Pamânt uscat, pamănt ars de lacrimi. Inima stransă ca o bucată de pește sărat, uscat la soare. Zâmbete ridate. Inimi chiricite și miros de ploaie peste buruieni uscate.

Dobrogea mea are miros de boltă de trandafiri înmuind arșița verii.
E mirosul năucitor de caune, răcit intr-o ghețărie facută din ciamur.
E drumul prăfuit și plin de scaieți care mi se agățau de rochiță pe când mergeam cu mamaie pe ceair, să vedem ce mai e pe la gradină.

Dobrogea mea e in pietricele care imi intrau in săndăluțe când tataie Petrache mă lua la saivan, să vad oițele, măgarușii și căluții. Să văd cum dă la ușă mioarele.
Dobrogea mea e dulceață de caise și magiunul de prune făcut in ceaun pe care, nu știu cum și de ce, mamaie îl afumase, dar după care mă dădeam in vânt. Nalangâte și brinzoaice prăjite-n tigaie.

E făina care se odihnea în butoaie de metal, din care mă duceam să aduc câte jumate de vailing, că mamaie avea de copt și de împărțit.

Dobrogea mea e dumata ruptă de pe vrej, spalată cu apă de canal, cu gust de Dunare.
Dobrogea mea are sunetul oleleului și caldura ilicelor și târlicilor impetiti de mamaie. Are moliciunea bundițelor din blanță catifelată de miel.

Dobrogea mea e geamia din Măcin, tanti Nuria care ne aducea șuberek și îmi spunea povești cu cadâne și feregele.
Dobrogea mea e delicată ca dantelele și țeapană ca anglais-urile iesite din miinile coanei Marioara.

Are asprimea viscolului prin care mergeam când ma îndreptam spre gradiniță, in spatele unchiului meu.
Dobrogea mea e mirosul buruienilor smulse de pe mormintele lui tataie și ale străbunicilor, la ceas de seară, când o fetiță de cinci ani nu se temea de nimic, chiar dacă era singură in cimitir.

E tocănița de pui, făcută cu ce era prin grădinița casei. E glasul Mărioarei care atunci când o gusta, spunea: "Sfânta e vara!"

E gustul baclavalelor făcute de tanti Akîlea, Allah al ei sa o odihnească, cu foi de te vedeai prin ele, în care pusese atâta unt și atâta iaurt cât nu găsețti azi într-un supermarket. E sudoarea care i se scurgea pe sub basma.

Dobrogea mea stă spânzurată într-un timp al nimănui, unde o fetiță cu fundă roșie în părul bălai, strânge în brațe un pui de maidanez puricos, îmbăiat in apă încălzită la soare, dat cu spray de muște și își împarte cu el felia de cozonac cu nucă și rahat turcesc.

Dobrogea mea are miros de tămâie.
Dobrogea mea e o casă cu cercevele crem și gard verde.
Dobrogea mea e îngropată în amintiri și in lacrimi.

Dobrogea mea e un sărut de copil pe o cruce.

Text: Diana (ma puteti urmari si pe facebook)