Bate ceasul inserarii pe strazile orasului aglomerat. Ceasurile nu sunt intarziate, dar intunericul se lasa devreme printre blocurile inghesuite, ascunzand griul si dezolarea data de frig si pustiu. Copacii isi leagana in vantul taios crengile slutite, ca niste gheare prelungi. Arareori vezi un om trecand pe strada, cu fata ascunsa in gluga paltonului.

Ies pe usa blocului si ma indrept cu pasi grabiti pe stradute laturalnice. Incerc sa evit aglomeratia de masini de pe strada principala. Ma zgarie vuietul orasului la ora de varf. Macar printre blocuri e liniste. Ma uit spre cer si oftez amar. E iarna de ceva vreme de-acum, dar inca n-am vazut nici un fulg de zapada. Mi-e dor de zapada. Astept ninsoarea ca pe o izbavire. Zapada alba, stralucitoare care sa acopere pamantul gol si inghetat si orasul mult prea trist. Cerul e gri in noaptea asta si pare ciudat de luminos. Ma cuibaresc mai bine in fularul gros si pufos si ma grabesc spre destinatie. Ah, urasc frigul! Ma uit la ferestrele luminate pe langa care trec, incercand sa imi imaginez viata oamenilor de dincolo de ele. Oare ce fac ei acum? La ce se gandesc? Ce probleme au?

Deodata, simt ceva rece si umed pe varful nasului. Asta mi-ar mai lipsi, sa inceapa sa ploua. Imi ridic privirea si cercetez lumina unei ferestre. Hmm, nu pare sa ploua. Merg mai departe, dar dupa un timp, iar simt umezeala unei picaturi pe fata. Ma opresc si ma uit din nou intrebator la un felinar luminat. Si, ca printr-un miracol, asist la spectacolul primilor fulgi de nea. Sunt usor timizi, ca niste copii scosi la joaca fortat. Parca cerceteaza terenul, inainte sa decida daca merita sa poposeasca pe la noi. Probabil e totul in regula, pentru ca in curand incep sa vina tot mai multi, din ce in ce mai mari si mai zburdalnici. Unii se fugaresc in lumina ferestrelor  unui bloc. Altii stralucesc in jurul felinarului. Cei mai multi insa par atrasi de crengile copacilor, pentru ca se tot invart pe langa ele, se dau huta si cand obosesc se odihnesc pe cate o crenguta golasa. Iar cativa mi se topesc pe buze sau se transforma in straluciri de stea pe genele inghetate. Deschid gura si incerc sa prind cativa din zbor.  Ma luminez toata intr-un zambet, in timp ce in minte imi incolteste un gand ca un bulgare de zapada, care creste, creste, pana mi se rostogoleste pe buze: Prima ninsoare! Soptesc ca intr-o biserica. Prima ninsoare! PRIMA NINSOARE! De data asta rad de-a binelea, nevenindu-mi sac red ca sunt martora unui asemenea miracol. Tac brusc, parca nevrand sa sperii micile stelute de gheata. Nu se mai aude nici un zgomot. Tot orasul a amutit in fata maiestriei iernii. Parca  poti auzi zgomotul pe care il fac fulgii cand se lovesc de pamant. Atmosfera e de rugaciune in fata unei icoane facatoare de minuni.

Plec mai departe, pasind pe un covor fragil si stralucitor care se formeaza sub picioarele mele. Zambesc. Parca nici frig nu-mi mai este. O caldura ametitoare imi izbucneste din obraji, topind fulgii obraznici care ma saruta. Si iar zambesc. Duc mai departe secretul primilor fulgi de nea. Un secret intre mine si felinarul dintre blocuri. Un secret dezvaluit imediat ce intru pe usa: Ninge!
Un articol de Simona Voinea