Te caut printre cutele cearsafului meu. Te caut in debaraua cu amintiri unde te-am ascuns ieri, te sterg de praf si te pun la loc de cinste pentru inca o zi din viata mea.
Te privesc si imi amintesc cum era gustul sarutarilor tale.
Imi aduc aminte de prima noapte insa nu mai stiu cine a spus primul: "Nu trebuie, e gresit!".
Imi aduc aminte de zvarcolire, de patima, de foc si dorinta. Te vad si nu te vad, te simt si parca totusi am uitat cum e atingerea ta.
Esti prezent si totusi lipsesti. Undeva, intr-o zare albastra, pierdut intre ani, intre lacrimi, dureri si speranta... esti tu.
Ma zvarcolesc intre vis si realitate, intre ce trebuie si ce mi-ar placea.
Ma bat si eu, ca tot omul, cu morile de vant, cu visurile si ma risipesc in cotidianul imediat, in care “ce trebuie” e litera de lege.
Iar partea proasta e ca pentru mine legea nu e facuta ca sa fie incalcata, ci ca sa mearga treburile bine pe lumea asta…
Si bat campii cu gratie intre o gura de suc insipid, cu tigara arzand sinucigas in scrumirera transformata intr-un mic Ararat si un gand obosit… Gandul la tine.
Da, stiu fumez prea mult. Da, stiu, le pun pe toate la inima. Da, stiu ar fi trebuit sa te uit demult. Viata merge inainte. Doar ca eu raman in urma ei...
O alta zi.
Un alt sir de evenimete.
O mirare continua si o balba a viitorului, care se metamorfozeaza instantaneu in prezent ca apoi sa devina trecut.
O cadere in cer si o ridicare in pamant.
Prea putine cuvinte, prea multe ganduri.
Angoasa. O alta zi in care ma gandesc la tine.

Nu conteaza, viata e frumoasa.
Chiar si numai pentru ca stiu ca tu existi.
Text: Diana  (ma puteti urmari si pe facebook)