ma refer la cupluri veki de 30-40-50 de ani, care inca se iubesc, se tzin de mana, sunt cea ce numim noi, o pereke; nu intra acia cuplurile acrite/blazate, care supravietzuiesc din inertzie, pt. ce zice lumea si pt. copii...

daca da, povestitzi!

bunicii mei...nu am vazut doi oameni care sa se inteleaga si sa se completeze atat de bine. acum sunt la varta de 81 respectiv 70 de ani. cred ca ar fi un exemplu pentru multi tineri.

si nu e singurul caz pe care l-am vazut. problema este ca nu am vazut cazuri la oameni sub 35 de ani.....deci ce fac ultimele generatii? unde e greseala?

am eu unele convingeri despre subiect dar inca le pastrez.

Leo, eu as zice ca pentru a reusi trebuie intai sa-ti pui in minte sa reusesti, asta pe langa dragoste, respect, bla-bla-bla... Sa nu te gandesti la sexul opus ca la o enorma cutie de bomboane, din care oricand poti extrage o alta aroma daca te-ai plictisit de prima. Si sa nu fii genul care se plictiseste, in general.
Bunicii nostri cand se casatoreau stiau ca legati vor ramane pana in capat si isi asumau asta din prima zi. Libertatea de a divorta pe noi, astia mai contemporanii, ne-a transformat in libertini, cred. Adica, daca tot e voie, de ce nu?... Daca aia/ala de care m-am legat a imbatranit, s-a flescait, ma plictiseste, nu ma mai baga in seama, etc. - de ce nu?
Si mai e ceva: nu doar in cuplu, da' in general in relatiile cu ceilalti sarim prea usor la beregata, din orice, uneori chiar neprovocati. Cel atacat, asisderea, coboara din civilitate intr-o secunda, si gata scandalul. Ei, aceeasi atitudine o adopta multi cu mare fervoare si-n cuplu. Nevasta acrita, care-si bodogane mereu barbatul, sotul care "impunge" din priviri - astea-s chestii asa de comune, ca nici nu le mai bagam in seama. Transferam badarania noastra sociala, indelung exersata, in familie.
Si, sa nu uit, suntem egoisti cat incape. Vrem sa apucam viata cu amandoua mainile, indiferent peste ce ar trebui sa calcam.
Si or mai fi multe-multe altele...

avetzi grija sa nu confundatzi datoria cu iubirea; bunicul meu cel fiu de popa ar fi facut orice si kiar a facut totul pt. buna, dar, daca n-ar fi fost educat ca "e pe veci", i-ar fi dat un sut in cur, instant; nu a batut-o, injurat-o, jignit-o, etc niciodata, ea a fost stapana casei, mosu'nu-i iesea din cuvant, au trait impreuna 53 de ani, dar, cat am apucat io sa cunosc relatzia lor, numa' iubire nu era...

io ma refer la iubire vizibila si dupe zeci de ani; se vede clar, in voce, in gesturi, in timpul petrecut impreuna (ma refer la timpul liber), etc; nu potzi confunda datoria cu iubirea!

poate ca iubirea la 70 de ani nu mai aduce prea mult a pasiune
Cuplurile cele mai reusite pe care le cunosc eu sunt cele "cuminti", care traiesc un fel de iubire calma, matura, discreta. Nu cred in dragostea cu nabadai. Am avut parte si de... si de...
Si-apoi, iubirea se vede din interior mai bine decat din exterior.
Sigur, eu nu pot sa vorbesc decat pe baza experientelor mele. Femeie fiind, trecuta de prima tinerete, stiu de-acum destul de bine ce sa numesc iubire. Daca m-ar fi intrebat cineva in urma cu 20 de ani, as fi zis altfel sigur. Acum pentru mine iubire acum inseamna devotament, tandrete, intelegere si ingaduinta pentru greselile celuilalt. Intelepciunea de a nu-i mai cere celuilalt sa fie perfect si sa se potriveasca mereu dorintelor tale.
Si poate ca, in definitiv, nici nu trebuie ca toata lumea sa numeasca iubire adevarata exact acelasi tip de relatie.
Am norocul sa fac parte dintr-un cuplu destul de longeviv (peste 20 ani); cred ca pur si simplu ne-am potrivit de la inceput si ne-am ajustat relatia pe parcurs. Suntem amandoi acasa in relatia asta...

problemele noastre "este" imaturitatea in gandire, angajamente si faptul ca vedem casatoria ca pe un sfarsit si nu ca pe un inceput. fiind in apropierea varstei, multi din colegii si prietenii mei s-au casatorit. ciudat este ca la toti am intalnit aceeasi filozofie: se gandesc mai mult la faptul ca se casatoresc dar nu au plan si ce fac dupa. o casatorie implica consum de resurse, pierdere de libertate si intimitate, activitati casnice etc. pe astea nu le mai prevede nimeni. de asta se termina asa rau de multe ori. este ca si cum ai trage cu arcul la tinta, dar nu ai lua directia.

si, apoi pe vremea bunicilor era un cadru social care te excludea daca te compromiteai. cadru distrus de filmele porno, feminism, emisiuni care ofera exemple negative etc.

imi pare rau totusi ca barbatii nu mai pot face armata. era importanta cu privire la maturitatea noastra, a barbatilor. insemna o responsabilitate.




sa nu confundam iubirea cu pasiunea. sunt doua stari distincte, una bazata pe sentimente, iar cealalta pe sexualitate. dupa parerea mea pasiunea este mostenirea lasata de regnul animal.

iubirea nu poate fi iubire fara datorie. e doar pasiune. offtopic: cel mai bine defineste pasiunea codul "sith"-ilor din Starwars

UIte aici mi-ai placut la maximum. Iubirea implica datorie, una de-aia de ti-o asumi fara sa ti-o ceara nimeni, si apoi ramai la ea, fiindca tu ai dorit-o. E un fel de angajament pe termen lung iubirea asta.
faina faza cu trasul la tinta (IMG:style_emoticons/default/biggrin.gif)

Dar cine isi doreste iubire fara pasiune? Eu una nu. E clar...pasiunea in timp se pierde si pe cat imbatranim in relatie suntem dispusi la tot mai multe compromisuri ca sa pastram ce avem. In cuplurile vechi, pasiunea e inlocuita de o dulce resemnare. Prea putini sunt aceia cu o doza sufcient de mare de nebunie incat sa recunoasca fatza de ei si restul lumii ca "Da domle, dupa 20 de ani de casnicie nu ma mai pasioneaza partenerul si as cam vrea eu in adancul sufletului sa o iau de la capat dar ma impedica tot felul de chestii : copii, chestii materiale, obisnuinta, teama, etc. "

Probabil in timp o sa imi schimb si eu mentalitatea, dar acum la 23 de ani, daca imi permiteti o metafora deocheata, iubirea fara pasiune mi se pare o laba trista (IMG:style_emoticons/default/tongue.gif)

hello (IMG:style_emoticons/default/smile.gif)

DAAAA eu cunosc cupluri care dupa muuulti ani de casatorie se iubesc. Cel mai bun exemplu sunt parintii mei care dupa 26 de ani de casatorie, ii percep ca si acum 10 ani....15 ani... Tati e gelos (IMG:style_emoticons/default/tongue.gif) mami mai putin, sau poate ca este si ea dar nu arata.....se saruta des, se alinta, etc...hmmm mi-e greu sa descriu cum imi dau eu seama ca sunt la fel, ati putea spune ca eu cred asta pentru ca sunt parintii mei...dar e adevarat ce am scris mai sus, se iubesc la fel.

Pupici multi.

Am cunoscut un astfel de cuplu. În anul în care unul dintre ei s-a stins ar fi împlinit 50 de ani de căsătorie. I-am admirat mai mult decât pe celelalte cupluri simetrice fiindcă ei nu au avut niciodată copii, iar diferenţa de vârstă dintre cei doi era măricică. Şi astăzi îmi este greu să definesc exact coordonatele atmosferei pe care o întreţineau în jur: veseli ori supăraţi, unul pe altul sau aiurea, se tachinau constant, fin, absolut amuzant ... deşi erau oameni simpli. Ori poate tocmai de aceea.

Pasiunea, dincolo de nota carnală primordială a acestui cuvânt, înseamnă mai ales o fascinaţie continuă. Se spune că nu eşti cu adevărat acaparat de un om şi nici nu ai voie să crezi că simţi ceva puternic pentru acea fiinţă până ce nu observi la tine setea de a-i respira aerul din jur. Literalmente. Cred că asta vedeam la acei bătrânei pe care mi-i voi aminti întotdeauna cu drag. Se respirau, se îngăduiau reciprog, mângâindu-şi clipele. Pentru că se iubeau încă, mult mai mult decât o făcuseră, carnal, în tinereţe.
Ştiţi care e taina? Dragostea nu se împarte la timp, ci sporeşte sub legea lui. Dacă nu e aşa, a fost doar pasiune. Fără de care învăţăm să trăim, fiindcă omul este tânăr doar o treime din viaţa sa, iar viaţa înseamnă mai mult decât toate acestea la un loc.