- Mamiiii, imi pui Alba ca Zapadaaaaaaaa??!!
Imi dau seama dupa tonul vocii si dupa felul in care lungeste cuvintele, ca pustoaica (de patru ani acum) nu-mi lasa alta optiune.
- Nu vrei sa vedem si alte desene? (incerc eu , fara prea multa speranta de izbanda) Am vazut de foarte multe ori Alba ca Zapada. E cazul sa mai vedem si altceva.
- Da eu vreau cu piticiiiii!
Ca sa evit o criza de plans fara sens si amenintarile cu “te spun lu` tati “ si “m-am suparat”, pun pentru a  douazecea oara (sau poate a cicizecea, cine mai numara...) dvd-ul cu “Alba ca Zapada si cei sapte pitici”. Ma gandesc chiar sa-mi fac curatenie in birou pana se uita ea la desene, insa imi trece repede cu un “Stai cu mineeeee, te rooooooog?”.
Asa ca stam amandoua si ne uitam la desene.
Alba ca Zapada este imbracata in zdrente si canta langa o fantana. Printul isi face aparitia pe calul lui alb. Mama vitrega e nervoasa ca oglinda fermecata a anuntat-o ca nu este ea cea mai frumoasa din tara si-l cheama pe vanator. Ii porunceste sa o ia pe Alba ca Zapada si sa o duca in padure, iar acolo sa o ucida si sa-i scoata inima.
Simt ca-mi sta inima in loc. Sunt socata!
Am vazut si am citit povestea asta de foarte multe ori, insa doar acum realizez cat este de violenta. Copilul ce trebuie sa inteleaga? In caz ca va avea o mama vitrega, aceasta ii va vrea moartea, nu inainte de a o munci ca pe hotii de cai, de a o tine flamanda si imbracata in zdrente.
In minte imi vin acum toate povestile citite si vazute. Imi dau seama ca sunt povesti ingrozitoare.
Cenusareasa este persecutata si badjocorita de mama si surorile ei vitrege, ba chiar este incuiata intr-o camera cand printul vine la ele acasa cu pantofiorul de sticla. Scufita Rosie este mancata de un lup inca flamand dupa ce a inghitit pe nemestecate o bunica. Fata cea mica a imparatului din “Sarea in bucate” este alungata de acasa de tatal ei si luata in ras de surorile ei mai mari, numai pentru ca a avut o alta opinie despre ce este dragostea pentru parinte. Harap Alb trebuie sa indure toate poruncile imposibile ale Spanului si apoi trebuie sa moara, pentru ca apoi sa fie recunoscut de unchiul lui si inviat cu apa vie. Capra ramane fara doi iezi(acestia fiind decapitati si apoi mancati de nanasul lup) si trebuie sa treaca peste privelistea capetelor insangerate de la fereastra, puse dindins cu dintii ranjiti.Mica sirena trebuie sa aleaga intre moartea printului si transformarea ei in spuma de mare.
Nu stiu cum sa procedez: sa continuam vizionarea sau sa opresc imediat televizorul?
Intre timp, imparateasa se transforma in baba si otraveste un mar, ca  sa duca ea la bun sfarsit ce nu a putut face vanatorul.
Acum realizez ca am ras cand sora mea imi povestea ca nepotul meu ii pune de la o vreme sare in farfurie la fiecare masa, insista chiar sa-i puna chiar daca mancarea nu o cere.
Am ras si cand foarte serios i-a spus mamei lui ca nu-i este frica de lup, pentru ca si daca o sa-l manance, vine vanatorul si-l salveaza.
Acum nu-mi vine sa rad. Acum sunt socata.
Sa mai citim copiilor povesti? Sa-i mai lasam sa vada desene animate?

Un articol de Aida Maria