Îmi amintesc de ea. Avea vreo treisprezece ani. Era mignonă, subțirică ca o zvârlugă, cu sânii plini și obraznici ițindu-se semeț pe sub bluzele-i rufoase și picioare drepte, veșnic desculțe.
Când te uitai la ea te gândeai, fără să vrei, la pictura lui Grigorescu, "Țiganca de la Ghergani", pentru că Angela semăna teribil de bine cu modelul.

Frumușică și tare înceată la minte, Angela trebua sa aibă grijă de cei opt frați mai mici: șapte fete și un băiat, mezinul familiei, cel căruia i se ierta orice și era tratat ca un prinț, în timp ce surorile lui parcă nici nu existau.

Dar era ea însăși un copil și de multe ori nu își îndeplinea sarcinile după cum dorea mă-sa, care îi delega mai toate treburile când pleca la muncă, la măturatul străzilor.

Taică-su, Vasile, exista doar ca sa doarmă, să vină acasă cu taxiul în rarele dați când era "în bani", să pună muzica la maxim și să își lase piranda gravidă în fiecare an, cu precizie de ceasornic.

Trăiau toți, claie peste grămadă, într-o garsonieră confort minus infinit redus.

Cum Angela avea un retard mintal destul de sever, dădea chix deseori, luându-se și ea cu joaca, motiv bun pentru mă-sa, Marica, să îi încingă câte un toc de bătaie soră cu moartea.

O bătea cu pumnii până ce biata fata cădea jos; apoi începea să o lovească sălbatic cu picioarele, până se plictisea. Iar fetișcana țipa ca din gură de șarpe, fapt care o făcea pe ființa care îi dăduse viață să o lovească și mai abitir, până Angela nu mai avea putere nici să scăncească. De-abia atunci loviturile încetau.

Vecinii o scăpau sistematic de bătăi pe Angela, maică-sa spunea că nu o s-o mai lovească când era amenințată cu poliția, dar uita de promisiune la fel de repede pe cât uita Angela de ce a fost trimisă la vreun magazin.

O dată a scos-o mama din mâinile Maricăi, care după ce o trăsese de păr în timp ce o târnuia pe jos, o apucase bine de cap și o lovea, plină de năduf, cu scafârlia de bordură. Cu greu a reușit mama să o potolească, să o lase pe Angela în pace, spunându-i că o poate omorî extrem de ușor...

La un moment dat, într-o primăvară, Angela a dispărut. Fugise la București, "la metrou".

A reapărut în toamnă la fel de proastă, însă cu ifose de capitală și cu burta la gură, spre disperarea mă-sii, care începuse să o bată zilnic, dar mai puțin violent.

Angela a născut în vara următoare un băiețel, chiar înainte cu puțin timp ca maica-sa să-i mai facă Angelei o soră mai mică.

După vreo doi ani, Angela a început să își bată și ea copilul, trăgându-l apoi pe jos de o mână, ca pe un sac de cartofi. Alteori îl ținea in brațe si îl legăna, cântându-i sau dansând țigănește cu el în brațe.

Instinctul de mamă se împletea barbar cu singurul lucru pe care îl învățase temeinic de la maica-sa: bătaia cruntă.
Text: Diana (ma puteti urmari si pe facebook)