Anual, de sute de ani, la Biserica Sfantului Mormant din Ierusalim se petrece un fenomen inexplicabil rational.
În noaptea de Inviere, Patriarhul Ierusalimului si toti credinciosii prezenti sunt martorii aparitiei unei lumini care, nu se stie de unde, apare exact in momentul cel mai important al ceremoniei religioase, aprinzand lumanarile.
Nu stiu exact ce fenomen se intampla in Sfantul Mormant in noaptea Sfanta a Invierii si nici nu am avut cum sa fiu in Mormantul Sfant cand se aprinde lumina... Dar am fost de cateva ori in acel loc si o sa va povestesc experientele si trairile mele personale din care voi o sa trageti singure concluziile.
Sunt ortodoxa si cred in Dumnezeu, asa am fost crescuta si educata. Cu ajutorul Lui Dumnezeu am ajuns si eu pentru prima data la Sfantul Mormant, primul Paste dupa revolutie, impreuna cu mama si sora mea.
Stiam multe povesti despre Lumina Sfanta de la bunica mea care fusese acolo chiar cand era insarcinata si a avut fericirea sa o nasca pe mama pe acele meleaguri sfinte.
Faptul ca sunt ortodoxa a fost voia Domnului si-I multumesc pentru asta, dar asta nu inseamna ca nu respect si celelalte religii...Sau mai bine zis pe adeptii lor, atata timp cat isi vad de religia lor si nu deranjeaza pe altii.

Minunea de la Sfantul Mormant
Cand am ajuns prima data la Sfantul Mormant, in `90, eram sceptica. Manata de curiozitate datorita povestilor bunicii mi-am dorit mult sa reusesc sa intru in biserica si sa ma conving. Dar nu a fost sa fie... Am reusit sa ajung in momentul cand a venit Lumina doar pe treptele din fata bisericii. La un moment dat s-a facut liniste si lumea incepuse sa fotografieze frenetic, blitzurile scanteiau in aer si nu am inteles nimic.
Dupa acest moment au inceput sa bata clopotele si sa se aprinda lumanarile din directia bisericii...
Abia cand am ajuns acasa si ne-am intalnit cu mama de care ne despartisem la un moment dat in ideea ca ea e prea batrana si nu o sa poata face fata multimii ca sa intre in biserica...ne-am dat seama ca am grasit judecand asa... Mama reusise sa intre si inca destul de comod... Si chiar i s-a aprins lumanarea singura in mana! Ne-a dojenit ca nu sintem destul de credincioase si de aceea nu am fost vrednice sa intram in biserica si sa traim ce a trait ea!
In urmatorul an mi-am spus ca o sa reusesc si am abordat o alta tactica. Am stat in biserica de vineri seara crezand ca voi reusi sa raman acolo pana a doua zi cand vine Lumina dar pe la 3.00 am fost scosi cu totii afara de catre politistii insarcinati cu ordinea. In zadar am incercat sa ne ascundem si sa protestam. N-a mai ramas in biserica nici picior de om.
Am fost impinsi cu forta pe stradutele inguste dispuse sub forma de raze din jurul bisericii. Profitand de faptul ca stiam ebraica am rugat politistul sa-mi arate de pe ce straduta se va intra prima data a doua zi dimineata. Mi-a indicat o directie ca si cum era sigur. Dar ca un facut, dupa ce am asteptat toata noaptea in fata gardului de siguranta, a doua zi am avut placerea sa vedem cum se intra din toate celelalte stradute si noua ni s-a spus intr-un tarziu ca nu mai este loc asa ca sa nu mai asteptam degeaba...
Lumea disperata a inceput sa impinga si aproape am fost calcate in picioare si zdrobite. Cu mare greutate am reusit sa iesim de pe sub picioarele oamenilor si sa ne strecuram pe langa ziduri pana am ajuns intr-un loc mai larg, unde era si o terasa. Aproape lesinate, ne-am asezat la o masa, unde am si fost obligate sa comandam ceva, ca patronului nu-i convenea sa ocupam masa degeaba. Eu am comandat o inghetata si sora mea o cola...Cand a venit comanda, m-am infipt in inghetata ca disperata, uitand ca hotarisem sa tin post negru pana vine Lumina. Abia cand am ajuns pe la sfarsit si mi-am ridicat ohii din cupa mi-am dat seama, vazind mutra amuzata a surorii mele care se uita cuminte la cola neinceputa. Tocmai cand imi venea sa bufnesc in ras, s-a intamplat ceva straniu: desi eram destul de departe de biserica si nu se zarea decat cupola, s-a lasat ca la comanda o liniste stranie peste locul in care eram si toata lumea s-a ridicat in picioare si si-a atintit ochii spre cer...
Bineinteles ca si eu si sora mea am simtit acel impuls de a ne ridica in picioare, desi nu ma gandisem nici o clipa la asta. M-am uitat uimita in jur si i-am vazut chiar si pe chelnerii arabi (musulmani) ca se oprisera cu tavile in maini si se uitau ca in transa spre cupola bisericii...
Mi-am dat seama imediat ca acum este momentul cand trebuie sa vina Lumina Sfanta si mi-am atintit ochii spre cer deasupra cupolii. Cerul era senin, nu se vedea nici un nor... si parca totul in jurul nostru impietrise parca si timpul se oprise in loc... Doar dinspre rasarit se vedea venind ca un rau involburat valuri albastrui ca apa limpede sau ca aburii care se vad pe sosea in zilele foarte calduroase. Suvoiul se oprea si forfotea deasupra cupolei asa cum forfoteste apa cand fierbe.
Am intrebat-o pe sora mea daca vede si ea ce vad eu, si mi-a raspuns ca da.
Abia acum mi-am dat seama ca trebuia sa traiesc aceasta experienta ca sa nu ma mai indoiesc, ca poate daca as fi vazut in biserica ceea ce am vazut urmatorul an, tot n-as fi crezut...
Urmatorul an m-am dus acolo, nu din curiozitate, m-am dus din credinta, convinsa fiind ca Dumnezeu exista si este viu si numai el poate face orice minune daca doreste sa ne arate si sa ne lumineze.
Am intrat fara mari eforturi in biserica, mai mult luata de val, si am ocupat un loc de unde am putut sa vad totul...
Cand a venit Lumina Sfanta erau ca un fel de blitzuri care scaparau prin biserica deasupra capurilor noastre, si anumitor persoane li se aprindeau chiar lumanarile in mana...
Mi s-a aprins si mie lumanarea, nu stiu de unde si nici nu am putut sa-mi dau seama in frenezia care era atunci acolo...
Vazand oamenii ca-si trec flacara pe fata si pe maini fara nici o teama am facut si eu asta... si intr-adevar flacara aceea nu arde in primele secunde...

©Flori Weintraub