
De la minciunile nevinovate pe care le auzim cand suntem mici si cerem lamuriri pentru unele lucruri care nu au o explicatie demna de sufletul nostru pur, la minciunile pe care le spunem pentru a proteja o alta persoana sau chiar pe noi. Care este granita intre a proteja si a minti?
Minciunile nevionovate, precum Mos Craciun si Iepurasul de Pasti, ne-au incantat copilaria, ne-au dezvoltat imaginatia. Dar nu despre acestea este vorba, desi multe dintre noi au suferit mult la aflarea vestii ca Mos Craciun era doar tatal, ce-i drept, deghizat. Nici despre complezentele pe care le servim cu atat usurinta: “Arati perfect in rochia cea noua”, desi nu am fi imbracat-o nici daca era gratis.
Minciunile "adevarate" sunt cele pe care le spunem zilnic, fara a mai realiza macar ca mintim. Poate am devenit experte in ale prefacatoriei. De exemplu, iti intalnesti o veche amica si incepi sa-i spui cat de mult muncesti, cat de bine te intelegi cu iubitul, ce viata minunata ai. Si toate acestea cu scopul de a schimba sau a forma in ochii celuilalt o parere distorsionata a propriei tale persoane.
Nu raneste pe nimeni o astfel de minciuna, decat pe tine. Atunci de ce o faci? Pentru ca nu ai suficienta incredere ca oamenii te vor admira pentru ceea ce esti in realitate. Pentru ca ai nevoie, asemeni unui machiaj, de o masca sub care sa-ti ascunzi adevarata persoana.
In concluzie, cat mai ai de gand sa te minti? Cat timp vei continua sa investi intr-o lume imaginara, care iti erodeaza sufletul si iti consuma clipe pretioase?