Nota redactiei: 166 de ani de la nasterea poetului Mihai Eminescu. Eveniment care a trecut aproape neobservat (exceptiile sunt prea putine) sau chiar mistocarit de multe cotidiene prin condeiul a cativa neica-nimeni despre care nu isi va aduce aminte nimeni peste 150 de ani. Daramite sa le mai si traduca "operele" in peste 60 de limbi...
Deci, sa il lasam sa moara si-n uitare pe Eminescu.
Traiasca chiofteaua americaneasca si rom-engleza!
Moarte limbii romane, viva presa facuta de catre semi-analfabeti!
Insa exista si exceptii: citeste mai jos, pentru ca merita.
eLady.ro

Lectura si poetul
Pentru a emite o judecata de valoare asupra unei scriituri de orice fel trebuie sa pornesti din modesta stanta de cititor.
Eu, cititorul, un personaj anonim la confluenta cu textul, pot descifra, in adanca reculegere, sensurile multiple ale textului, intr-o lectura privilegiata. Dincolo de faptul ca azi nu se mai prea citeste , in general, asaltati de vizual si de receptari usoare, putini sunt cei care mai apreciaza sau citesc, in speta, poezie.
Eminescu (re-)citit astazi, in concurenta cu valorile lumii moderne, isi poate pierde din statut, pentru ca cititorul "emancipat" proclama zgomotos desacralizarea valorii lui mancata de vremi, clisee, profesori senili impunand solutia infailibila a comentariului digerat cu greu in singuratate. Putini insa l-au citit avizat pe Eminescu si extind impresiile din hoinareala pe textul poetului sau flashbackurile cu nopti roase de pederostisme spre a numi conceptul eminescu o urzeala roasa de cari. Pentru unii comentariile erau salvarea de pe lume in imposibilitatea de a avea sau configura o parere personala, aceasta din urma umila, dealtfel, si valoroasa la putine examene.
Desigur, adevarul sacru al lecturii nu-l detine nici criticii, nici cititorii empirici, ci cititorul absolut reclamat de text. Cine reuseste sa urmeze traseul impus de text, cine citeste intr-un act de supunere fata de text, abia acela va putea sa se apropie mai mult de esenta poeziei. Nu putem avea un sigur decret asupra valorii/nonvalorii/mediocritatii operei acestuia. Prin simplul fapt ca lecturarea de-a lungul vremurilor inseamna receptare iar aceasta este invariabil manipulata de constiinta emitentilor de valori. Sa nu uitam, totusi, ca Eminescu a fost hulit in timpul vietii si nu i s-a recunoscut mai nimic, mereu un instrainat, un solitar. Criticii de-a lungul timpului l-au restabilit in drepturi, iar acestia erau, totusi, eruditi si nu niste bantuitori de discursuri.
Sunt nenumarati alti poeti, desigur, care isi merita pomenit numele ca simbol al parcurgerii si recunoasterii valorii operei scrise, apartinand simptomatic unei epoci sau unui trend, ca-i simbolism, dadaism, modernism, postmodernism. Abia aici structurarea poeziei pune probleme unui cititor fara orizont de asteptare conturat.
O data cu Eminescu apare si inevitabilitatea distinctiei de spirit national, viziunea poetica cuplata cu ceva istorie factuala si literara iti deschid cai nebanuite de lectura. Faptul e ca nu trebuie sa-l suspendam pe Eminescu cu fraze de genul -mi-a ajuns- cand, de fapt, nu stim nimic decat cuvinte sporadice din 5 poezii studiate la scoala, ca inca trebuie lecturat, ii da fiinta si il duce la reafirmare.
Oricum, astazi, intr-o lume in care informatia e putere, textul liric nu trebuie desacralizat in lecturi usoare sau respins din prea mult In zadar in colbul scolii, cum zice Eminescu, dincolo de a citi pentru a invata, trebuie sa invatam sa citim.
Sa-l ingropam pe Eminescu... numai sacrificial si revelatoriu, poate, in propria-i opera.
Cateodata chiar ma intreb de ce unii oameni pleaca in intampinarea textului cu atatea prejudecati.
©Anca Mihalache