Dupa-amiaza de vineri la birou. Zgomotul tastaturilor inca se mai aude. Mai fara chef, ce-i drept, dar inca rezistand amortelii generale. Telefoane sunand pe birouri ratacite si cativa pasi obositi pe balconul ingust al etajului trei al agentiei de stiri. Din castile colegei de birou se aud niste acorduri slabe. Nu stii ce e, nu iti dai seama, dar nu conteaza, e o pata de culoare in atmosfera silentioasa de la birou. Auzi si altceva in afara de franturi de propozitie si clickuri de mouse. Iti lasi capul in stanga si inevitabil privirea iti cade pe ferastra descoperita. Te bucuri in sine-ti ca ai ales de la inceput locul asta. De aici poti vedea dupa-amiaza imbibata cu raze, stropi si nori rasleti. Iti amintesti de momentul in care ai venit la interviu pentru jobul asta. Ti-a placut din prima. Ai ghicit ca locul unei agentii de stiri nu e aici, insa nu ti-a pasat. In timp, colegii au adus draperii, jaluzele, casti, incercand sa scape de trilul unor pasari ratacite in copacii aia inalti si stufosi. Ai zambit si i-ai lasat sa piarda toata poezia.

Pentru o secunda te intorci la monitorul tau. Vezi toate site-urile alea deschise, photoshopul si inca o pagina de Word care asteapta sa mai scrii cate ceva. N-ai chef. Nu stii daca de vina e ziua de vineri sau literele prea mici, cuvintele pe care ti se pare ca le-ai mai citit pe undeva si Facebook-ul pe care il vezi oricum la fiecare doua ore. Privesti din nou pe fereastra. Ti se pare ca cerul iti spala roseata ochilor si iti sterge durerea de cap. Asa ca decizi sa mai stai. Oricum, in biroul aglomerat nu e nimeni care sa iti obseve lipsa.

Totusi, pe un colt al biroului, rezemata de pervazul geamului, vezi o revista. O revista offline, in culori si imagini adevarate. Te pufneste rasul, insa te abtii. Cine o fi lasat-o in redactia unei agentii de stiri online, acolo unde zvonurile privind caderea printului vin cel mai repede si cu cea mai mare bucurie?

Nu-ti pasa. Astazi vrei sa fii de cealalta baricada. De mult ceva atat de mic nu ti-a mai bucurat sufletul si ai mai uitat parca de frustrari, nemultumiri, sperante si visuri tinute la cozi interminabile. Apuci revista si o deschizi. E veche. Simti hartia lucioasa si nu iti vine sa crezi ca dupa atatia ani inca mai esti vrajita de o simpla revista. Fata frumoasa, cu parul blond si ochi albastri te priveste din primele doua pagini. Ochiul tau de profesionist iti spune ca nu s-a prea folosit Photoshopul. Ca e ea, exact ca in realitate. Pentru o clipa iti doresti sa fi jucat si tu intr-un film.

Dai de cuprins si vezi ca revista e in italiana. Citesti cateva randuri in gand. Iti amintesti de copilarie, cand faceai acelasi lucru, dar cu voce tare. Intr-un Craciun trecut ai primit o revista englezeasca. Ai tinut-o intotdeauna ca pe un dar de pret. I-ai mirosit paginile, te-ai lasat vrajita de pagina parfumata a parfumului Calvin Klein si de Christy Turlington. Apoi ai incercat sa citesti articolele. Asa, cu engleza ta de clasa a V-a. Ai dat peste un articol despre ingeri. Hmm, ciudat, intotdeauna ai fost un pic obsedata de subiectul asta. Atunci, in copilarie, ai crezut ca e vorba de ingerii adevarati, cu haine albe si aripi adevarate. Dupa ani, cand engleza ta se imbunatatise considerabil, ai inteles ca de fapt ingerii erau oamenii dragi dintr-o viata de om. Cat de mult ti-a placut revista aia! N-o mai ai, insa. Ai pierdut-o. Nu mai stii unde.

Te desparti de trecut si treci mai departe. Dai paginile cu grija pentru ca nu cumva zgomotul lor magic si bland sa supere vreun apasat dur al tastelor de computer. O reclama la ruj. Doamne, oare toate modele astea arata asa si in realitate? Iti place nuanta de par a fetei asteia care poarta ruj Estee Lauder. Iti pui in gand ca data viitoare cand te vei duce la coafor sa iei revista cu tine. Stilistul tau iti greseste mereu culoarea, dar nici tu nu stii sa ii explici prea bine, ce-i drept.

Cateva pagini si cateva fete atat de relaxate si fericite incat te gandesti ca probabil ele nu au avut niciodata un job de 9 ore, vreo dezamagire in dragoste sau vreo dorinta neimplinita. Da, e frumos si relaxant ce vezi. Visezi pentru cateva minute, dar treci mai departe. You will never have that! Si parca nici n-ai vrea.

Si, dupa cateva articole pe care iti pui in gand sa le citesti intr-o zi, chiar daca vei avea nevoie de un mega dictionar italian-roman, vin cateva pagini de moda. Cu manechine in pozitii fashion, cu haine ale creatorilor celebri, dar carora tu le-ai pierdut de mult randul. Nu esti o tipa fashion. Daca ar fi dupa tine, ti-ai ascunde picioarele, frumoase, de altfel, in spatele unor blugi simpli. Cu toate astea, pentru o clipa iti doresti si tu o zana buna care sa faca din tine o "fashionista" inraita. Macar acum. In plus, iti amintesti ca la 15 ani visai sa fii model. Da, pe vremea aia sperai sa mai cresti inca vreo 10 centimetri si nimic nu parea imposibil. Te incaltai cu tocuri de 10, consultai reviste de moda si exersai pozitii pentru photoshooting. N-a fost sa fie nici asta. Poate intr-o alta viata.

Helena Christensen. Zambesti. Cum de ai dat tocmai peste ea? Era modelul tau preferat. Nici azi nu si-a pierdut frumusetea, farmecul si stralucirea ochilor vezi. Revista asta e ca un prieten vechi ce vine cu vesti bune. O alta figura ti se pare cunoscuta. Pare a fi tot o reclama. Nu iti dai seama la ce. Privesti mai bine poza si iti amintesti. Ambra, Ambra Angiolini, zuza de la Non e la rai, emisiunea copilariei tale. De la Ambra ai invatat tu italiana. Ma rog, atat cat iti trebuie pentru a rasfoi acum o revista straina. Ce mult iti placeau dupa-amiezele cu fetele din Non e la rai. Dar a trecut si asta.
Treci cu prea multa usurinta peste prea multe articole. Vezi unul despre Bruxelles, altul cu actori din serialul tau favorit. Deja iti pui in gand sa furi revista. Ce-o sa fie? Pare a nimanui, doar n-o sa fii concediata pentru o simpla revista offline.
Alte pagini de moda. Deja iti pare tare rau ca Dumnezeu nu te-a facut mai frumoasa si mai inalta.
Nu prea mai ai timp. E deja 6 jumate. Dai mai repede paginile si ajungi la sfarsit. Branduri insirate alaturi de site-urile lor aferente. Te incearca un gust amar. De ce-or fi facut asta? Oare ei nu inteleg ca internetul le e dusman direct? De ce il ajuta?
Atat, atat pe saptamana asta. Inchizi revista si o bagi in geanta. Dai turn off si iesi pe usa biroului. Te intrebi oare pana cand? Pana cand povestile vor mai rezista si oamenii nu vor uita ca odata, de mult, cartile si revistele adevarate ne intrau in viata un pic altfel? Ca un dar, mesaj sau bucurie nesperata? Nu stii, dar pentru prima oara speri ca zvonurile privind caderea pietei print sa fie doar minciuni. Si iti promiti ca niciodata sa nu te mai bucuri la auzul lor, ci dimpotriva, ca drept raspuns sau revolta sa cumperi de fiecare data o revista de la chioscul din colt. Te duci acasa si abia astepti sa te faci comoda si sa citeste pe indelete o veche revista pentru femei...
P.S: Orice asemanare cu personaje sau locuri reale este pur intamplatoare.