Amorteala, parca se trezeste din ea si se intreaba ce i se intampla, de unde a aparut si incotro se indreapta, tremura el sau... Gandurile le uita, o pereche de aripi dantelate incep a-i creste pe langa trup... Iar o raza de soare il mangaie. Incepe a se misca, usor, cu teama dar si curios de necunoscut. Da viata aripilor si zboara.

Priveste in jur, frumusetea, deasupra imensitati de nori pufosi cu diferite chipuri, in jur o mare de flori colorate care il imbie cu parfumul lor. A uitat de teama si a prins curaj, alege cu greutate una dintre flori si zboara catre ea. In drum asculta cantecul unor vrabiute, danseaza pe muzica unui greiere si o stare de incantare il cuprinde.

Se aseaza pe petale, gusta din mierea lor si soarbe o picatura de roua. Se uita mirat ca intr-o oglinda la alte doua aripi dantelate si se indragosteste... Iubirea il ajuta sa atinga fericirea, cea mai inalta culme a vietii, dar nici nu apuca sa se dezmeticeasca bine si lasarea noptii il prinde in ghearele mortii.

In agonie isi priveste iubita fluturandu-si aripile pentru ultima oara si fara niciun fel de putere isi da seama ca a riscat sa se transforme din omida in fluture doar pentru o clipa de bucurie... De viata. Zambeste acum, linistit, catre moarte...

Omul se naste fluture si dupa un timp se transforma in omida, doar pentru a prelungi chinul pentru ca nu stie sa pretuiasca viata asa cum i se ofera. Distruge culoarea si iubirea... si isi pierde fericirea...

Un articol de Corina Sava