
Aventura, seductie, intalniri secrete in miez de noapte, romantism. Este viata de amanta la fel de stralucitoare ca cea ecranizata in filme de succes? Poate ca da, dar numai la inceput!
“Sunt amanta lui” suna banal, dar in inima unei femei indragostite are un alt ecou. Toate acele momente incitante de la inceputul unei relatii, adrenalina adusa de teama de a fi descoperiti, fanteziile in care EL ramane cu tine, uitand de sotie si copii, sunt motivul care te indeamna sa faci acest pas.
Si poate ai dreptate: te simti atotputernica, cand iti acorda toata atentia si timpul pe care l-ar fi petrecut altfel cu familia sa. Il simti nerabdator sa-ti auda vocea, sa te vada, sa te atinga. Este ca un vis romantic, presarat cu mici cadouri. Dar un vis scurt, care se schimba rapid intr-un cosmar.
Ajungi sa te gandesti: “Daca a inselat-o pe ea, ma poate insela si pe mine!”. Nu este un gand tocmai confortabil, mai ales cand iti dai seama ca iubesti un barbat pe care nu-l cunosti decat din aceasta perspectiva...
Ar trebui sa fii constienta un lucru: sunt sanse mici sa-si paraseasca sotia si copii, ceea ce inseamna ca toate promisiunile ca intr-o zi veti fi un cuplu in fata intregii lumi sunt probabil la fel de neadevarate ca si motivele pe care le insira sotiei atunci cand lipseste noaptile de-acasa. Dar sunt sanse putine ca tu sa iesi de sub vraja si sa realizezi ca ai luat-o pe un drum care aduce doar suferinta, singuratate, asteptare, speranta desarte, umilinta.
De ce nu ai sanse de reusita cu acest barbat? Chiar daca alege sa ramana alaturi de tine, relatia nu s-a cladit pe o baza solida. Ati inceput relatia cu secrete si minciuni si nu este de bun augur. Te-ai gandit vreodata ca nu il cunosti deloc, ca ar putea fi total diferit de omul pe care crezi ca il cunosti?
Cu ceva “noroc” te va cere in casatorie, dar poti trece peste gandul ca el are "antecedente" care nu il recomanda drept un sot ideal? Nu va tremura inima in tine cand el va pleca "cu afaceri" sau "in delegatie?" Te vei putea opri sa te intrebi daca vei fi vreodata nr. 1 in viata lui?