lor: “Femeia la volan? Ooooooooo, Doamne….”
Copyright© Flori Roman