sau sa intelegem ca noi, fetele care am postat aici suntem exact "exemplarele" descrise in articol?

În nici un alt secol sexul slab nu a fost tratat de către bărbaţi cu atâta consideraţie ca în secolul nostru (IMG:http://www.elady.ro/forums/style_emoticons/default/frustaremare.gif) ...
Femeia vrea şi mai mult, ...pe scurt, femeia îşi pierde din pudoare. ... ea îşi pierde şi din bunul ei gust.
Ea se dezvaţă să se teamă, de bărbat: însă femeia care „s-a dezvăţat de teamă“ îşi abandonează prin aceasta şi cele mai feminine instincte ale ei. ..femeia degenerează....femeia regresează.

...iar „emanciparea femeii“, ...se dovedeşte a fi un simptom ciudat al slăbirii şi fărâmiţării progresive a principalelor instincte feminine.

În această mişcare se află o doză de prostie,...mergând chiar până la „a scrie cărţi“ în locul bunei-creşteri şi modestiei distinse, rafinate de odinioară; a te strădui cu o neruşinare virtuoasă să distrugi bla-bla-bla; a alunga cu o insistentă limbută din capul bărbatului ideea că femeia trebuie întreţinută, îngrijită, protejată, cruţată asemenea unui animal domestic delicat, ciudat de sălbatic şi adeseori agreabil; neîndemânatica şi indignata cotrobăială pentru a depista toate aspectele sclavagiste şi iobăgeşti pe care le-a avut şi le mai are poziţia femeii în ierarhia socială (de parcă sclavagismul ar constitui un contraargument şi nu, mai degrabă, o condiţie a tuturor civilizaţiilor superioare, a tuturor progreselor culturale>: - ce altceva înseamnă toate acestea decât fărâmiţarea instinctelor feminine, renunţarea la feminitate?....

Se găsesc chiar unii care ar vrea să facă din femei liber-cugetătoare şi literate: de parcă o femeie lipsită de cucernicie n-ar constitui în ochii unui bărbat profund şi ateu o fiinţă absolut respingătoare şi ridicolă -; ....pe zi ce trece ele sunt făcute mai isterice şi mai inapte pentru a-şi îndeplini cea dintâi şi cea din urmă chemare a lor, anume aceea de a da naştere unor copii viguroşi.

Se încearcă mai cu seamă „instruirea“ lor şi, după cum se spune, întărirea „sexului slab“ cu ajutorul culturii: de parcă istoria nu ne-ar fi învăţat îndeajuns de insistent că „instruirea“ omului a mers întotdeauna braţ la braţ cu debilitarea lui - respectiv cu debilitarea, irosirea, îmbolnăvirea voinţei....

Lucrul care inspiră respectul şi adeseori chiar teama faţă de femeie este natura ei, care e mai „naturală“ decât aceea a bărbatului, supleţea ei pură, şireată, felină, gheara ei de tigru ascunsă în mănuşă, naivitatea egoismului ei, ineducabilitatea ei, sălbăticia ei interioară; caracterul de neînţeles, amplu şi schimbător al dorinţelor şi virtuţilor ei...

Ceea ce inspiră milă, în ciuda fricii, faţă de pisica primejdioasă şi frumoasă care e „femeia“ este că ea pare mai suferindă, mai vulnerabilă, mai dornică de mângâieri şi mai osândită la decepţii decât oricare alt animal. Teamă şi milă: iată sentimentele cu care a stat până acum bărbatul în faţa femeii... Cunoaştem animalul încornorat, cel pentru care ai simţit dintotdeauna cea mai mare atracţie, cel din partea căruia te ameninţau mereu primejdiile! ...[/b]

Se găsesc chiar unii care ar vrea să facă din femei liber-cugetătoare şi literate: de parcă o femeie lipsită de cucernicie n-ar constitui în ochii unui bărbat profund şi ateu o fiinţă absolut respingătoare şi ridicolă -; aproape pretutindeni, nervii le sunt distruşi prin cea mai morbidă şi cea mai primejdioasă muzică din câte există (ultimul răcnet al muzicii noastre germane), pe zi ce trece ele sunt făcute mai isterice şi mai inapte pentru a-şi îndeplini cea dintâi şi cea din urmă chemare a lor, anume aceea de a da naştere unor copii viguroşi.