Niciodata nu am inteles dragostea pe baza de telecomanda: azi e bine, e frumos, ne iubim, ne plimbam, facem nebunii, maine ... nu. Pentru ca esti stresat, pentru ca esti obosit, nervos sau bolnav. Si nu ma mai vrei. Te intreb de ce, nedumnerita, indurerata, gandindu-ma ca poate te-am suparat cu ceva, cautandu-mi vina in amintiri care pentru mine erau perfecte. Nu am chef! In urma cuvintelor ramane o liniste de gheata si un ecou sfredelitor. Nu am chef... Nu am chef…

Scuza-ma, dar cum vine asta? Nu ai chef de ce anume? Sa ne vedem? Sa vorbim? Sa ne iubim? Nu ai chef de mine sau de viata in general? Ce sunt eu, un televizor pe care il opresti cand te-ai saturat de o emisiune, fie ea si interesanta?  Apesi pe Off si gata ... si maine sau in alta zi, iti revine cheful si imi dai iar drumul?

Chiar crezi ca functioneaza asa?  Ca eu, ca noi functionam asa? Pe chef? Pe principiul “nu te vreau azi”? Stiu, suna bine cand o canta Tudor Chirila, suna dramatic, romantic. Dar in realitate, regulile sunt altfel. Ori ma vrei, ori nu ma vrei. Nu exista cale de mijloc, nu exista pauze, nu exista momente de respiro. Dragostea mea e ravasitoare, te sufoca, te invaluie, te inunda cu totul si te umple de lumina, de caldura si de placere. Nu pot sa mi-o fac pur si simplu pachet si sa te las o zi. Sau doua. Sau cate ai tu chef. Daca pleaca, ea pleaca de tot. Pentru ca dragostea mea e si orgolioasa cand se simte respinsa. Asa cum esti si tu. Deci, intelegi despre ce vorbesc? Cand dragostea ia o pauza, ea nu se mai intoarce.

Te uiti la mine si vad ca nu ai inteles nimic. Nedumerit, ma intrebi: “Ce vrei de la mine?”
... nimic!

Un articol de Simona Voinea