Ciorba cu tarhon de pe Tarnave, palinca cu miere de Lapus, virsli - cabanosii fierti de Hateg, supa de carne cu mere acrita cu agrise si sangeretele nici nu mai stim de unde inseamna un singur lucru: bucataria ardeleneasca.

Aflat la rascruce de drumuri si civilizatii, Ardealul reprezinta un leagan de cultura est-europeana incontestabil. Iar una din cele mai frumoase si mai notabile valente ale acestei prezente pe esichierul european este bucataria sa.

Fara sa fie un indemn politic, se pare ca din inclestarea atator civilizatii pe aceste meleaguri au ramas lucruri bune. In Ardeal, romanii, maghiarii, germanii si alte culturi si popoare s-au intrecut sa lase intr-un mare cos bunatati si retete culinare din cele mai felurite. Antagonismul acestora cateodata duce la paroxism imixtiunea evidenta a retetelor, intr-un context politic si social de toleranta de-a lungul secolelor. Celebra slana cu ceapa este doar o expresie fada a ceea ce reprezinta bucataria ardeleneasca in imperiul bucatelor, si de acest lucru va veti convinge indata.

Si pentru ca in Ardeal notiunea de ciorba este pompoasa si ridicatoare de sprancene, mancarurile grele stramosesti (carnurile de toate soiurile alergate inainte de Craciun si Pasti, sau scoase din mocirla unde se tologesc vreme de o viata) se amesteca cu supele de rosii, gulii si chimen, dar si de mere, gutui, struguri si alte fructe (carora in Valahia numai in dulceata le sade bine) acrite cu tot felul de ciudatenii: ribarbura, o verzitura ce creste nestingherita prin ograzile oamenilor si pe care un valah cu greu ar indesa-o in oala clocotita.
Nici supa de mere sau de visine cu smantana nu sunt cunoscute in alte zone ale Romaniei, iar ciorba de porc cu tarhon completeaza o paleta pe cat de colorata pe atat de gustoasa.

Dupa zemurile racoritoare urmeaza artileria grea: gulasul unguresc cu picioci (mai pe romaneste cartofi - este uimitor cum clujenii cred cu tarie ca acest cuvant este eminamente romanesc - nimic mai fals) si kaiserul sasesc incep un tir concentrat pe saracele suflete asezate laolalta in jurul mesei. Papricasul, o alta inventie secuiasca compusa (galuste de faina amestecate cu oua, unt si optional branza, servite cu fiertura vesela de vitel cu ardei din care nu lipseste paprika, adica praful de ardei iute tocat) este o delicatesa care iuteste mintile si gurile mesenilor, intrand in lupta cu forta unui tun de asalt cu multi milimetri scrisi pe teava.

La sfarsitul mesei, gombotii - galusti cu prune inventate de secui, maghiari sau sasi, ori de italieni... sau de toti la un loc - flutura drapelul gospodinei victorioase pe reduta pierzatoare si imbuibata a romanilor lacomi, care inca o data au mancat peste masura. Unde mai pui ca la cei mai gustosi gomboti pruna dinauntru e umpluta cu siretenie de catre bucatareasa cu o visina din dulceata, si astfel, totul se transpune in creatie si culoare, iar gustul aprig al mancarii de peste munti ramane inchistat in memoria papilei pentru multa vreme.

Nu in ultimul rand, asezati pe masa o tuica intoarsa (dublu distilata) de Huedin, un Sec de Recas sau un rachiu de mere ca sa stinga focul luptelor si ca sa se intregeasca tabloul falnic al bucatariei ardelenesti.