
Ți s-a făcut foame și te-ai apucat să prepari ceva rapid de mâncare. Ai pus toate ingredientele ca la carte, ai amestecat, dar când ai gustat, ți-ai dat seama că ai pus prea multă sare și că nu vei putea mânca cu plăcere ce ai pregătit? Nu e nicio problemă, există cu siguranță mai multe soluții pentru a scăpa de sarea în exces din mâncare, care, pe lângă faptul că, în cantități mari nu este plăcută la gust, e dăunătoare pentru organism.
Adaugă ceva gras în compozițieAvocado, laptele de cocos, ricotta sau avocado sunt doar câțiva din posibilii tăi salvatori, în cazul în care ai descoperit în oala ta cu mâncare o salină. Practic, orice ingredient cremos sau gras îți va schimba percepția asupra gustului, iar mâncarea va părea mai blândă în arome. Același lucru îl poți face și dacă ai scăpat prea mult ardei iute sau piper.
Salvează situația cu ceva acidDacă vrei să maschezi un gust sărat ai la îndemână alte câteva ingrediente, de această dată din partea acizilor. Oțetul, zeama de lămâie sau muștarul te pot salva în ultimul moment. Totuși, nu exagera nici cu acestea. Nu vrei să scapi de ceva prea sărat și să dai peste ceva prea acru.
Apelează la amidonCartoful, orezul, ovăzul, quinoa, couscousul sau pastele îți sunt tot prieteni în situația în care ai făcut, fără să vrei, o ciorbă de potroace. Cu o sută de grame din fiecare din ingredientele acestea poți salva situația, asta în cazul în care se potrivesc cu felul de mâncare pe care vrei să îl dregi.
Spală ingredienteleDacă vei scoate carnea și legumele din mâncare, vei mai avea o șansă în plus. Trece-le sub un jet de apă curată și vei vedea că gustul sărat va dispărea. Le poți pune fără grijă în mâncare imediat după aceasta sau direct în farfurie, pentru că sunt bune de consumat.
Adauga apăPrea multă sare în mâncare poate fi anulată dacă pui puțină apă. Începe cu cantități mici și gustă treptat. Mai trece totul printr-un clocot și gata, mâncarea e salvată.
Folosește alte ingrediente
Poți apela la mici trucuri culinare, cum ar fi adăugarea unei cantități mici de zahăr, miere sau alte condimente proaspăt măcinate. O altă carte pe care o poți juca este să adaugi o ceapă sau puțin usturoi, care vor absorbi sarea în exces.
Desigur, poți scăpa total de aceste griji, dacă te bazezi pe profesioniști și
faci comandă de mâncare acasă. În acest fel, știi sigur că mâncarea nu va fi prea sărată.