Se spune ca nu exista oameni eminamente buni, asa cum nu exista oameni prin excelenta rai. Inclin insa sa nu fiu de acord cu aceste afirmatii pentru ca atunci cand alegem un anumit fel de a fi, ne incadram intr-un tipar care ne pune o "stampila" pe frunte in raport cu ceilalti. Desi toti ne consideram buni si drepti, in realitate cati dintre noi sunt perceputi ca in acest fel de catre cei din jur si de ce?!

Cate dintre actiunile noastre marunte ii fac pe ceilalti sa ne considere buni? Cate dintre actiunile lor nu ii fac sa se considere superiori? Cate dintre actiunile noastre nu sunt facute doar pentru a arata celorlalti ca suntem mai buni decat ei?

Nu stiu cati dintre cei care au vazut filmul Pay It Forward citesc acum aceste randuri, insa daca au vazut Da mai departe vor intelege exact ceea ce vreau sa spun. Faptele bune definesc oamenii buni, insa cand faptele bune sunt facute doar ca sa ne putem lauda cu ele, mai au ele aceeasi valoare?

Este frumos sa faci fapte bune. Este uman. Insa cand faptele bine sunt facute doar pentru a ne folosi de ele pentru a-i obliga pe cei din jur sa ne puna o eticheta, isi pierd esenta: fa bine pentru ca asa simti, nu pentru a obtine ceva. Pentru ca daca faci un bine doar pentru a-ti atrage laude, consideratie si apreciere din partea semenilor tai, nu mai este vorba de bine, ci de un troc: eu te ajut doar ca sa imi poti fi dator, sa ma apreciezi, sa ma lauzi si sa imi fii recunoscator o viata.

Daca faci un bine pentru a trage foloase, nu ai facut nimic. Ti-ai cumparat doar o eticheta fara valoare si atat.
Degeaba ai dat de pomana unui flamand, degeaba ai sters lacrimile cuiva, degeaba ai imbracat un nevoias, degeaba ai bucurat un copil cu o jucarie sau o prajitura daca tu, omule, iti faci singur un titlu de glorie din aceste fapte.

Asa ca, dragilor, inainte de a va duce la culcare in seara aceasta, intrebati-va cat de buni sunteti cu adevarat...

Text: Diana (ma puteti urmari si pe facebook)