De aproximativ un an am descoperit cu adevarat ce inseamna sa fii femeie!
Eram o fetiscana plina de viata, increzatoare, ambitioasa, cu sperante mari. Am cunoscut adevarata dragoste si mi-am luat zborul de-acasa, spre supararea mamei care, in pofida acestui fapt, m-a sprijint mereu. Asa a disparut usor usor fiica. Sincer, inca mai exista undeva in mine acea copila naiva dar care nu prea mai are ocazia sa ia cuvantul.
Am inceput sa lucrez pentru a-mi castiga existenta. N-a fost deloc usor la inceput, dar pas cu pas am ajuns sa fiu o angajata model. Asadar o femeie muncitoare, sarguincioasa si eficienta.
Nu peste mult timp am invatat sa fiu sotie (adica sa fac toate acele treburi gospodaresti de prin casa fara sa ma plang, sa fiu cat se poate de des zambitoare, sa respect viata de cuplu, sa impart totul cu el, bune sau rele, sa fiu sincera si devotata, sa-l sprijin atunci cand are nevoie).
Tocmai cand ma obisnuisem cu ideea acestui nou rol, am aflat ca vom avea un copil. E de nedescris acea bucurie si spaima pe care o resimti in momentul in care realizezi cum creste in interiorul tau o alta fiinta.
Trecand peste momentele dificile ale sarcinii: greturile de dimineata, oboseala, vizitele medicale, travaliul infernal de lung si multe altele, am devenit mama. Acel copilas plangacios cu parul negru pe care mi l-au dat sa-l tin in brate era copilasul meu! O stare de beatitudine magica m-a invaluit si m-a facut sa uit tot ce-a fost greu.
In acest nou rol de femeie am invatat sa am foarte multa rabdare, sa pun mai presus de orice sanatatea si bunastarea copilului meu, sa-l ocrotesc si sa-l ingrijesc, sa-i alin durerile, sa cant, sa redescopar jocul, sa zambesc si sa plang in acelasi timp.
Nu pot sa omit in final ceea ce-mi spunea mereu un bun prieten: “sufera! ca de-aia esti femeie!”. Dar a uitat sa mentioneze ca orice suferinta este rasplatita ulterior prin momente de fericire unice.
Acum, am un baietel de 5 luni si jumatate si inca nu m-am obisnuit cu multitudinea de roluri pe care o femeie trebuie sa le joace in viata de zi cu zi. Si cine stie, poate in curand va trebui sa invat un nou rol ?!

©Andreea Percescu