Pe pervazul geamului fulgii s-au adunat gramada, formand un stat gros, alb si moale. Ninge de cateva ore, iar zapada a acoperit tot. Lumina lunii da zapezii o stralucire magica si captivanta. Aerul e rece, proaspat si curat. Pentru un moment imi vine in minte un gand jucaus: sa ma intind pe jos si sa formez cu bratele si picioarele un ingeras in zapada. Dar nu am timp de asta. Trebuie sa termin treaba.
- Hei, e cineva acasa?- striga o voce barbateasca la poarta.
- Pe cine cautati? -intreb eu.
- Taica-tu e acasa? Am o treaba cu el.
- Da este. Il chem imediat.
   Ii las pe cei doi barbati sa-si vada de ale lor, mai ales ca la mijloc au aparut si ceva sticle de bautura. Ma duc la bucatarie. Mai am de spalat vasele, de supravegheat sarmalele si de facut o prajitura.

Am muncit mult azi. E Ajunul Craciunulu, insa mama nu a avut cand sa le faca pe toate. Serviciul nu i-a lasat timp pentru pregatirile de Craciun. De dimineata tot robotim prin bucatarie si prin casa. A apucat sa promita si fratilor mai mici ca se duce cu ei la colindat mai pe seara. As fi vrut si eu sa merg cu ei, insa am renuntat. Cineva trebuia sa ramana acasa sa spele vasele si sa vada de sarmale. Si daca tot trebuia sa raman eu, am promis ca pana se intorc ei voi face si o prajitura. Mama a facut una, dar nu era cu ciocolata (preferata celor mici).

In bucatarie e cald din cauza cuptorului. Miroase a sarmale si a prajituri.
Din sufragerie se aud rasete si clinchete de pahare.
Ma gandesc la brad. E pus la loc de cinste, in sufragerie. Am avut noroc cu un prieten ca ni l-a dat degeaba, altfel trebuia sa impodobim bradutul chel de plastic.
L-am ornat cu toate globurile si beteala din cutie si i-am pus trei instalatii cu beculete colorate. Tata ne lasa sa-l lasam aprins in seara asta.

Prajitura e gata, acum o ornez cu o glazura de ciocolata si fredonez un colind:
     “... Am plecat sa colindam
       Domn domn sa-naltam
       Cand boierii nu-s acasa ...”

Se aud pasi mici si glascioare inghetate. Au venit de la colindat. Au manutele si picioarele inghetate, iar nasucul si obrajii sunt rosii. Chiar si asa sunt veseli. Au venit cu plasutele pline de prajituri, cozonac si portocale si au primit si ceva banuti. Mama e vesela si rade. Ma lauda pentru treaba facuta si ii pune pe cei mici sa-mi dea si mie din darurile lor. Intram in casa si copii varsa pe masa incarcatura dulce si pretioasa. Impart totul si-mi fac si mie parte.

Omul ala a plecat. Cateva sticle goale sunt imprastiate peste tot prin camera, miroase a fum de tigara, iar fata de masa special pastrata de mama pentru Craciun are acum trei pete mari de vin rosu.

Mama se intristeaza si incepe sa stranga. Tata pleaca la bucatarie.
- Asa se fac sarmalele? Astea sunt sarmale? - striga tata  dupa cateva minute.
- Dar ce au sarmalele?- intreaba mama vadit iritata.
- Tu sa nu-mi raspunzi mie inapoi! Astea sa le manaci tu cu neamul tau !
  Un zgomot puternic se aude in curte.
- Stati aici!- imi spune mama si se duce repede sa vada ce s-a intamplat.
Nu trece mult si intra tata in casa val-vartej. Apuca bradul si-l tranteste in mijlocul camerei, apoi iese pe usa si apoi pe poarta.
Globurile se sparg, beteala cade, copii plang...
Ma duc la bucatarie. Mama nu e acolo. Ies afara si o vad cum strange cu o lopata sarmalele din zapada. Plange.

Un articol de Aida Maria