Dragostea si cariera. Doua aspecte extrem de importante ale vietii noastre care se presupune ca ar fi diametral opuse si despre care am invatat sa avem atitudini complet diferite. Insa ce era pana nu demult valabil s-ar putea sa nu mai functioneze. Cererea si oferta se modica mereu, stim asta indiferent de domeniul in care profesam si mai stim ca trebuie sa avem capacitatea de adaptare la aceste schimbari daca intentionam sa ramanem pe val.
Intelepciunea conventionala ne invata sa delimitam foarte clar viata persoana de cea profesioanala dar am ajuns sa cred ca relatiile noastre nu ar avea decat de castigat daca pe langa maldarul de dosare nerezolvate am aduce cu noi acasa si atitudinea pe care o avem (sau ar trebui sa o avem) la serviciu fata de colegi, subalterni sau sefi.
Petrecem din ce in ce mai mult timp la serviciu, chiar prea mult uneori. Ne dam silinta sa terminam proiectele la timp, sa ne multumim angajatorii, sa pastram o buna comunicare cu membrii echipei, incercam sa dam dovada de loialitate si sa castigam increderea clientilor, facem tot ce ne sta in puteri si inca ceva in plus pentru ca rezultatul sa fie unul satisfacator. Cu toate acestea, in secunda in care intram pe usa casei, odata cu lepadatul tinutei "office" si a ferchezuielii de peste zi, lepadam si aceasta atitudine care ne asigura succesul profesional. In locul lor ne imbarcam in cele mai ponosite haine si in cea mai egocentrista si plina de dispret stare de spirit. Parcam in fata televizorului sau a calculatorului, cerem sa fim binedispusi instantaneu, sa ni se citeasca gandurile si sa ni se rezolve problemele. In fond am muncit destul si am acumulat suficient stres pentru o zi, acum e momentul sa refulam nu? Si cine s-ar gasi mai nimerit decat partenerul de viata sa ne asculte toate carcotelile, sa ne oblojeasca toate ranile in orgoliu si sa se dea peste cap pentru a ne satisface toate capriciile?

Si cum ramane cu dragostea aceea care spera totul, suporta totul si niciodata nu se epuizeaza? Raspunsul l-am putea gasi in statisticile care spun ca 50% din casnicii sfarsesc la un moment dat prin divort iar din restul de 50% extrem de putine sunt lipsite de probleme serioase. Poate acum ar fi un moment bun sa ne revizuim atitudinea si sa lasam filmele cu povesti siropoase care se termina cu happy end pentru ca asa e scris in stele doar pentru a le vedea duminica seara.

O relatie reprezinta in primul rand un parteneriat, un proiect care cere efort sustinut din ambele parti, comunicare, respect si capacitatea de a trece cu umor peste situatiile limita.
O divergenta minora de opinii, cum ar fi cine spala azi vasele sau cine duce copilul la gradinita nu ar trebui sa escaladeze intr-un conflict de proportii in care fiecare ii scoate celuilalt ochii cu toate pacatele savarsite de la facerea lumii incoace. O asemenea sarcina banala ar fi rezolvata la job prin impartirea corecta a sarcinilor, dupa care fiecare si-ar face treaba fara sa cranceasca.

Iata deci cateva chestiuni de bun simt pe care le-am invatat la birou si care isi gasesc aplicabilitatea intr-o relatie:

- Respectul se gastiga greu si se pierde extrem de repede. Nimeni nu e obligat sa te respecte doar pentru ca ai o anumita functie sau un anumit statut atunci cand atitudinea ta lasa de dorit. La fel, nu poti trai cu gandul ca daca omul de langa tine ti-a fost alaturi si te-a sustinut ani buni, acum poti sa te comporti cum te taie capul, sa il tratezi ca pe un bun care ti se cuvine, iar el sa te iubeasca la fel de mult.

- Schimbarile sunt de cele mai multe ori necesare si imposibil de evitat. Nici un om nu ramane neschimbat, ca in ziua in care l-ai cunoscut. Nevoile lui se schimba in timp si actiunile lui odata cu ele. Reticenta la schimbare sau iluzia ca ceva poate merge pe linie dreapta sunt extrem de daunatoare atat in cariera cat si intr-o relatie.

- Gandeste inainte de a scoate porumbelul pe gura. La job nu iti permiti sa le vorbesti de sus colegilor sau sa ii spui sefului ca managementul lui e toata jena, chiar daca tu crezi asta cu convingere. Cu toate astea, acasa ai o placere sadica de a arunca in stanga si in dreapta cu cuvinte grele care lasa urme adanci si nu te gandesti sub nici o forma la repercursiuni.

- Nimeni nu iti poate citi gandurile. Cum ar fi ca seful sa vina la sfarsitul zilei si sa te ia la rost ca de ce nu ai facut aia si aialalta, iar cand tu intrebi nedumerit "Pai mi-ai spus sa fac asta?" sa ti se raspunda "Pai credeam ca iti dai seama si singur ce ai de facut, nu trebuie sa iti spun totul mura in gura." Desigur ca putina initiativa nu dauneaza nimanui, dar intr-o relatie in special e bine sa te asiguri ca ti-ai comunicat suficient de clar nevoile si asteptarile si ca le cunosti pe cele ale partenerului. Daca te lasi antrenat in jocul de-a presupusul presupunerilor cineva va sfarsi cu siguranta prin a fi profund nemultumit.

- Reciprocitatea este cheia. Singura modalitate de a-ti atinge scopurile este sa ii ajuti si pe ceilalti sa isi atinga scopurile. Spiritul de echipa nu ar trebui sa fie rezervat pentru colegii de birou si atat. Un partener loial si pe care stii ca te poti baza este mereu la mare cautare.

- Cu totii suntem dependenti de aprobare si complimente. Pupincurismul este rareori apreciat sau incurajat, insa e absolut necesar sa iti faci timp sa observi calitatile reale ale cuiva. Ca manager esti constient de importanta pe care o au incurajarile, laudele si recompensele pentru o treaba bine facuta in motivarea unui angajat. Ca om, ai observat probabil ca oricui ii creste inima atunci cand il complimentezi pentru o calitate care chiar exista, oricat de insignifianta ar fi. Nu presupune niciodata ca un om stie cat il apreciezi si cat de mult inseamna pentru tine. Spune-i!

- Trateaza problemele cu calm si putin umor. Cand situatia devine extrem de tensionata la serviciu, ai un deadline care te preseaza sau pur si simplu ai dat-o in bara, ar fi aiurea sa te apuci sa iti descarci nervii pe cine apuci, sa iti dai demisia sau doamne fereste sa incepi sa plangi. In schimb, tragi aer in piept si incerci sa vezi cum ai putea gasi o solutie sa iesi din impas. Daca mai reusesti sa spui o gluma buna care destinde atmosfera in timp ce faci asta, atunci esti cu siguranta pe drumul cel bun.

- Trebuie sa stii cand e momentul sa renunti. Asa cum un job ar putea la un moment dat sa nu te mai satisfaca din nici un punct de vedere, sau daca stii ca ai facut tot ce ti-a stat in puteri si totusi rezultatele nu sunt pe masura efortului depus, la fel doi oameni pot ajunge la concluzia ca trag in directii diferite sau ca relatia s-a deteriorat intr-un asemenea hal incat nici zece consilieri de cuplu nu o mai pot aduce pe drumul cel bun. Pentru aceste situatii au fost inventate divortul si demisia si nu ar trebui sa ne fie teama sa ne folosim de aceste rele necesare uneori, atunci cand consideram ca e singura solutie acceptabila.

multzam, bine v-am gasit.
Merci pescarush, apropos...eu nu stiu cum sa te adaug in lista de prieteni (IMG:style_emoticons/default/zapacitul.gif)

asaaa, revenind la "oitele" noastre.

Si eu am aceeasi idee ca si pesca, adica imi dau seama ca e mai greu de gasit pe cineva care sa ma iubeasca cu tot cu copil, si sa-mi iubeasca copilul ca pe al lui, dar asa se mai "elimina" din nepoftiti.
Deci eu nu consider ca e imposibil de refacut viata, dar sunt constienta ca e f. greu, mai ales ca la ora actuala eu asa cum va spuneam am capatat o fobie la relatiile proaste, deci ori tot ori nimic.
si culmea e ca desi la varsta asta ai putea considera ca e graba, eu simt exact pe dos, am atatea alte satisfactii, jobul, copilul, timpul MEU pe care clar ca nu voi mai face greseala sa-l pierd, pot sa-l mai diminuez eventual. asa ca graba nu-i!
Daca o vrea Dumnezeu sa mi-l scoata in cale bine, adicatelea eu sunt doar disponibila si mai ies din casa, mai mult de atat n-am ce face.

Si da, stiu ca ei au o "problema" cu "vaNATOARE GENETICA" dar e tot ata de adevarat ca de fapt asta o consider o slabiciune a lor...adicatelea atatia barbati faini, calzi, si plini de alte calitati, au luat-o in barba cu chestia asta, pentru ca au vanat o "respectiva" si cand au prins-o si au vrut sa se deschida si la nivel emotional, ghici ce s-a intamplat?! n-au avut cu cine evident!!
pentru ca acel tip de femei raman la fel ca la inceput, adica neabordabile emotional, ori ca nu pot ori ca n-au ce...ca exista variante identice si in specia feminina si in cea masculina.

Eu consider ca un barbat care fuge dupa imposibil nu e un barbat potrivit pentru mne, pentru ca acel barbat nu va accepta ideea de parteneriat...el fiind vanatorul va vrea sa fie considerat si seful...mai tarziu...
si nu poate accepta lanaga el o femeie desteapta ca se va simti amenintat, etc. etc. in plus, si cel mai important, nu va putea fi prietenul! pentru ca prietenii nu ti vanzei, asa-i?

Continuand similitudinea cu jobul si si cu ce spuneai tu angel, chiar si angajatorii si-au dat seama ca degeaba are unul un CV super ca minte in el de ingheata apele si apoi nu stiu cum sa scape de impricinuit...
Asa ca si-au dat seama ca trebe sa mai schimbe ceva, sa cunoasca OMUL si tocmai d-aia sunt tot felul de intrebari la interviu sa vada daca intr-adevar esti omul potrivit acolo, nu doar ca au castigat un super profesionalist pe care nu-l poate avea concurenta (IMG:style_emoticons/default/closedeyes.gif)

Ce vreau sa spun este ca asa cum noi femeile avem o tendinta genetica de a ne simti "safe", si ne-am cam depasit-o castigandu-ne independenta si nemaifiind asa de "needy" cum zic astia pe aici
Aceeasi "pretentie" o am de la cel care vrea sa traga la caruta alaturi de mine: sa lucreze cu "genele" lui de vanator (incluzand aici si pe cei care vaneaza fuste dupa ce sunt deja intr-o relatie.
Eu imi doresc un barbat puternic, in adevaratul sens al cuvantului, si ala e un barbat capabil sa-si recunoasca greselile si slabiciunile, nu unul care se simte nesigur pe el....
capabil sa invete din propriile greseli, capabil sa ierte pe ale altora...

Am intalnit f. putini barbati care stiu sa zica iarta-ma cu adevarat (sa suporte consecintele, ca te-au suparat si sa incerce sa indrepte lucrurile) si sa ierte, pentru ca in fond tocmai asta e secretul unei relatii.
Asta poate ca ar trebui adaugat la lista "ce doresc femeile de la un barbat"

hai ca m-am intins la filozofii
(IMG:style_emoticons/default/iloveelady.gif)

aa2002 problema care o vad eu, pentru ca am studiat foarte bine ce ati spus toate, este ca tu esti interesata sa fii tu sefa intr-o relatie si te deranjeaza foarte daca el iti ia locul. prea multa mandrie strica. imagineaza-ti ca un barbat inteligent va dori acelasi lucru. si cum intr-o companie nu e loc de doi sefi nici intr-o relatie nu este, precum doua pietre tari care se bat cap in cap scot scantei. deci cred eu, ca daca vrei un barbat puternic trebuie sa renunti la mandrie, daca nu atunci trebuie sa accepti ce este pe piata.


...................

apropo...ideea cu vanatoarea este un cliseu. cum nu tuturor barbatilor le place sa pescuiasca, ma indoiesc ca le-ar place tututor sa vaneze. apoi, mie daca imi vine fata acasa sa imi explice ca vrea sa fie impreuna cu mine trec peste regula vanatorii (IMG:style_emoticons/default/zapacitul.gif)

si un ultim lucru...comunicarea iti asigura mai tot timpul...esecul in relatie. singurele lucruri care te asigura de succes sunt respectul si sacrificiile pe care le faci pentru cel de langa tine. ele sustin comunicarea. ca sa nu zic ca daca in pat nu va intelegeti bine puteti avea comunicare la cea mai inalta frecventa si tot la divort este facut "rerouting"-ul.

sa stii ca mi-am pus si eu problema asta, daca vreau sa fiu eu sefa si te contrazic.

Exact aceeasi problema am intalnit-o si la servici, nu e vorba ca nu accept sefii, ii accept doar pe unii (IMG:style_emoticons/default/closedeyes.gif)
cei pe care ii apreciez, cei pe care ii pot respecta, exact cum spuneai si tu.

Si in plus, consider ca in unele domenii intr-adevar am dreptate si stiu exact pe ce ma bazez, si atunci intr-adevar e important pentru mine sa se tina cont de parerea mea.

si chiar si la servici am aceeasi atitudine, adica exista uneori anumite situatii in care am anumite solutii la care seful nu s-a gandit, si chiar daca decizia finala e a lui, e in urma unei discutii intre amandoi si la solutia finala se simte clar ca s-a luat in considerare si o parte din propunerea mea.

sunt constienta ca sunt mai "dificila" ca sa zic asa, dar in acelasi timp sunt si constienta de valoarea mea.

si sa stii ca nu e chestie de mandrie sau orgoliu, e o nevoie de a fi apreciata, asa cum altii au alte nevoi.
Cedez de f. multe ori, lasand de la mine.

si sa stii ca exista cupluri in care el de ex. recunoaste ca ea se descurca mai bine pe nu stiu ce domeniu si o lasa pe ea. si viceversa, eci ai putea spune ca sunt sefi pe rand, sau pe domenii.

hai sa te intreb altceva, ce inseamna pentru tine mandrie, ca poate definim diferit termenii.
pentru mine mandrie, sau orgoliu e atunci cand desi stii ca nu e bine ceva, continui sa o tii pe a ta din mandrie...si nu poti sa recunosti ca ai gresit.
si ala nu e cazul meu, pot recunoste ca am gresit, si daca ma prind ca nu e bine ce ziceam initial recunosc ca am gresit.

DAR daca eu stiu ca ceva e bine si varianta celuilalt e rea pentru amandoi, mda...sorry dar acolo nu pot ceda, nu prea ma vad spunand:bine iubitule, cum spui tu... eventual as adauga si daca ne scufundam important e ca suntem impreuna LOL

pai eu am spus ce imi doresc, am spus ca nu ma grabesc si nici nu ma multumesc cu ce e pe piata, asa ca din start mi-am asumat riscul ca as putea ramane singura, dar asa cum spuneam nu mi se mai pare asa un capat de tara asta.
daca eu sunt in stare sa ma descurc bine merci singurica, pe unele domenii mai bine, pe altele pe linie de plutire ca nu-s mafalda, mi se pare normal sa nu accept pe cineva langa mine cu care as duce-o mai prost...doar pentru ca as avea nevoie de un "sefulet" in casa...


p.s. intrebare de curiozitate:daca fata iti vine acasa si tu sari peste vanatoare, o poti privi ca pe o varianta de relatie de lunga durata? adicatelea accepti ca ea sa aibe initiativa sa o initieze? ca-s unele pareri ca barbatii nu prea suporta asta, vor musai sa aleaga ei.

si referitor la comunicare si intelegere in pat, trebe sa admit ca pentru mine e important comunicarea ca sa-mi fie bine in pat, evident ca e o conditie doar necesara nu si suficienta.
Adicatelea mai trebe si un altceva acolo, ca altfel intr-adevar asa cum spui si tu ar fi divort, si mai general spun cu cine ai doar comunicare si nu e "atractia si potriveala" e doar prieten.

p.p.s imi cer scuze Angel...imi dau seama ca am acaparat subiectul asta, care era al tau...
poate era mai bine sa deschid un alt thread.
Daca e asa, sa-mi ziceti, please (IMG:style_emoticons/default/kiss.gif)

desigur ca daca face ea primul pas nu o sa o vad mai prejos. asta este exact gandirea feminina: "se roaga de mine...inseamna ca ii place de mine. dragut, altul la rand! Uf, doamne, or fi intrat in sac barbatii adevarati?".

este logic sa am alta gandire. in general barbatii daca o femeie ii abordeaza o considerta c***a si nu isi dau seama pe langa ce trec. mi se pare normal si pentru o femeie asa cum mi se pare normal si pentru un barbat sa guste din plin din viata si sa se arunce la provocari (desi sunt pro fidelitate). dar nu pot sa ma gandesc la femeia care zice ceva de genul: "vai, cred ca e tipul pe care il vreau cel mai mult. pacat ca nu m-a remarcat. asta e, poate ca voi gasi un barbat sa ma aprecieze".

un lucru e cert: nu ma tem de femeia care face primul pas. nu mi-e frica de faptul ca daca ma abordeaza pe mine face la fel cu vecinul. daca face asta inseamna ca eu nu sunt ok si nu am putut sa o tin. atunci mai bine o lasi in pace pentru ca daca nu permiti unui om sa fie liber nu stii niciodata daca se va intoarce inapoi. iar daca totusi se intoarce, atunci iti apartine pentru totdeauna (nu ma refer la cazurile in care sotul/prietenul vine acasa de la amanta - penibil! In locul lui as dormi pe prag de rusine).

hmm, interesant cum pui tu problema, adica niciodata nu mi-a trecut prin cap ca daca o femeie e mai voluntara si ia initiativa, va fi privita, ca daca asa face si cu altul...
eu zic ca e asa cum spui si tu, adica nu e musai sa se duca in alta parte daca a venit spre tine. si clar nu sunt de acord cu inselatul in niciuna din directii, adica asa cum nu accept ca el sa insele nici cu faptul ca ea ar insela nu sunt de acord.

si nu cred ca putem generaliza, adica asa cum spui tu, ar reiesi ca de fapt barbatul nu ar trebui sa faca primul pas ca atunci ea ar gandi ca el nu e un barbat adevarat.

eu n-am gandit niciodata asa dar e chestie de nuante, ca de exemplu mie nu-mi place sa fiu grabita in nici un fel si daca el ar face pasul prea repede s-ar putea sa dau inapoi desi imi place de el. deci depinde, sunt nuante.
hmmm, de fapt am putea asemana relatia nu doar cu un job, ci si cu un dans in doi. nu poti dansa cu oricine in aceeasi armonie.

sa aveti o saptamana buna, ca weekendul asta am cam tot citit pe forum si-mi propusesem sa mai invat ceva dar am lasat-o balta, trebe sa recuperez in timpul saptamanii (IMG:style_emoticons/default/magindesc.gif)
dar parca vad ca tot o sa mai arunc un ochi pe aici!

Ii multumesc prietenei mele, pescarush, ca ea mi-a tot povestit de voi, si cum se mai distreaza pe forum.
bine, a zis ea si de regim, dar eu inca n-am citit cartea...asa ca mai am cale lunga pana oi participa la acele threduri.

ok. sunt pe la job asa in trecere de 8 ore, si o sa fac doar un rezumat a ceea ce vreau sa spun....

aa2002, este logic faptul ca daca tu afli despre actualul cum isi insela fosta partenera te vei trezi cu multe semne de intrebare ("Pierde el lobo los dientes, pero no las mientes!").

la problema dansului in 2 m-am gandit si eu toata viata (aoleo... ce praf sunt la dans! si inca stau cu mainile in san). chestia este ca trebuie sa inveti sa creezi armonia de multe ori si, nimeni nu te intelege.

ideea asta ca musai unul din cei doi tre sa fie seful contrazice ideea de parteneriat. Si 3A pe asta a pus accentul din ce am inteles eu. Nu isi doreste nici un sef, nici un subaltern, ci un partener.
Poate tu esti mai special Leo...dar sunt f sigura cand spun ca e in natura omului sa nu aprecieze lucrurile obtinute usor sau primite de-a gata. Easy come easy go (IMG:style_emoticons/default/wink.gif)

asa e lucrurile obtinute usor nu sunt apreciate ca si alea venite mai cu efort
dar nici alea cu efort maxim nu mai sunt asa apreciate daca intarzie prea mult (IMG:style_emoticons/default/closedeyes.gif)
toate la timpul lor

angel, in dragoste este un pic altfel decat in afaceri. aici trebuie sa conduca cineva. nu vad nici un scenariu cu idee de parteneriat pentru ca in felul asta nu vad compatibilitate. vad doar 2 subalterni, adica un trunchi fara cap. asa ca trebuie sa existe un sef, permanent daca ambii se invoiesc sau fiecare sa conduca o perioada (tot prin intelegere: saptamana asta facem ca tine, iar saptamana viitoare facem ca mine, dar in timp ce ne consultam). aici nu investim capital ci suflet si fiecare doreste sa conduca macar partea din sufletului.

acum, sa stii ca si ma gandeam la acelasi lucru cand scriam randurile din posturile anterioare... dai unui om un apartament si nu o sa il pese prea mult. lasa-l sa construiasca o cocioaba din chirpici si o sa i se para palat. acum tind sa presupun ca unii oameni trebuie sa inteleaga ca varianta asta se extinde doar la nivelul lucrurilor si nu si al fiintelor.

Bine punctat! (IMG:style_emoticons/default/322.gif)