Legendara trupă rock The Rolling Stones va efectua, în 2011 şi 2012, ultimul turneu mondial al carierei începute acum aproape 50 de ani, care va include concerte organizate pe stadioane, anunţă presa britanică.
Mick Jagger şi colegii săi, ale căror vârste vor însuma 268 de ani la startul turneului, au convenit că a sosit timpul să se pensioneze, însă nu oricum, ci după o serie de concerte memorabile ca durată şi număr de spectatori.
The Rolling Stones, una dintre cele mai populare şi influente trupe din istoria muzicii, a fost fondată în 1962, în Marea Britanie. A vândut peste 200 de milioane de discuri şi a susţinut mii de concerte în toată lumea, printre care şi unul în România, în 2007, pe fostul stadion Naţional, în faţa a peste 50.000 de spectatori.