Cand vad prichindeii de-o schioapa cum ii dau invatatoarei cu manute sfioase un buchet de flori sau se intind spre umerii mamei sa o imbratiseze, imi amintesc de vremea candorii, cand traiam cu alta emotie zilele de 8 Martie. Mamei ii pregateam cadourile din timp, cu grija sa nu le gaseasca inainte de vreme, si migaleam o zi intreaga la o felicitare din hartie colorata cu floricele, stelute si sclipici. Invatatoarei – pe care o ridicasem, in sinea-mi, la statut de zeita - ii daruiam flori, bunicii - prajituri si asa mi se perinda prin minte si alte semne de iubire aratate, de-a lungul vremii, femeilor care au un loc aparte in sufletul meu.
    
De ziua ta, mamico...
Din cate daruri i-am facut mamei in mai bine de 20 de ani, cel mai mult i-a intrat in suflet o poza gen "De ziua ta, mamico", cu chipul meu intr-un medalion si 3 ghiocei alaturi. Deh, eram in clasa a 3-a si ma straduisem din rasputeri sa nu stric poza respectiva - la fel ca si acum, eram "fotogenica" rau de tot, de as fi putut sa-l aduc la disperare si pe cel mai priceput maestru fotograf. Mama zice si acum ca este cea mai reusita poza a mea – ce sa zic, nu suna prea magulitor ca in aproape 20 de ani cati s-au scurs de atunci, n-am fost in stare de o mutra mai buna intr-o poza. Insa mama o priveste de fiecare data cu incantare (stiti zicala cu cioara si puiul...) si eu ma bucur de bucuria ei.

Cand eram copil, cele mai de impact semne de iubire pe care i le puteam arata mamei erau sa o ascult, sa invat bine si sa nu ii cer ce nu imi putea oferi. Am invatat regulile si am fost intotdeauna prietene. Acum ii demonstrez dragostea mea fiindu-i mereu alaturi cand are nevoie de ajutor. Si totusi simt ca nu e suficient cat ii ofer eu, comparativ cu cat mi-a daruit ea...

Bunica, mentorul de la inceputuri
Mama din schimbul 2 si 3, in functie de turele de lucru ale parintilor, bunica, cu un palmares de 6 copii si 10 nepoti, mi-a dedicat atata timp, atentie si grija, ca nu cred ca mi-ar fi de ajuns o viata pentru a-i intoarce macar un sfert din dragoste. A trait clipe inimaginabil de grele, traversand ambele razboaie mondiale si toate regimurile politice ale secolului 20. Ea mi-a insuflat respectul fata de cele sfinte, ea m-a invatat primele rugaciuni, ea m-a tinut departe de pericolele inerente primilor ani de viata.

Anul acesta implineste 90 de ani si ma simt foarte norocoasa ca face inca parte din viata mea, ca este sanatoasa, energica si coerenta. Se bucura cand ii duc prajituri si se necajeste ca nu mai tin post si nu mai merg la biserica la fel de des ca in copilarie. Deh, cu anii, castigam mai multe cunostinte si experienta, mai multi bani si bunuri, dar pierdem rabdarea de a-i asculta pe ceilalti, de a ne opri o clipa din cursa contra-cronometru cu noi insine pentru a ne regasi, pentru a ne aminti cine suntem, de unde am pornit si incotro ne indreptam. Batranii stiu atat de bine sa faca asta!

Profesoara de romana, un dascal pretios
Am invatat limba romana cu drag si spor datorita ei, fiindca stia sa intre in sufletul si in mintea noastra, a elevilor. Nu numai ca avea harul pedagogic, dar ne vrajea, pur si simplu, ne trezeam urmarind-o cu gurile cascate. Si stia sa ne dozeze atat de bine efortul de-a lungul unui trimestru si sa ne verifice constant, pe toti, cat de bine am invatat, incat tezele nu erau niciodata o problema. Nu tocmai ingaduitoare la note, dar blajina in comportament, "doamna de romana" a fost cea pentru care mergeam de drag la scoala si invatam gramatica de placere. Cum ii aratam cat de pretioase erau invatamintele pe care ni le impartasea? Imi dadeam toata silinta sa o impresionez in compunerile si referatele pe care le aveam de pregatit si ma ambitionam sa imi depasesc limitele cand se intampla sa imi atraga atentia ca am gresit. Nu am mai vazut-o de multi ani, caci m-am mutat in alt oras, dar ii port si acum un gand de recunostinta si ma rog sa fie sanatoasa si fericita.

"Dragostea fata de femeile din viata mea se manifesta in multe feluri. Pe mama o am mereu la mine in suflet si e parte din mine asa cum sunt eu parte din ea. Cu ea nu trebuie sa spun prea multe cuvinte, ma intelege si simte de unde vin. Mamei ii plac florile, produsele de ingrijire personala, parfumul si cafeaua de calitate. Imi place sa o rasfat cu lucruri care ii plac sau sa o invit la coafor sa se aranjeze. Mi-ar placea sa am mai mult sa ii impartasesc din ce am aflat eu in viata, asa cum face ea cu mine." Anca, 37 de ani

"Sora mea geamana este sufletul meu pereche – stiu ca suna ciudat, dar suntem foarte legate una de alta. Este parte din viata mea, discutam despre tot si despre orice – ma inteleg cu ea mai bine decat cu mama! Daca, Doamne fereste, ar pleca departe de mine sau i s-ar intampla ceva, nu cred ca as putea sa supravietuiesc. Cum imi manifest iubirea fata de ea? Nu pierd nici o ocazie sa ii fac o bucurie, cat de mica, nu o las niciodata singura cand e trista si nu o judec niciodata, orice s-ar intampla." Cristina, 30 de ani

"Incredibil, dar adevarat: femeia pe care cel mai mult o iubesc si o pretuiesc este fosta mea soacra. A plans luni in sir ca nu am reusit sa construiesc o casnicie armonioasa cu fiul ei si-a pus tot sufletul in cresterea si educatia fiului nostru, nu s-a rastit niciodata si nu a zis nici o vorba rea – este un inger de femeie! Dupa 12 ani de la divort, o vizitez saptamanal si imi este cea mai buna prietena si confidenta, iar fiul meu o adora, caci este inteleapta si il educa cu duhul blandetii. Este mama pe care mi-am dorit-o dintotdeauna si soacra perfecta. O iubesc din tot sufletul si ii voi fi vesnic recunoscatoare pentru dragostea cu care ne-a inconjurat pe mine si pe fiul meu atatia ani!" Irina, 41 de ani