“Ai, amar, amar, amar, de te-as pune pe cantar…”
In momoria Preotului Bebe CIRLUGEA
Suntem programati genetic sa nu putem simti toata durerea odata. Cred ca daca am putea-o simti in toata puterea ei, am innebuni pe loc, in cel mai bun caz. Dar asa, Dumnezeu, Natura, sau oricine ne-a plamadit, a stiut sa faca in asa fel incat sa simtim cate putin. Pic, pic, pic... Atat cat sa ne putem jeli durerea, iar apoi sa ne stergem la ochi si sa mergem mai departe.
Si iar sa plangem un pic, iar sa ne stergem la ochi...

Am mancat din pomul cunoasterii, insa in momente critice din viata noastra suntem orbi. Tragediile cu adevarat mari sunt prevestite. Ca o furtuna de vara din aceea care isi arunca mai intai tunetele, departate, de te fac sa te uiti cu mirare la cerul insorit. Apoi vine negura, iar tunetele se aud din ce in ce mai tare. Vijelia adevarata incepe tarziu, cand deja te-ai obisnuit cu ideea furtunii. Asa si dezastrele din viata sunt prevestite: de vise, de actiuni ciudate, pe care nu le poti intelege cu firea ta de om practic, bine ancorat in realitate, asa ca le treci la categoria coincidente sau pur si simplu nu le bagi in seama. Cat de orbi suntem….

Imi povestea o ruda de-a lui Sorescu, ca atunci cand a murit marele scriitor, i-a cazut din biblioteca “La lilieci”. A luat cartea si a pus-o inapoi pe raft, afland abia a doua zi ca Sorescu a murit. Semne, semne, semne... Cand auzi astfel de intamplari, stai pe ganduri, dar intr-un final le treci cu vederea, evitand sa iti pui intrebari prea mari si prea grele.

Acum o luna socrul meu a cumparat niste nisip si mozaic. Cu gandul sa isi faca un pod in fata portii, la tara. Peste vreo doua saptamani a venit acasa intr-o zi oarecare si i-a spus sotiei ca a tocmit oameni sa le faca mormintele cu acel nisip si piatra adunate in fata portii. Noi, copiii, am fost revoltati: cum ei, oameni asa tineri, la cincizeci si ceva de ani sa isi faca morminte?!
Peste o saptamana, intr-o miercuri, cand inca se lucra la gropi, socrul meu a avut o criza si l-au dus cu salvarea la spital. In noaptea aceea, cumnata mea a visat un porc care s-a tranformat in urs. Porcul=boala, ursul spune “mor”. Semne, semne, semne... In urma unor analize l-au internat la Terapie Intensiva, cu verdictul: pacreatita acuta necrotica. Boala grea, din care foarte putini scapa. In fiecare zi l-am vizitat si in fiecare zi ne intreba de gropi, daca sunt gata. Sambata au fost gata gropile si abia atunci s-a linistit. Duminica a cantat toata dimineata slujba pe care a facut-o timp de 32 de ani la biserica din sat, el fiind preot. Era mai linistit decat in orice alta zi. Luni dimineata a murit. Cu o noapte inainte, nasa mea m-a visat. Ma intreba ce mai fac, iar eu ii spuneam ca ma duc la tata, ca isi schimba casa. Semne, semne, semne...

In urma lui au ramas sotia si copiii, care incearca sa isi gaseasca drumul mai departe in viata fara el. Un costum nou, pe care il imbracase doar o data, cu un an in urma, la nunta fiului lui. Saci intregi de batiste si prosoape, unele cu bani legati la un colt, marturii al atator nunti si inmormantari la care slujise. Si un sac de hartii, combustibil pentru foc. Caiete cu notite “De facut…” Cand apuca sa indeplineasca un lucru pe care il scrisese pe hartia cu “De facut…”, il taia cu o linie orizontala. Avea pagini intregi cu randuri netaiate...

Acum, cel care a fost preot in sat timp de 32 de ani, are privire panoramica asupra departarilor, de pe dealul din mijlocul satului, din curtea bisericii, dintr-un mormant cu doua locuri, mormant pe care prea repede l-a ocupat. Coroanele de flori ce inconjoara monumental, simboluri vestejite de-acum al stimei si iubirii celor ce l-au cunoscut, isi arata discret mesajele vizitatorilor: “Nu te vom uita”, “Sincere condoleante”, “Te vom iubi mereu”, “Dumnezeu sa-l odihneasca!” Mesaje de la familie, rude, prieteni, colegi. Ii tin companie biserica lui, cateva morminte de eroi de razboi si de alti preoti de la inceputul veacului si clopotnita. Clopotnita din care va bate clopotul in fiecare noapte pana la sase saptamani, asa cum i-a spus el in vis unei taranci din sat, dupa ce a fost ingropat.
A murit un preot... Dumnezeu sa-l odihneasca!
Un articol de Simona Voinea