Foarte bine a punctat Geo..Mai mult nici nu pot sa adaug..

De fapt eu nu inteleg ce te tine langa el. Il iubesti (desi in conditiile astea nu stiu daca mai poti sa iubesti pe cineva) sau doar te complaci in situatia asta din obisnuinta, inertie?

Da,normal ca il iubesc.A fost primul si ultimul barbat din viata mea.
Nu si primul prieten,dar primul !


Este si obisnuinta si frica mea de singuratate poate.
Multi imi spun sa ma inconjor de prieteni.Am prieteni,dar ei nu sunt el.Am nevoie si de cineva care sa-mi fie alaturi.
Si raman cu el,pt rarele momente cand ma simt fericita.

Uneori ma gandeam...sa nu ma judecati ...
Ca ...numai un alt barbat m-ar face sa ma desprind de el

Da,sa-l insel ....
Ce parere aveti ?

This post has been edited by havana: Nov 26 2007, 11:55 AM

E varianta cea mai plina de lasitate!! Nu te judec pentru ca stiu ce simti; dar ma rog sa ai forta necesara sa il lasi sa plece inainte de a te implica in alta relatie! Sa nu-ti fie frica de singuratate, tu singura ai spus ca ti-a priit ... va fi mai bine ca data trecuta!!

Teama de singuratate la 21 de ani? Singura teama pe care ar trebui sa o ai la varsta asta e sa nu cumva sa iti irosesti tineretea de pomana si sa ratezi toata distractia din anii astia care sunt cei mai faini, prinsa intr-o relatie care oricum nu duce nicaieri. Stii cum e aia, cu "boala lunga moarte sigura" (IMG:style_emoticons/default/wink.gif)
Revino-ti!

Daca a fost primul barbat din viata ta, nu inseamna ca trebuie sa fie si ultimul, au trecut de mult timpurile alea. Si cu atat mai mult nu inseamna ca tu trebuie sa ii acorzi ”privilegiul” de a nu te respecta, de a se comporta astfel cu tine.
Nici eu nu inteleg frica ta de singuratate la 21 ani. Esti la facultate, ai prieteni? Poate ca as intelege atitudinea ta daca ai fi mult mai in varsta si ai avea copii cu el. Ar trebui sa profiti de anii astia, sa iesi sa te distrezi, sa iti faci noi prieteni, sa te bucuri de viata, in loc sa te plafonezi intr-o relatie care nu iti aduce nimic bun. O sa ai intreaga viata la dispozitie sa stai cu o persoana alaturi.
Nu inteleg ce ai vrea tu sa obtii inselandu-l. Asa spui ca il iubesti tu?
Scuza-ma ca iti spun, dar mie mi se pare din atitudinea ta o foarte mare lipsa de tarie de caracter, de orgoliu, respect fata de propria persoana. Depinde doar de tine daca vrei sa actionezi sau sa ramai la nivelul asta.

Sunt la facultate in anul 2,am prieteni,nu pot spune ca duc lipsa de ceva.Am oameni care ma iubesc,am parinti care ma ajuta,ma inteleg si sunt alaturi de mine indiferent ce decizii iau.

Dar eu,tot ce fac e...sa nu-l las pe el !

This post has been edited by havana: Nov 26 2007, 08:30 PM

Faptul ca recunosti ca esti masochista nu te face mai putin masochista (IMG:style_emoticons/default/tongue.gif)
Faptul ca vezi unde e problema e un pas inainte dar nu inseamna nimic daca nu iei nici un fel de masuri pentru a o rezolva (IMG:style_emoticons/default/wink.gif)

Si ca sa facem sumarul la ce ti-au spus fetele: pune-i intr-o sacosica lucrurile pe care le are la tine si cand apare i-o pui in mana si-i multumesti pentru colaborare, care a luat sfarsit. Si-ncepi si tu sa-ti traiesti viata si cu timpul vei gasi pe cineva care sa se poarte omeneste cu tine.

Si eu sunt tot anul 2.


Pai hotaraste-te: vrei sa il lasi sau nu vrei sa il lasi pe el. Mi se pare totusi ca te contrazici si de fapt nici tu nu stii ce vrei..Chiar ti se pare ca un barbat care da in tine si ce mai spuneai tu ca face, merita?! Merita sa nu il lasi? Pune toate lucrurile in balanta si ia o hotarare.

Eu nu pot sa te inteleg..eu nu suport ca partenerul sa imi vorbeasca urat, cu atat mai putin sa ii tolerez astfel de iesiri. Depinde ce asteptari ai de la el si de la viata in general, in fond..Daca asta este ce iti doresti, ramai asa!

Mai copil!!!! Eu cam stiu care e problema ta!!! Ti-e rau cu el, dar parca nici singura nu vrei sa stai! Cel mai bine ar fi sa apara altul si sa-i dai papucii mai usor!!! Uite care-i treaba: si eu am iesit dintr-o relatie violenta, si eu am fost tentata sa-l insel si mie mi-a fost frica sa nu raman singura si fara nici macar sprijinul ala bolnav primit din partea lui! Dar cand m-a bruscat de mana si a inceput sa ma faca in toate felurile (deja pentru a nu stiu cata oara) mi-am dat seama ca pana la primul pumn nu mai e mult!!!!

Corect, isi cerea scuze si jura ca nu o sa mai fie asa; corect ... il iubeam (nu stiu de ce!!!) si imi spuneam ca nu mai exista nimeni pe lumea asta pentru mine; dar stii ce? mi-am bagat picioarele in ea de viata amara si searbada si mi-am luat inima in dinti si l-am lasat in pace! Nu spun ca nu am fost tentata sa ma intorc la el ... nu o data ... plangeam in fiecare zi ca o idioata ca mi s-a sfarsit viata; ma simteam singura si fara rost; imi aduceam aminte NUMAI de cele putine clipe fericite ... a fost IAD, dar am trecut peste si am inceput sa ma bucur de viata ... sa am prieteni noi ... sa ma indragostesc din nou!!!

Daca vrei sa te pedepsesti, nu ai decat dar viata e prea scurta ca sa-ti bati joc de ea!