
In aceasta lume ce-si revine treptat la normal, deschiderea sezonului estival este unul dintre cele mai promitatoare semne. Dupa luni intregi de izolare sociala, simti cu siguranta nevoia de a te destinde intr-un cadru diferit de cel (mult prea) familiar. Indiferent de contextul global, vacanta nu trebuie vazuta neaparat ca o evadare ci mai degraba ca oportunitate de a te regasi intr-un spatiu in care grijile cotidiene poate ca nu dispar cu totul, dar oricum sunt puse pe hold. Ce moment este mai bun decat un sejur, ca sa incepi acele carti pe care nu ai avut timp sa le deschizi acasa? Desigur, poti si sa descoperi titluri noi, care sa-ti declanseze fantezia… poate chiar cu ajutorul nostru. Am pus la punct o lista cu volume carora le-ar sta foarte bine pe noptiera din camera hotelului sau pe sezlongul tau:
Lebada neagra, Nassim Nicholas TalebEste aproape imposibil ca numele acestei carti sa nu-ti fi ajuns la urechi. The New York Times o consideră una dintre cele mai influente carti postbelice. Statutul de bestseller s-ar putea sa nu fie suficient pentru a o descrie: acest volum, dedicat deciziilor in situatii de incertitudine, a rezonat cu milioane de cititori si a dominat sectiunea nonfictiune. Autorul abordeaza intr-un mod inteligent, inter si transdisciplinar, problema noutatii si cum aceasta se integreaza in orizontul nostru de asteptare. In fond, multa vreme s-a crezut că toate lebedele sunt albe, nu?
Arta conversatiei, Ileana VulpescuAcest roman, semnat de o importantă prozatoare romana contemporana, prezinta viata unei femei medic. Prinsa intre responsabilitatile meseriei si pasiunile arzatoare pentru diverse figuri masculine din viata ei, protagonista isi expune psihologia complexa ochilor curiosi ai cititorului. Acest personaj sensibil, dar niciodata pasiv, prezinta conditia femeii intr-un mod cu care poate rezona oricine si-a dorit vreodata sa impace viata profesionala cu cea sentimentala si familiala. Arta conversatiei este, totodată, un tratat despre arta gandirii feminine.
6 povesti cu draci, Igor BerglerIgor Bergler este unul dintre cei mai cunoscuti autori romani din ultimele decenii. Primul sau mare succes este volumul Biblia pierduta, care, la fel ca si Lebăda neagră, a devenit celebru. Poate că nu asociai titlul cartii cu o coperta sau cu un anumit continut… ceea ce e minunat, pentru ca un autor care are in spate si o pregatire cinematografica serioasa, asa cum este Bergler, scrie pentru a te surprinde! Povestirile sale sardonice te vor acapara ore-n sir (ai, totusi, grija sa nu stai prea multa vreme pe plaja!).
Trei femei, Lisa Taddeo Ca si a doua carte pe care ti-am recomandat-o, Trei femei are in centru tema feminitatii. Trei povesti, fiecare dintre ele plina de dorinta si de sentimente contrare, expun modul in care relatiile din societatea contemporana se creează si se mențin. Discutiile despre raporturi de putere, pasiuni interzise si standardele diferite pe care barbatii si femeile trebuie sa le respecte creeaza o panorama sociologica a figurii feminine moderne, care incearca sa-si traseze un destin in etern-promitatoarea America.
Psihologie pentru oameni obisnuiti, Ramona & Radu F. ConstantinescuAsa cum am stabilit, vacantele nu sunt doar prilejuri de relaxare, ci si de dezvoltare personala, dincolo de zgomotul si nelinistile vietii de zi cu zi. Tocmai de aceea iti recomandam acest volum de psihologie urbana, care are in centrul sau omul obisnuit, cu toate preocuparile si angoasele cotidiene. Un volum ce releva iluziile care ne guvernaza vietile, si care va aduce cu siguranta si mai multa lumina zilelor insorite pe care le petreci cu cei dragi.
Asadar, fie ca vrei sa descoperi mai multe fete ale feminitatii, sa te amuzi copios sau să intelegi mecanismele prin care functioneaza societatea de azi, iti recomandam ca in timpul sejurului sa citesti una dintre aceste carti... sau unul dintre volumele pe care le vei găsi în
libraria online CLB.