In cei aproape 49 de ani de existenta am citit mult, am scris putin.
Mi-e mereu si inca dor de carti pe care sa nu le pot lasa din mana. Ca acelea care ma trageau intr-o lume in care ma simteam mai acasa ca acasa, mai bine, mai comod si mai libera decat in compania oricarei fiinte umane cunoscute.

Am nevoie de povesti, am nevoie sa percep cu ochii mintii cartea. Si atunci  nu e ca si cum as tine Universul in palma, ci ca si cum as privi totul la microscop, cu incetinitorul.
Am timp sa analizez pe indelete orice virgula, orice imagine, orice detaliu, orice punct de suspensie. Orice culoare. Orice miros.

Sunt regizorul propriilor mele filme si singurul meu spectator.
Ce rasfat mai mare poate, oare, exista pe lume?!
Viata ne ofera milioane de feluri in care ne putem pierde sinele.
Dar nici macar unul nu este atat de placut, nu ne face sa ne regasim si sa crestem mai drept, mai uman si mai bogati decat lectura.

Spun unii ca lectura e desueta. Ca inveti si afli mai multe citind tot felul de franturi, articole, materiale citite pe diagonala si intelese in unghi ascutit. Prostii!
Asta e simpla spoiala, stralucire calpa care poate parea cultura in tara orbilor unde chiorul e imparat.
Asa cum nu poti construi nimic real si durabil fara a avea o fundatie solida, nimeni nu isi poate creste potentialul intelectual fara exercitiul cititului adevarat.
Temeinic.
Cel si simtit, si inteles.

Text: Diana (ma puteti urmari si pe facebook)