ok mergem bine pana acum(sorry dar am avut un comentariu ca cica aberez),asa ok nu ai gasit omul.vreau sa-mi spui varsta ta.ca sa gasesti un baiat cu care poti sa faci o relatie adevarata a devenit lotto.dar ca sa prinzi acel lotto trebuie sa ai mintea cat mai clara.
din cate am inteles din cuvintele tale esti dezorientata,nu ti-am spus sa stai singura ci numai pentru o perioada ca sa-ti pui viata la punct si sa-ti incarci bateriile.incepe inainte in a te uita in oglinda.trebuie sa-ti placa de tine in primul rand.sa nu ai complex.
ori de cate ori simti o furie pe tine insuti pentru greselile din trecut,imagineaza-ti ca te privesti in clipa in care simti furia.
nu esti o fata rea,nici bitch,daca erai bitch erai cu toata lumea din jur,inclusiv prietenele.totul e ok.
sa te gandesti ca trebuie sa faci un nou inceput.si sa vrei asta.cand ma refer la nou inceput nu vreau sa spun(prea amabila cu barbatii sau sa fii carpa lor)nu,nu asta,ci sa faci o ordine in minte in care sa deosebesti barbatii.
primul lucru care ar trebui sa faci ar fi sa stergi telefoanele la toti fraierii.

Varsta-aproape 27.Cum ar fi barbatul ideal? (IMG:style_emoticons/default/smile.gif) Pai as fi ipocrita sa spun ca nu ma intereseaza aspectul fizic-adica sa imi placa mie,personal.Cel material nu ma intereseaza in mod special,dar daca exista si o situatie cat de cat buna,este un bonus.Detest,insa,zgarcenia,indiferent ca vine din partea unui om bogat sau a unuia sarac si asta nu din considerente materialiste.
Ce imi doresc cel mai mult la acest barbat?Sa fie om.Adica sa stie sa vada in mine omul,inainte de femeie,inainte de o iubire egoista (multi iubesc egoist si nu persoana in sine) si asta sa iubeasca la mine.Daca nu este asta,inseamna ca nu traim decat intr-o iluzie.Cati barbati pot face asta?
Ca o paranteza,nu vreau sa se creada ca am ceva personal cu barbatii,chiar nu am,doar ca in relatiile amoroase ei se intampla sa fie partenerii mei.... (IMG:style_emoticons/default/laugh.gif)
Anaconda,lipsa de incredere in sine nu imi este caracteristica si furia mea,care evident exista undeva in interior,nu este canalizata impotriva mea,ci a altora.

White iti dau dreptate, nici eu nu cunosc nici un barbat care sa iubeasca altfel decat egoist. Ba mai mult, nici femei nu cunosc. Intr-o mai mica sau mai mare masura cred ca toti iubim egoist. Tu spre exemplu ai accepta o relatie in care sa dai tot ce ai tu mai bun din tine pentru ca il iubesti dar sa nu primesti nimic in schimb sa zicem? Cred ca un dram de egoism e necesar.

Pe de alta parte tu vrei ca barbatul sa iubeasca in primul rand omul din tine. Dar tu iubesti omul din tine? Esti multumita de tine? Pentru ca daca esti, atunci nu vad nici un motiv pentru care ti-ai face mea culpa si ai incerca sa te schimbi.

Atunci cand cunosti pentru prima oara un barbat, ii acorzi prezumtia de nevinovatie? Il lasi sa vada omul din tine sau abia apuci sa ii gasesti o buba ca sa te poti comporta cu el like a bitch? Raspunde-ti tie sincer la intrebarea asta.

Sa stii ca dau sanse omului pentru a vedea cine este si lui pentru a ma cunoaste cu adevarat.Chiar multe.
Nu imi fac mea culpa.Incerc sa ma schimb,pentru ca am convingerea ca se poate gasi si o cale mai buna.Ma gandeam ca poate voi ati descoperit aceasta cale:de a nu distruge partenerul,dar a evita in acelasi timp sa fiti voi distruse,in cazul in care lucrurile nu sunt chiar cum pareau la inceput.Sau va asumati riscuri orbeste?
O doza de egoism avem toti,dar de aici pana la a pretinde cu nesimtire lucruri pe care tu in mod cert nu le poti oferi,nu mi se pare chiar in regula.Exemplu:cati dintre oamenii infideli nu au pretentii la fidelitate?

Calea de a nu distruge partenerul si a evita in acelasi timp sa fii tu distrusa cred ca e calea sinceritatii. Adica fiecare sa stie de la bun inceput ce pretentii are celalalt si ce are de oferit in schimbul acestor pretentii. Totusi e o concluzie extrem de superficiala, subiectul ar putea fi dezbatut ani de-a randul. Si garantzii in mod cert NU exista! Nimeni nu zice sa te arunci orbeste sau sa accepti lucruri pe care nu le doresti, sa te minti singura si asa mai departe, dar nici o cale sigura sau o retzeta 100% garantata nu cred ca vei gasi.
Retzeta e pentru fiecare dintre noi alta. Ce merge in cazul meu ar putea sa nu mearga in cazul tau si tot asa.

Pentru ca pur si simplu nu imi trece prin cap vreun sfat decent pe care sa ti-l dau, te intreb pe tine : tu cum te-ai gandit sa procedezi ca sa reusesti aceasta schimbare? Ca daca te-ai gandit suficient de mult la subiectul asta ma gandesc ca macar una sau doua idei ti-au venit, chiar daca nu sunt cele mai bune.
So, what's your plan? Pt. ca trebuie sa ai un plan, prea rar lucrurile se rezolva de la sine. Si eu una nu cred in povestile alea cu "ce e al tau e pus deoparte", "ai rabdare si o sa gasesti exact ce cauti", etc etc. Poate gresesc si sunt eu mai cinica de felul meu, dar parerea mea e ca uneori trebuie sa mai si faci lucrurile sa se intample.




Tipul ala pe care ziceai ca l-ai inselat, avea sau nu pretentii la fidelitate? Te insela si el pe tine? Doar de curiozitate.



Nici eu nu am intalnit barbat sa fie usa de biserica. Am intalnit unii pe aproape dar mi s-au parut total neinteresanti. Nici femei care sa fie usa de biserica nu am intalnit. Deci sa inteleg ca pana la urma asta e barbatul care sa te convinga ca se merita sa te schimbi? Un barbat care sa fie usa de biserica?
Indraznesc sa presupun ca tu esti putin perfectionista si ai asteptari prea mari de la barbati in general, care pana la urma sunt si ei oameni, deci nu pot fi nici macar aproape perfecti. Iar un barbat care sa corespunda 100% ideii tale despre cum ar trebui sa fie partenerul ideal s-ar putea sa fie cam greu sa gasesti. Sa nu ma intelegi gresit, nu te incurajez sa accepti lucruri pe care nu ti le doresti, vreau doar sa ma asigur ca ai o vedere realista asupra problemei, pentru ca e greu asa sa intuiesc din cateva postari care e cu adevarat perceptia ta.

nu te judec este viata ta doar sa ai grija ca in viata s-ar putea sa intalnesti oameni care nu merita sa fie inselati sau sa fie tratati urat iar cand iti vei da seama de asta s-ar putea sa fie prea tarziu si sa regreti.

Bun venit la noi, WhiteWitch. (IMG:style_emoticons/default/smile.gif)

Trăieşti pentru tine, iar viaţa înseamnă mai mult decât aspectul sentimental. Tu habar nu ai cum eşti de fapt. În mod optim ar trebui să-ţi faci curăţenia de primăvară prin şifoniere şi să arunci toate măştile.
Demnă, stilată, austeră şi fidelă principiilor tale de viaţă eşti pentru că meriţi tu, nu fiindcă ar merita vreun bărbat. Sau oricare alt om, în general.

Iar eu nu reuşesc să pricep de ce este greu de asimilat adevărul că nu faci ceva pentru restul lumii, iar restul lumii trebuie să merite ceea ce ai avea tu de gând să faci. Ca să parafrazez un clasic mai mult sau mai puţin în viaţă: "Gizăs!" Respectă-te mai mult, WhiteWitch. (IMG:style_emoticons/default/smile.gif)

parerea mea este ca nu ai avut niciodata o personalitate stabila. stalpii pe care ea se ridica erau de la inceput subrezi. violul acela a fost doar ciocanul care i-a sfaramat.
nu stiu ce sfat sa iti dau...personal eu nu sunt de acord cu lovirea unor persoane nevinovate. as astepta 30 - 40 de ani ca sa prind un om care mi-a facut rau, dar nu as atinge o persoana care imi vrea binele (sau macar crede lucrul asta). prietenii se gasesc greu si se pierd repede. si unde mai pui ca nimic in lume nu ramane nepedepsit. chiar si faptele bune...

Cred ca m-ati inteles putin gresit.Nu am lovit niciodata in oameni nevinovati.Daca dintr-un motiv sau altul nu am reusit sa ajungem la un numitor comun,cu tact,am rupt relatia,fara a ma comporta in modul mentionat mai sus.Am apreciat sinceritatea si am raspuns cu aceeasi moneda.Doar ca...prea putini sunt asa.Ce nu poate pricepe capusorul meu este:de ce trebuie sa fiu fata buna,de ce trebuie sa ofer anumite lucruri,unor oameni care sunt ipocriti si ei insisi nu sunt in stare sa dea acele lucruri,in schimb le pretind?DE CE?Este in natura femeii sa se sacrifice?Atunci poate nu sunt pe deplin femeie,pentru ca eu nu gandesc asa.
Leo,nu stiu daca ai fost pe deplin atenta la ce am scris eu,dar ai fi vazut ca am spus clar:cel mai mult pe lumea asta apreciez prietenia sincera.Pentru asta sunt gata sa fac orice.Unui prieten adevarat nu i-as face niciodata anumite lucruri.
-tu ai impresia ca eu cred despre mine ca sunt nedemna?Faptul ca m-am schimbat credeti ca ma face sa nu stiu cine sunt?Sau ca sunt dezorientata?Nici pomeneala!Sa ma respect?Ce inseamna asta?Sa ma transform intr-un cal de bataie al unora si altora?Sa cred in idealuri frumoase care nu sunt in realitate decat iluzii,iar apoi sa imi acord singura o medalie pentru cat am suferit si ce demna sunt eu?Nu intra in tabloul meu,acest aspect,imi pare rau.
Este si foarte greu sa ma descriu prin intermediul catorva cuvinte,adevarat,asa ca nu va condamn ca sunteti putin confuze sau trageti niste concluzii care nu reflecta in totalitate situatia mea.
Oricum,va multumesc tuturor pentru raspunsurile voastre.
PS:Angeldust,din experienta proprie,pot sa iti spun ca sinceritatea pura nu este apreciata de barbati.Dimpotriva!Mai devreme sau mai tarziu se intoarce ca un bumerang impotriva ta...
-nimic mai adevarat.Nici eu nu cred in asa ceva.Cred in omul potrivit la momentul potrivit.Iau de la fiecare cat poate da,dar nici nu dau mai mult decat mi se ofera.
Daca am un plan...pai nu am.De asta am intrat si aici sa discut cu voi.Ce imi lipseste?Motivatia necesara,pe care ma gandeam ca poate o sa mi-o dati voi,din punctul vostru de vedere.

În cazul tău, draga mea, să te respecţi înseamnă să te comporţi frumos indiferent de oamenii din jur. Să le impui prin atitudine să te trateze frumos. Autorespectul nu înseamnă să te pui la dispoziţia celorlalţi ca ei să poată profita şi tu să devii amica eroină. Încă odată, tu nu ai definiţiile clare.
Vrei, te rog frumos, să-i laşi pe ceilalţi afară din ecuaţie şi să încetezi să mai baţi monedă pe "nu-mi place să fiu femeie"? (IMG:style_emoticons/default/smile.gif) Sincer, oricât de dur ar putea suna, încearcă să fii om. Teama de orice fel, dar mai ales cea de suferinţă, dezumanizează. N-o să te abuzeze şi n-o să te discrimineze nimeni vreodată mai mult decât o faci tu când dai frâu pornirilor paranoice.
Trezeşte-te.
Nu-ţi vrea nimeni răul, nu există o conspiraţie mondială împotriva oamenilor buni sau a femeilor decente. Nu este ruşine s-o dai în bară din când în când.

Am început să cred că nu vrei nimic altceva decât recunoaştere, o confirmare a faptului că ar putea fi bine ceea ce faci, motivaţia nu pare a fi deloc ceea ce cauţi. OK, atunci, uite recunoaştere:
Este perfect să te comporţi urât cu cei care te tratează urât. Sunt oricum nişte nemernici, mai ales bărbaţii fireşte, fiindcă nu văd ce minunăţie de om eşti tu în realitate şi singurul lor gând este să te folosească şi apoi să te arunce la gunoi. Da, toţi vor să te folosească, inclusiv femeile care te invidiază oricum.
Este perfect să te comporţi urât cu oamenii care par drăguţi fiindcă sunt oricum nişte falşi sau nişte fraieri care vor fi civilizaţi de lecţia ta de viaţă.
Este clar de ce nu ai prietenii buni şi sinceri pe care ţi-i doreşti. Cu aşa atitudine nu atragi oameni buni şi sinceri vreodată. Cred că nu cunosc vreun om care să vrea să fie prieten cu cineva ca tine, din alte motive decât abuzive.
(IMG:style_emoticons/default/smile.gif)
Dă-ţi o şansă.

Aş vrea să poţi spune cândva că azi a fost cea mai frumoasă zi din viaţa ta de până acum. Sper să îţi folosească acest dar. (IMG:style_emoticons/default/kiss.gif)