Sunteti in categorie: Gastronomie

Sufleu de branza de capra

Sufleu de branza de capra, retete sufle de branza, reteta de soufleu de branza
Sa-ti spun un secret: iubesc branza! Cred ca cel mai greu mi-ar fi sa traiesc fara branza; as putea sa renunt la orice, dar la branza nu. Unul din felurile mele preferate este branza de capra; mai ales daca ne gandim ca are mai putine calorii decat celelalte soiuri - e drept, nu e mare diferenta, insa e de notat. In plus, branza de capra are si vitamina A, calciu, fosfor si magneziu. Avand in vedere ca imi place atat de multa branza, ma tot gandesc cum sa o includ in alimentatia mea zilnica si altfel decat sub forma de sandwichuri. Bineinteles, sunt o gramada de feluri in care poti sa prepari branza, la fel cum sunt multe feluri in care poti sa adaugi branza la alte preparate, insa eu ma tot gandesc la modalitati cat mai simple de a face asta, motiv pentru care am astazi pentru tine ceva deosebit, care nu necesita mult efort si a carui preparare iti ia putin mai mult decat prepararea unui sandwich mai elaborat. E o reteta cu mult-iubita branza de capra, o reteta usoara si care este, cu siguranta, un rasfat.

Sufleu de branza de capra: Ingrediente
- 3 linguri de unt nesarat
- 3 linguri de faina integrala
- 1/2 cana de lapte cald, nedegresat
- 120 gr de branza tare de capra, rasa sau taiata bucati mici
- 1/4 lingurita de nucsoara macinata
- 1 lingurita de sare grunjoasa
- 1/4 lingurita de piper proaspat macinat
- 4 oua mari, galbenusul separat de albus

Sufleu de branza de capra: Cum se face
1. Preincalzeste cuptorul la 220 de grade sau la nivel mediu, daca nu ai termometru incorporat. Unge cu unt patru vase pentru sufleu, apoi presara faina si inlatura excesul.
2. Topeste untul intr-o tigaie la foc mediu. Presara faina si lasa pe foc, amestecand pentru un minut si jumatate, doua minute. Adauga branza, laptele, nucsoara, sarea si piperul. Lasa pe foc, amestecand repede, pana cand se intareste, in jur de 3 minute. Ia amestecul de pe foc si amesteca si galbenusurile.
3. Bate albusurile de ou pana cand se intaresc, ca pentru bezele, apoi introdu amestecul anterior in albusuri si pune rezultatul in vasele pentru sufleu. Lasa-le la cuptor pana cand se umfla si se rumenesc, aproximativ 12-15 minute. Serveste imediat.
Pofta buna!
Nota: Poti pune si branza moale de capra, daca nu gasesti tare, dar in acest caz trebuie sa reduci cantitatea de sare din reteta de la o lingurita la 1/3 de lingurita.

 

Sursa: Sufleu de branza de capra