
Fiecare popor celebreaza sarbatoarea de Craciun prin preparate care mai de care mai gustoase si mai aspectuoase. Polonezii nu se lasa mai prejos, si daca noi avem cozonacii pentru Craciun, in Polonia exista piernik. Piernik este o prajitura care aduce foarte mult cu turta-dulce, aromata si absolut delicioasa! Prepara reteta de piernik oferita de eLady pentru acest Craciun si toata lumea va fi incantata!
Piernik: Reteta poloneza pentru Craciun - Ingrediente
- 750 g faina
- 200 g zahar pudra
- 300 g miere
- 150 g unt
- 5 oua batute
- 2 linguri de ceai bicarbonat de sodiu
- 150 grame iaurt
- ½ lingurita de scortisoara macinata
- ½ lingurita ghimbir macinat
- ½ lingurita nucsoara macinata
- ½ lingurita cuisoare macinate
- 1 lingura stafide
- 1 lingura alune de padure tocate
- 1 lingura de masa nuci tocate
- 1 lingura de coaja de portocala rasa
- 1 lingura de coaja de lamaie rasa
- 1 praf de sare
- unt si pesmet pentru tava de copt.
Ingrediente pentru glazura de ciocolata:
- 400 g ciocolata neagra
- 150 g smantana
Cum se face piernik: Reteta poloneza pentru Craciun
Pentru a face reteta poloneza de Craciun de piernik trebuie sa preincalzesti mai intai cuptorul la 160 de grade Celsius. Unge cu unt doua forme de cozonac si tapeteaza-le bine cu pesmet. Incalzeste mierea, zaharul si untul intr-o cratita pana cand zaharul s-a dizolvat. Cand este inca destul de cald, adauga condimentele si amesteca bine.
Lasa amestecul sa se raceasca de tot.
Cerne apoi faina intr-un castron, impreuna cu praful de copt si sarea.
Adauga treptat amestecul de miere, mestecand cu o spatula pentru omogenizare.
Dupa ce ai adaugat siropul, adauga ouale batute si se amesteca bine.
Pune apoi si iaurtul . La sfarsit, incorporeaza usor alunele, nucile si stafidele.
Umple formele pana la 1/3 si da la cuptor prajitura poloneza de Craciun piernik si baga tavile in cuptor timp de 50 de minute.
Verifica gradul de coacere,cu un bat de lemn. Se lasa sa se raceasca complet si se da la frigider.
Pentru a obtine un aspect si mai festiv, potrivit pentru Craciun, se taie fiecare blat in 4, pe orizontala si se umple cu straturi subtirele de crema de vanilie pe baza de unt si crema de ciocolata, sau chiar cu un gem parfumat. Se monteaza si se da la rece pentru minim 12 ore pentru ca la glazurarea cu ciocolata sa ramana cat mai multa glazura pe prajitura pentru Craciun.
Se topeste apoi ciocolata cu smantana, se glazureaza si orneaza.
Daca nu ai timp sa o umplui, poti doar glazura prajitura cu ciocolata (dupa ce a stat la frigider si este foarte rece) si sa o servesti ca atare.