Cunosc o doamna care isi duce in fiecare zi copilul cu masina la scoala. Pana aici, nimic deosebit. Multe doamne isi duc copilasii la scoala/gradinita cu masina. Ei bine, doamna acesta locuieste la aproximativ 200 m de scoala! Poate se duce la serviciu dupa aceea, ar gandi unii. Nu. Nu este cazul. Doamna se duce inapoi acasa! Este casnica si e vecina mea, ii cunosc indeletnicirile de peste zi. Nu face piata dimineata pe racoare, nu se duce nicaieri pana dupa ora 12, nu a lucrat nici macar o zi din viata ei in gradinuta din fata casei. E o doamna!

Nu vreau sa judec pe nimeni, nu vreau sa fiu rea, dar ce trebuie sa fie in mintea ta sa te imbraci elegant in fiecare dimineata, sa scoti masina din garaj, sa imbarci copilul si sa ii iei ghiozdanul, sa conduci fix doua minute, sa te strecori apoi printre zecile de masini care stationeaza inghesuit in fata scolii numai pentru a nu merge pe jos 10 minute?
Nu inteleg!

Doamna nu saluta pe nimeni, iar daca e salutata intoarce capul in alta parte si se uita dupa muste. Ma amuza la culme sa-i vad reactia ori de cate ori o salut. Nu am avut nimic de impartit niciodata, ne cunoastem din vedere de o vreme, pare o femeie cu educatie, cu toate acestea, nici pana in ziua de astazi nu mi-a raspuns vreodata la salut.
Dar eu nu ma las! Poate reusesc intr-o zi sa-i smulg un "Neata!" .
Daca reusesc asta, probabil voi fi foarte mandra de mine si o voi considera o mare victorie. Nu vreau sa-mi devina prietena buna, nu vreau sa mergem la cafea impreuna, nu vreau sa ne intalnim in parc, nu vreau nimic altceva de la ea decat sa aiba bunul-simt sa-mi raspunda la salutul politicos pe care i-l adresez in fiecare dimineata.

Ce-i mai rau este ca si copilul ei este la fel de anti-social. Razgaiat, rau, cu aere de mare sef, crede ca i se cuvine orice - cam astea-i sunt "calitatile". Va avea foarte multi prieteni. Ii acord prea mare importanta, nu?!
SNOB, SNOÁBĂ, snobi, snoabe s. m. și f., adj. (Persoană) care admiră și adoptă fără discernământ și cu orice preț tot ce este la modă. – Din fr. snob.

Un articol de Aida Maria