Noi ne plângem că unul ne ține în case în Noaptea de Înviere și de Sfintele Sârbători ale Paștilor. Dar haideți sa ne amintim. Să facem un mic exercițiu de memorie.

Unul a omorât prunci ca să Il omoare și pe Hristos.
Altul L-a vândut.
Altul I-a pus crucea în spate.
Altul L-a schingiuit.
Altul L-a scuipat.
Altul I-a dat să bea oțet. Altul I-a pus o cunună de spini.
Altul I-a bătut piroane în mâini.
Altul I-a bătut piroane în picioare.
Altul L-a legat.
Altul L-a împuns cu sulița.

... Și noi ne plângem ca niște babe bocitoare, deși părem încă vii și sănătoși, că nu putem ajunge la Înviere.

Însă când ne plângem, nu arătăm decât că suntem mai morți decât cei îngropați in cimitire și aiurea.
Și mai nesănătoși și mai smintiți decât cei închiși în azilele de nebuni.

Deodată parcă jertfa Lui e mai mică decât a noastră.
"Vai de mine, ce tragedie că nu ajung O DATĂ să iau Lumină." Nu vă faceți griji, nu o să ajungem în iad pentru O DATĂ. O să ajungem pentru multele alte dați cand l-am călcat pe Hristos în picioare, l-am răstignit prin păcatele noastre și ne-am bătut joc de jerfta Lui.
Și ne batem și acum, pentru că nu putem jertfi mersul la Biserică temporar. Repet, temporar. Moartea celor din jur însă nu e temporară. E permanentă.
Liniștea sufletească personală e mai importantă decât a ne ține aproapele sănătos. Cât de năuci putem fi?!

Noi nu suntem Sfinți ai Închisorilor. Nu suntem legați cu lanțuri de cei care vor să ne înfrângă Dreapta Credință.
Ci trebuie înțelegem că Hristos Învie prima dată în noi și pentru noi, oriunde ne-am afla.
Hristos nu e legat în lanțuri de zidurile Bisericilor în noaptea de Înviere.
Hristos s-a legat cu lanțuri de sufletele noastre, pentru sufletele noastre. Învie pretutindeni. Este universal, omnipotent, în fiecare bătaie a inimilor noastre.
Dacă nu înțelegem asta, degeaba mergem la biserică în tot restul anului. Pentru că Biserica suntem noi, toți creștinii.
În fiecare inimă de creștin e o mica biserică a Lui Hristos.
Text: Diana (ma puteti urmari si pe facebook)