Credem că știm. Suntem convinși că deținem adevărul. Ne imaginăm realități tâmpite pentru că percepem realitatea distorsionat. În funcție de cât de nesimțiti, infatuați și mârlăni suntem, ni se pare că pământul se învârte în jurul curului propriu, când, de fapt, Pământul are o profundă și maiestuoasă durere în curul lui față de ce credem și ne credem noi. Față de imaginea noastră despre propriul nostru sine. Cumva, orice țânțar se crede armăsar și orice broască râioasă se crede o prințesa blestemată care își revendică bătând din picior palatul pe care pretinde că îl merită, deși se trage dintr-un mormoloc, din mâl.
În realitate suntem toți niște broaște râioase sau niște țânțari. Asta dacă avem noroc și nu suntem niște viermi păroși care trăiesc din și în rahat.

Dar e bine. Dacă oamenii s-ar vedea cum sunt în realitate, s-ar sinucide de ciudă și ar rămâne planeta asta pustie - ceea ce, probabil, ar fi o binecuvântare.

Excepțiile sunt puține, neglijate și neglijabile. Pentru că modestia, educația nu mai sunt calități, ci intră pe scara valorilor perimate. Așa că din bun-simț excepțiilor li se face greață de greața altora.
Contrar ideilor preconcepute potrivit cărora grețurile ar fi doar simptome ale egoismelor și prostiei, ele sunt adesea chiar reacții alergice la acești stimuli.

Dacă ar fi să scriu despre grețuri, pretențiile unor neam de traistă și ifosele lor, poleială ieftină și superficialitate, etalarea etichetelor pentru ascunderea uor origini proaste și a complexelor de inferioritate, ar trebui doar să scriu un simplu tratat despre prostie.
Axiomatic, ele sunt strâns legate, îngemănate.

Un om cu adevărat deștept, cult, educat și manierat știe că nu are nici un motiv să își dea singur vânt în fund și nu simte nevoia să își pună moț, ca rahatul, pentru a-i fi recunoscută poziția de alfa. Știe cine e și își conștientizează dureros limitele.
În antiteză, idiotul care se pretinde omniscient se etalează, își ține nasul pe sus ca să miroasă mai bine pârțurile zeilor, divinități care nici nu știu de existența lui mizeră.

Dar e mult mai plăcut să crezi că te afli mai aproape de cer decât de latrină, așa că putem să îi scuzăm pe-ăștia. Atâta își doresc și atâta fac pentru că atât pot. Și nu le putem cere să dea de unde nu e și nici să arate ceea ce nu au, nu-i așa?!

Text: Diana (ma puteti urmari si pe facebook)