Roz. O culoare ca oricare alta? Nuuu... Rozul ascunde multe in spatele unor aparente care se vor pline de ingenuitate.
Insa rozul nu e nici sincer, nici naiv, nici pur si nici plin de candoare.
Rozul industrial e chiar zaharisit si desi se vrea cuminte, rozul isi tipa natura. Nu e deloc nevinovat.
Mamele isi imbraca fetitele in roz. Pampoane, volane, roz, rozaliu, rozulet, rozisor, de parca totul e o bomboana fondanta. Sau, de parca toata viata asta e Raiul de pamant si in jur avem doar norisori pufosi, ingeri cu fata umana, bucurii si fericire non-stop. Mda, bine: poate la urmatoarea reincarnare...

Rozul mi se pare o culoare insipida, superficiala si folosita ca sa dea impresia de diafan si de feminitate. De fapt insa, nu e nimic din toate astea.
Rozul e o culoare murdara si bolnava, lasa si prefacuta. E ca un cadou frumos ambalat, dar care nu are nici o utilitate si nu face doi bani.
Rozul e un surogat. O minciuna. Nu e nici rosu, nici alb. E un fel... de doua feluri.
Rozul nu are personalitate, e alunecos si fara colana vertebrala. Rozul in sine e fad. Isi etaleaza slabiciunea, vrea sa para feminin, insa are o consistenta apoasa, sireata.
Rozul in sine mi se pare pervertit, pervertit. E lipsit de pasiune, de viata, e o culoare care pare timida dar ascunde neputinta, falsitatea, infantilismul.
Parca e o prajitura mult prea dulce pentru a fi si gustoasa...

Si totusi, rozul cuprinde lumea: incet-incet, dar extrem de sigur. Daca cumpar o revista pentru femei, vad roz. Reclame roz. Haine roz. Siteuri roz, doamne, cate sunt... Roz pana la obstinatie, roz si-atat. Roz pana la epuizare si exasperare.
Nu stiu de ce si-or fi inchipuind unii ca toate femeile mor dupa culoarea roz. Eu fac exceptie, nu sunt in target; de fapt detest culoarea asta.
Oare cate femei vor mai fi fiind ca mine?!