Intr-o seara rece de august cand vara suparata si-a facut bagajul si a plecat in lumi calatoare, ma tineai de mana si-mi promiteai luna care ne privea. Imi spuneai atunci sa-mi pun pentru fiecare stea de pe cer cate o dorinta pentru ca tu, peste noapte, le vei vizita si le vei ruga sa imi indeplineasca visele.
Ne-am asezat in iarba, ne-am lasat pe spate si am inceput sa dam nume norilor si sa le faurim cate o poveste. Era liniste, simteam doar usor vantul cum ne mangaia chipurile. Cu coada ochiului drept strengareste incercam sa-ti prind zambetul intre gene si sa-l sarut precum fluturasii. Degetele tale se plimbau pe trupul meu construind curcubeee. Ne-am imbratisat dragostea si ne-am lasat purtati de valul unei dimineti ce ne-a gasit inlacrimati de roua. Soarele ne-a pastrat secretul si a asteptat in zori cu flori de maci in calea noastra...

Ce e? Ce s-a intamplat? ... Ah, deja?! Intind mana si opresc soneria gandindu-ma de ce naiba a trebuit sa ma trezesc. Printre vise era totul atat de frumos.
Of, si ce frumos visam, era el, era langa mine...
Privesc usor printre gene si sper sa zaresc o raza de soare, dar speranta mea moare, pentru ca nu reusesc sa vad decat niste picaturi de ploaie prelingandu-se usor pe fereastra... sau pe chipul meu?!

Nu stiu daca doare clipa sau ma ucide timpul, nu stiu daca ieri am murit sau doar azi ma zbat in mainile mortii. Ma sprijin de gardul rece si ma prabusesc la pamant. Ma spinteca in suflet amintirea a ceea ce nu a fost. Ranile sufletului doar se acopera, nu pot fi cicatrizate. Si asta ai ramas si tu pentru mine, o rana a inimii netratata la timp. Te-am ucis in gand, te-am dat uitarii in amintiri dar nu te-am putut scoate din suflet. Imbratisez crucea impietrita si-ti simt cruzimea indiferentei.
De cate ori nu te-am intrebat de ce mi-ai facut asta, de atatea ori nici macar nu te-ai sinchisit sa-mi raspunzi.
Ai pus totul in bratele Divinitatii.
Dar cel care a plecat ai fost tu... Nu te mai iubesc; de atunci, am invatat ca nu ai meritat sa-ti plang pierderea, ai fi meritat ceva mai bun, ai fi meritat... sa traiesti.

Un articol de Corina Sava