Mi-e dor de timpurile in care parintii isi intrebau obsesiv copiii "Unde te duci si cu cine?", timpurile in care parintii faceau taraboi daca nu dadeai raportul complet al programului pe care il aveai tu, ca adolescent sau tanar. Timpurile in care si un amarat de cinema de provincie cu maxim 100 de locuri avea cel putin 3 usi de evacuare in caz de pericol.
Mi-e dor de timpurile in care puteai merge pe strada la 11 noaptea fara sa iti fie frica. Timpurile in care parintii nu puneau telefoane si bijuterii scumpe in mainile copiilor lor ca sa starneasca invidii printre celelalte progenituri rasfatate si sa isi transforme idiot copiii in potentiale victime ale hotilor si agresorilor. Mi-e dor de timpurile in care nu vedeam adolescenti clatinandu-se si adolescente mai mult dezbracate decat imbracate, pe strazi la 2 dimineata, adolescenti beti sau drogati, urland bezmetic, injurand si vorbind murdar, indiferent de sex. Mi-e dor de timpurile in care daca un baiat voia sa scoata o fata in oras, trebuia sa o ia din fata usii apartamentului sau casei, dupa ce dadea ochii cu tatal fetei. Mi-e dor de timpurile in care daca mergeai la o petrecere, parintii trebuiau sa stie la cine e petrecerea si vorbeau cu ceilalti parinti. Nu ca sa ne controleze, ci ca sa fim in siguranta. Mi-e dor de timpurile in care nu vedeam pustoaice facand sex oral unor haimanale, ziua in amiaza-mare, prin ganguri sau parcuri. Mi-e dor de zilele in care nimanui nu ii trecea prin minte sa isi minta parintii. Mi-e dor de zilele in care parintilor le pasa de copiii lor nu doar cu vorba. Mi-e dor de timpurile in care majoritatea profesorilor nu se lasa cumparata cu cateva sute de lei ca sa treaca copilul analfabet clasa. Mi-e dor de timpurile in care cel putin 90% dintre absolventii unui liceu, chiar si slabut, stiau unde sa puna cratima. Mi-e dor de timpurile in care nu banii erau totul in viata, timpurile in care ne pasa unii de ceilalti, timpurile in care succesul insemna ca ai castigat respectul celor din jurul tau. Mi-e dor de timpurile in care puteai intra intr-un restaurant fara sa iti fie frica ca s-ar putea darama cladirea pe tine in cazul unui cutremur. Timpurile in care chelneritele care aduceau mancarea si bautura la mese aveau unghiile taiate scurt, nu manichiura de plastic de jumatate de metru pe care sa si-o scalde impertinent in farfuria si paharul tau. Mi-e dor de timpurile in care mergeam cu autobuzul fara sa ne fie frica ca soferul care are de respectat un orar va apasa prea tare pe acceleratie si ne va baga intr-un parapet. Mi-e dor de timpurile in care liceenii nu conduceau masini mai scumpe decat ale profesorilor lor. Mi-e dor de timpurile in care nu ne injuram parintii si pensionarii.
Mi-e dor de timpurile in care se putea merge la un concert fara sa mori ars sau calcat in picioare pentru ca siguranta si viata ta au fost cumparate cu spaga. Mi-e dor de timpurile in care parintii nu aflau de la televizor ca le-au murit copiii.
Mi-e dor de timpurile in care NU totul putea fi cumparat si vandut si cand banii nu erau unitatea de masura pentru vietile oamenilor. Mi-e, simplu, dor!
Text: Diana (ma puteti urmari si pe facebook)