Mergi câteodată la cumpărături şi te învârţi până te ia ameţeala. "Gata, am luat tot!" te gândeşti şi te lupţi cu sacoşe, cutii şi baxuri de apă jurându-te că într-o zi ai să te laşi de băut şi de mâncat, numai să eviţi trauma.
Când ajungi acasă şi vrei să-ţi tragi sufletul realizezi că ai uitat ceva foarte important care-ţi trebuie în seara asta, gen pâine, lapte, în cazul meu hârtie igienică.
Nu râdeţi, măăă! Se poate trăi fără hârtie igienică?!
Păi ce, să scot mâna pe geamul de la baie şi să mă şterg cu frunze?!
Şi ies încă o dată în oraş, despletită, obosită, ronţăind pe fugă un sandwich cu tofu şi ceapă (reţineţi, e detaliu important).
Intru în magazin, îmi iau baxurile de hârtie igienică (două, ca să fie!) şi dau să intru în maşină.
Când, ce să vezi, aproape de infarct miocardic, dau cu ochii de un personaj, adică PERSONAJ nu glumă, pe care aş fi plătit oricât să-l văd DAR în oricare alte condiţii...

Nu ştiu dacă mă înţelegeţi, genul de personaj de care ai vrea să fi vazută numai în rochie de seară, impecabilă, pe tocuri, mirosind a parfum şi alte alea...
Eu: părul mătura, blugi moartea pasiunii, mirosind a ceapă... şi cu două baxuri de hârtie igienică pe care le-aş fi băgat oriunde (dar nu intrau)!
- Bună, zice el.
- Bună, zic eu.
- Ce faci?
- ăăăă am ieşit să cumpăr ...
- Hârtie igienică! zice el zâmbind.
- Da, zic eu.
- Bine, te las. Multă distracţie cu alea ... se uită spre pachete.
Care s-o mai şterge vreodată la fund fără să-şi amintească de întâlnirea de gradul 0 ...
Vin vremuri grele, fraţilor!!!
Text: Ludmila Doicu