Am rupt in gand o ramura desprinsa dintr-o emotie inca vie a unei amintiri de iubire in soapta cantata si mi-a sangerat in noptile triste pana m-a golit de culoare. Dimineata m-a gasit obosita murmurand o ruga pentru uitare iar pana seara credinta a salvat ultimul strop rosu ce-mi curgea prin vene. Si am renascut din uscaciunea durerii printr-un zambet pictat dintr-o stralucire de vara.

Mi-a cantat balada un greier prea tanar si fara experienta in alinare de suflet dar am avut noroc de valsul unor fire de iarba ce mi-au ajutat timpul sa ma ridice catre soare. Mi-au acoperit norii o bucurie ravnita dar marea de lacrimi la gust amara a fost doar o clipa haina cu mine si pana in zori curcubeul a inflorit la lumina.

M-a sugrumat linistea dar mi-a facut un bine pentru ca ranile vii au fost inmormantate in prapastia durerii atat de adanc incat nici furtuna nu va mai fi in stare sa le dezgroape. Si lacrima de va vrea sa sape pentru a ajunge din nou la durere o voi un ucide cu un zambet senin de speranta si fericire.

Am reusit si sa rup spinii de pe ramura sensibilului trandafir rosu si nu m-am intepat pana la ura sau razbunare pentru ca l-am ferit de culoarea iubirii si a suferintei si l-am transformat in pace si seninatate si sta acum inflorind in sufletu-mi...in culoarea porumbelului...
Si nimeni nu-mi va mai dezlega rima si versul pentru ca am reusit sa aflu secretul...

Un articol de Corina Sava