Dr. Kate Foster, interpretata de Sandra Bullock, paraseste spitalul in care si-a facut rezidentiatul din statul Illinois si isi gaseste un nou job in super-aglomeratul spital din Chicago. Doctorita insa tanjeste dupa un singur lucru: casa frumoasa de pe malul lacului, locul care ii fusese camin. Inainte de a pleca, ea lasa un bilet urmatorului chirias, avertizandu-l ca urmele de labute de catel pe care nu le poate explica existau acolo de cand ea s-a mutat in casa...Insa cand urmatorul chirias, Alex Wyler (Keanu Reeves) soseste, gaseste ceva diferit: o casa prafuita, neingrijita, o gradina napadita de buruieni... si nici urma de labute de animal... Intre cei doi protagonisti se infiripeaza o legatura stranie: un arhitect si o doctorita "converseaza" prin timp, legatura dintre ei fiind ciudata casa de pe malul lacului...
Asa cum spune chiar Sandra Bullok, filmul " te invita sa crezi imposibilul si puterea unor anumite legaturi de a provoca orice obstacole deoarece vrei foarte mult ca aceste doua persoane sa se intalneasca.”
"Casa de pe lac"are potentialul de a captura elementele emotionale care lipsesc in ultima perioada din majoritatea filmelor. Daca vrei, este semnul ca in fata dragostei, pana si timpul cedeaza.
Un film de vazut intr-o zi ploioasa de toamna, alaturi de iubit si de o ciocolata calda.