Sunteti in categorie: Editorial

Yes, we have carrefour! And running water, too!

civilizatie romania“Yes, we have Carrefour. And running water, too!”
Aceasta era prima reclama afisata pentru pasagerii care veneau la terminalul de sosiri internationale, la Otopeni.
Compania de publicitate a gasit de cuvinta sa ureze astfel “Bine ati venit” celor care veneau prima data in Romania.
Nu am nimic cu hypermarketul in cauza – dimpotriva, contribui constiicios lunar la cresterea profitului sau.
La momentul respectiv m-a intrigat mesajul. Desi era foarte la moda campania “Romania, mereu suprinzatoare”- sau cum s-a numit esecul ala pentru care s-au cheluit muuuuulti bani publici, nimic nu era lipit pe pereti. Vreun zambet, ceva, vreo poza tipic romaneasca.
In alt colt, o reclama verzulie la o companie de telefonie mobila, care ne invita sa-i folosim serviciile pe perioada sederii in Romania.
Si ne ura si un calduros “Welcome”.
De ce mi-am adus aminte de asta?
Citesc presa din ultimele zile.
Sunt doua axe principale – cea a cumparaturilor pentru sarbatorile care se apropie, inghesuielile din magazine si bataia pe cadouri si marele eveniment al aprinderii bradului in Piata Unirii.
Este incredibil cum, intr-o tara pretins civilizata (doar avem "running water", nu? Culmea luxului!) se pot produce astfel de incidente – copii pierduti, oameni lesinati, politia care pretinde ca nu a fost anuntata, autoritati luate (iar!) prin surprindere, busculada, haos.
Duminica a fost in Piata Unirii – dar scenele se vor repeta, aproape fara exceptie, in toate centrele comerciale si aglomerarile din magazine sau de la evenimente sociale- indiferent daca e vorba de pasta de dinti “la oferta” (desi am unele reticente cu privirea pastei de dinti cumparata la oferta, inca nu se obisnuieste folosirea ei pe scara larga, ba chiar unele “studii” sustin ca ar fi periculoasa!), ursuleti de plus, concerte sau sarmale gratis.
E totusi trist - pentru ca toti avem pretentia de civilizatie, dar foarte putini fac ceva sau respecta normele minime de convieturie sociala.
Si de respect fata de cei din jur, fata de mediu, fata de tara asta unde, desi o injuram de 10 ori pe zi, ne ducem traiul de zi cu zi.
Langa scara blocului meu, o domnisoara a oprit masina si fumeaza, plictisita, pe geam. Cand termina, arunca - tot plictisita - mucul de la tigara afara, pe sosea.
“Yes, we have Carrefour. And running water, too”: intr-adevar, exista Carrefour si toti il folosec.
Dar apa aia curgatoare cred ca e o gluma buna.
Adica, da, avem apa curenta, dar… atat!

Copyright© Flori Roman

 

Sursa: Yes, we have carrefour! And running water, too!