Cariile dentare apar atunci cand bacteriile din gura transforma alimentele in acizi care ataca dintele. Pentru a avea o dantura sanatoasa trebuie sa evitam dulciurile si sa folosim cat mai des periuta de dinti.
Bacteriile din cavitatea bucala transforma zaharul in acizi.
Cum se produc cariile
Acizii ataca dintele inca din primele 20 de minute, poate chiar mai mult, dupa masa. In timp, apare placa bacteriana, o aglomerare de bacterii si resturi alimentare. Pelicula apare pe dinti si gingii si duce la distrugerea smaltului dintelui si aparitia cariei dentare. Netratat, dintele se distruge progresiv.
Printre factorii care favorizeaza aparitia cariei, fara a putea fi controlati, se numara gura uscata (xerostomia) si sindromul Sjogren. In ambele cazuri nu se produce suficienta saliva. Saliva indeparteaza alimentele si zaharurile, protejand dintii.
Uscaciunea gurii se intalneste la batrani, in tratamentul cu anumite medicamente, precum cele pentru raceala, hipertensiune sau depresie, si in unele afectiuni respiratorii (rinita alergica :citeste mai multe despre Cum se manifesta rinita alergica si despre cum se vindeca rinita alergica) .
Tehnica „spalarii duble“
Prevenirea aparitiei cariei se poate face printr-un periaj dentar corespunzator si printr-o alimentatie sanatoasa, cu conditia sa nu neglijati o vizita, cel putin o data la sase luni, la cabinetul stomatologic.
Multi oameni se plang insa ca, desi se spala pe dinti dupa fiecare masa, tot au probleme cu cariile. Medicii specialisti considera ca in astfel de cazuri de vina este tehnica. Exista o metoda putin aparte de periaj, asa-numita tehnica a «spalarii duble». Se pune pasta de dinti pe jumatate din parul periutei si apoi se intinde pe smaltul dintilor, dinspre gingii spre marginea dintilor, masand in acelasi timp gingia cu periuta, timp de 10-20 de secunde pe fiecare dinte. Dupa ce ai periat astfel dintii de sus, treci si la dintii de jos. Clatesti, apoi repeti operatiunea, cu cealalta jumatate din pasta de dinti care se foloseste de obicei la spalarea dintilor, insa miscarile sa fie circulare.
Cum sa avem dinti sanatosi
Dupa perierea dintilor, care trebuie facuta de doua ori pe zi, si dupa fiecare masa este bine sa folositi ata pentru curatarea spatiilor interdentare sau apa de gura. Aceste masuri de ingrijire trebuie insa dublate de o alimentatie corespunzatoare saraca in zaharuri.
Pentru intarirea dintilor pot fi folosite si suplimente cu fluor. Fluorurile intra in compozitia pastei de dinti, apei de gura sau a gelurilor care se folosesc cel putin o data pe saptamana pentru ingrijirea dintilor. Alte variante sunt drajeurile, tabletele, sarea cu fluor sau lacurile cu fluor. Aplicarea unui lac cu fluor pe dinti nu poate fi facuta decat de catre un specialist care stie foarte bine cantitatea optima care poate fi aplicata, pe baza unui studiu facut inainte si care trebuie sa tina cont de anumite aspecte, cum ar fi dieta. Studiile au aratat insa ca acest tratament este eficient doar in 20% dintre cazuri“.
Alimente care curata dintii
Dulciurile lipicioase si alimentele zaharate, precum stafide, cereale invelite in zahar, prajituri, torturi, caramele, produc cele mai mari pagube in cavitatea bucala. Ele ar trebui inlocuite cu cereale integrale, legume, fructe si alimente sarace in grasimi si sare. Mozzarella, branzeturile, alunele, iaurtul si laptele sunt bune pentru dinti. Ajuta la indepartarea zaharurilor din cavitatea bucala si protejeaza impotriva placii, in special daca sunt consumate dupa masa. Nu se iau gustari inainte de culcare, mancarea ramasa pe dinti peste noapte este o cauza a cariei. Secretia de saliva scade pe timpul noptii si nu curata gura in timpul somnului.