Sunteti in categorie: Produse

Smartphone de buget: 3 motive pentru care sa iti cumperi un telefon accesibil ca pret

Smartphone de buget: 3 motive pentru care sa iti cumperi un telefon accesibil ca preț
Smartphone-ul este cu siguranță unul dintre simbolurile emblematice ale generației actuale. Însă, nu cu mult timp în urmă, achiziționarea unui astfel de telefon presupunea eforturi uriașe din punct de vedere financiar și semnarea unor contracte de lungă durată cu furnizori de servicii de telefonie. Dar lucrurile nu mai stau astfel în prezent.

Desigur, poți alege să cheltuiești o sumă semnificativă de bani pe cel mai performant smartphone, dar realitatea este că ai o gamă variată din care poți alege, și de cele mai multe ori mai scump nu mai înseamnă și mai performant. Dacă îți este dificil să iei o decizie, poți lua în calcul câteva din aspectele expuse mai jos, care te vor ajuta să restrângi aria de căutare și să identifici caracteristicile pe care tu le consideri importante la un telefon.

Procesor
Procesorul este creierul unui computer, fie că este vorba despre un dispozitiv desktop sau de un smartphone. Cu ajutorul evoluției tehnologiei, acestea devin mai mici, mai puternice și astfel prețurile producției de procesoare se află pe un trend descendent. Prin urmare foarte multe smartphone-uri accesibile ca preț din zilele noastre utilizează același procesor și oferă aceeași performanță precum modele mult mai scumpe de telefoane.

Libertate
Atunci când achiziționează un telefon mobil, majoritatea oamenilor aleg opțiunea de a o face prin semnarea unui contract cu un furnizor de servicii de telefonie, pentru ca astfel să plătească mai puțini bani inițial, deși pe termen lung vor fi nevoiți să plătească mai mult decât prețul de piață al telefonului respectiv.
Însă, dacă optezi pentru un telefon cu un preț accesibil, nu vei fi nevoit să alegi această opțiune. În plus, pe lângă faptul că astfel vei putea oricând să îți schimbi planul tarifar sau chiar și furnizorul de servicii de telefonie, un smartphone liber de rețea va fi mult mai ușor de vândut.

Baterie
Majoritatea smartphone-urilor din zilele noastre au baterii care nu rezistă mai mult de o zi fără a fi încărcate, fie că este vorba de unul dintre cele mai scumpe modele din zilele noastre sau de un telefon mai accesibil ca preț. Desigur, dacă îți folosești telefonul constant pentru activități precum gaming, vizualizare de videoclipuri, sau navigare pe internet, este foarte probabil ca bateria să se consume mult mai rapid.

Concluzia este că pe piață există foarte multe smartphone-uri cu costuri reduse, iar dacă prețul reprezintă pentru tine un criteriu de bază în alegerea telefonului, atunci vei avea de unde alege.

 

Sursa: Smartphone de buget: 3 motive pentru care sa iti cumperi un telefon accesibil ca pret