Honney, sunt si eu de acord cu fetele. Gaseste-ti o ocupatie sau o pasiune (IMG:style_emoticons/default/smile.gif) . Intotdeauna ajuta... Daca trece timpul ranile se vindeca, vei vedea!

Ranile sufletesti nu se vindeca niciodata...va spun sincer.Timpul trece dar rana nu se va cicatriza niciodata..doar cine a trecut prin momente dramatice stie. (IMG:style_emoticons/default/sad.gif) (IMG:style_emoticons/default/crying.gif) (IMG:style_emoticons/default/crying.gif)
Cat despre ocupatii..poate ma voi inscrie la un curs de limba engleza..dar cum nu am bani..cine stie?

Honney, sa nu exageram. E normal sa iti fie greu, insa mortii cu mortii, vii cu vii!
Ranile se vindeca. Orice fel de rani se vindeca. Asta nu inseamna ca daca nu o sa mai suferi ca un caine, nu o sa te mai autopedepsesti, nu o sa continui sa respecti si sa iubesti amintirea tatalui tau.
Si crede-ma, nu esti singura careia ii moare un parinte. Toti trecem prin asta, mai devreme sau mai tarziu, iar viata nimanui nu trebuie sa se opreasca in acel moment!

Honney, tu nu vrei sa iti revii, nu faci nimic ca sa iti revii. Daca nu vrei sa te ajuti singura, noi nu avem ce-ti face, ca nu stim cum sa te ajutam cind tu tot ii tragi pe linia ta... Hello, nu esti singura persoana de pe lumea asta care a avut sau are necazuri!
Ca sa iesi la o plimbare in parc sau sa imprumuti carti de la o biblioteca publica nu trebuie sa fii mostenitorul lui Onassis.
Nimeni nu apreciaza persoanele care doar isi pling de mila sau doresc sa li se plinga de mila. Nu numai ca nu sint apreciate, dar mai rau, sint evitate cu buna stiinta, pentru ca nu prea gasesti persoane care sa accepte smiorcaieli non-stop.
De fapt , vorba lui Teo, chiar nu mai inteleg nimic si nu vad cum te-am putea ajuta noi cind tu NU VREI sa te ajuti singura.

Daca vrei sa auzi doar compatimiri, ma tem ca nu ai sa primesti asa ceva la nesfirsit. Ca prieteni nu ti-s cei care iti cinta in struna (aia-s aia de ii doare in pix de tine!) , ci fix aia care te trag de mineca cind o iei razna si-ti spun ca nu faci bine de faci!
Insa ma tem ca tie iti place starea in care esti si auto-compatimirea asta, ca daca nu ti-ar placea, ai face ceva sa iesi din ea!

Vorba lu anjeldust (prietenii stiu de ce ) "Deh, la tăţi ni-i greu!"

Ai o viata inainte; Dumnezeu nu ti-a dat-o sa o arunci la gunoi.

eu am ajuns la concluzia ca dragostea si respectul fata de o persoana trebuie aratate cat aceasta e in viata.dupa moarte nu mai e de folos nimanui.cel mai bun lucru e sa incerci sa uiti si sa-mi menajezi cat mai mult psihicul,chiar daca in fata altora ar parea nepasare.ma rog....usor de zis,greu de facut...ca mai toate teoriile mele despre viata, de altfel (IMG:style_emoticons/default/biggrin.gif)

Imi pare rau daca aveti impresia ca exagerez. (IMG:style_emoticons/default/sad.gif) Dar nu mi se pare.Fiecare cu parerea lui. Stiu ca viata merge mai departe, sunt constienta de asta. Oricum un lucru e clar si am simtit de cand tata nu mai e langa noi.Lumea nu se va opri in loc pentru ca eu sufar. E trist, dar adevarat.
Cat despre pasiuni..citesc de mult timp si voi continua sa citesc. De plimbat de una singura prin parcuri, n-am dispozitie.
Stiu ca trec printr-o depredie, dar imi voi reveni tot singura ca de obicei.
Cat despre prieteni, stiu ca nu suporta "smiorcaielile" asa cum afirma cineva, dar nu m-am intalnit prea des cu prietenele ca sa plang non-stop.
Va multumesc pentru sfaturi.
O zi buna !

Draga mea, nu ai de ce sa te superi.
Tu trebuie sa fi puternica! Daca si noi am incepe sa "bocim" in rand cu tine, atunci cine te-ar mai ajuta?
Durerea nu ti-o poate lua nimeni si nu rezolvi nimic daca nu te ridici deasupra ei. Noi asta incercam sa facem!
Aici suntem un grup unit si iti poti gasi prietene foarte bune. Incearca sa ne vezi cu alti ochi si citeste ce te sfatuim cu alt ton. Vei vedea ca nu suntem deloc rele, ci doar vrem sa te ajutam. Capul sus!
(IMG:http://www.arthurmustafa.com/images/octombrie2006/HPIM0725-Edit.jpg)

Acum esti prea sensibila si blue ca florile de mai sus. Dar vezi ca ele traiesc intr-un mediu vitreg. asta nu le impiedica sa fie atat de frumoase si iubite.
Sper ca ai inteles mesajul meu. (IMG:style_emoticons/default/hug.gif)

honney, sper ca mai citesti si postul asta...
eu te inteleg, pentru ca si eu mi-am pierdut tatal prematur...si, la fel, a fost un om deosebit, si viata mea nu va mai fi niciodata la fel. Au trecut aproape 4 ani de atunci, si inca am perioade cand ma doare atat de tare lipsa lui incat imi vine sa urlu...
Cat despre voi fetelor...m-ati dezamagit. Nu stiu daca ati trecut prin asa ceva (nu orice pierdere e la fel, asa ca chiar daca v-a murit cineva, nu inseamna ca intelegeti...) dar una dintre cele mai inutile lucruri (si harmful si care te fac sa te urci pe pereti) e sa ti se spuna ca viata merge inainte...si sa-ti vezi si tu de viata...si sa get over it...va rog mult, nu mai spuneti asa ceva...pentru ca facand asa scuipi pe sentimentele omului respectiv, pentru ca ii spui de fapt ca pierderea nu a fost atat de mare incat sa merite sa fie luata in seama...Pe mine cel mai tare m-a durut cand oamenii se asteptau sa-mi revin dupa cateva luni, dar they couldn't have known - durerea fiecaruia e unica, si cel care te ajuta cel mai bine e cel care te lasa sa plangi, si sta langa tine in tacere, si te asculta, si pur si simplu e langa tine...si cand deschide gura o face numai ca sa spuna cat de rau ii pare...
Asa ca honney...imi pare cu adevarat rau pentru tatal tau...si as vrea sa te pot lua in brate, si sa te las sa plangi, sa se scurga un pic din durerea aia...si as vrea sa fiu alaturi de tine si un an sau doi sau 5 mai tarziu, cand durerea iar o sa iasa la suprafata si o sa-i simti lipsa ca pe o durere fizica...
Honney, ma rog pentru tine. Fie ca Domnul sa iti aduca aminte ca El este Tatal orfanilor...si sa te mangaie.

Oricati ar fi alaturi si ti-ar spune "imi pare rau" sau "dupa o vreme o sa-ti treaca", durerea o "depasesti" singur/a. Iar acest depasit inseamna ca te impaci atat cu durerea, cat si cu gandul ca omului pe care l-ai pierdut nu i-ar placea sa te vada o relicva.

Honney, tatal tau este un inger care te vegheaza acum. In cinstea lui, incearca sa te aduni si sa zambesti vietii. (IMG:style_emoticons/default/friends3.gif)

andutz.nu ne acuza pe nedrept.nu incercam sa facem pierderea tatalui ei nesemnificativa.intr-adevar,suferinta difera de la om la om,la fel si perioada de timp in care isi revine.dar cu cat mai repede,cu atat mai bine.pt ca suferinta pe o perioada lunga de timp schimba psihicul si sufletul omului,si de cele mai multe ori nu in bine. personal,i-am apreciat pe cei care mi-au oferit umarul sa plang dupa pierderile celor dragi,dar si mai mult am apreciat mana care m-a tras afara din butoiul cu melancolie.

This post has been edited by rozy: Mar 15 2008, 12:20 PM