A fost o data... amintiri despre animalutele care ne-au umplut vietile, In Memoriam - Podul Curcubeului Options

[Diana.]

Ne umplu vietile si inimile.
Ne sint cei mai buni prieteni.
Nu ne inseala, nu ne vind, nu ne tradeaza.
Si cu siguranta, ne lasa multe amintiri.


Voi incepe eu... povestea e trista...

MINUNEA MEA A TINUT APROAPE 7 ANI...
Se mai foloseste inca expresia"suflet de ciine" pentru aceia dintre semenii nostri care au inima impietrita. O mare greseala...fiecare catel ,vagabond sau nu, ne dovedeste contrariul.Pentru a pleda cauza acestor creaturi ale Domnului, o sa va spun o poveste...o poveste adevarata.
...Ca orice copil singur la parinti,mi-am dorit intotdeauna un companion de joaca.Numai Bunul Dumnezeu stie de cite ori l-am rugat sa-mi insufleteasca jucaria preferata:un ursulet de plus,ros de timp si obosit de dragostea a vreo trei generatii de copii.
Apoi a urmat Azorel, primul catel, transportat in paradisul copilariei , la curte ,prietenul din vacante,dulaul latos pe care il consideram"fratiorul meu" .Prin curtea mamaitei a ajuns si Pripasel,suflet pribeag , cules din portul Galatiului si instalat, cu tot cu pureci,in noul lui camin.
In februarie 1995 s-a intimplat o minune. Ningea, era frig si atunci, zgribulita linga inima mea ,plapinda si mirata, EA mi-a adus caldura prieteniei si dragostei unui catel.Un catel numai al meu , pe care mi-l dorisem douazeci si doi de ani...
Micuta vietate a capatat numele de Judi.
Judi era mica, rotunjoara, ciocolatie si foarte sfioasa. Dupa ce mergea afara, se ducea singura la baie si astepta sa fie spalata pe labute si laudata pentru "harnicia" ei.Asa de cuminte si curata era, ca , nu de putine ori,daca uitam sa ii curatam piciorusele , biata catelusa se "auto-exila" in baie, asteptindu-ne; mi s-a intimplat sa o gasesc acolo, nemiscata, si dupa o jumatate de ora.
Mare ne-a fost surpriza cind a dovedit ca are calitati de "soprana"... Intr-o buna zi, televizorul mergea si Judi a inceput sa "cinte". De atunci, de cite ori i se spunea:"cinta mamei, Judicuta!" ,catelusa mea ridica capsorul si ncepea o "arie"-o adevarata artista care se respecta.
...Dar cite nu facea Judicutu... Ma certa cind ii spuneam ca-i urita, sau cind ma intorceam acasa.Si nu se mai dezlipea de mine.Venea la bucatarie dimineata,ca sa ne bem cafeluta;se aseza in fundulet si ne "ruga" cu labutele din fata sa-i facem loc in bratele noastre, se lipea de noi cind eram suparati sau bolnavi si ne "pupa"...Doamne, ce ne mai "pupa"...
Acum trei ani, in primavara, porumbeii ce-si aveau cuib in teiul din fata, si-au aruncat puiul jos:avea cioculetul strimb...
Parintii mei l-au adoptat , mama il hranea cu forta, poate-poate il va pune pe picioare.Judicut se trezea noaptea si se ducea sa-l verifice: se cocota pe marginea cutiei de pantofi care-i servea puiului de locuinta provizorie, se uiata la el, il mirosea si apoi se culca la loc: puiul era in siguranta.
Judi "cerea" la fereastra, de unde privea trecatorii si picotea sub razele soarelui...I
arna zburda prin zapada pina ii inghetau piciorusele ...
Era un catel tare linistit, cuminte, care nu a muscat pe nimeni, niciodata.
Catelul devenise al patrulea membru al familiei noastre si i se spunea "copilutul"...Numai ca intr-o buna zi, "copilutul" a primit o surioara. Cind am ajuns acasa la parinti, cu un nou "odor" in brate, nu pot sa va descriu ce s-a intimplat. Cea mai afectata a fost Judicuta : se pomenise cu un rival; un rival care o siciia , pentru ca Boni, nou-venita si jucausa nevoie-mare , o alerga tot timpul pe biata Judi, care nu pricepea in ruptul capului ce voia ghemul cret si neastimparat de la ea .
Pina la urma, ca un catel intelept ce era, a a acceptat-o pe Bonita... ba chiar a si pupat-o!
Pastele anului 2002 a fost o desfatare pentru mine; eram o "mamica" de catei fericita. Nimeni nu mai era ca mine;cind se asezau amindoua linga mine, una in stinga si una in dreapta, ma topeam pur si simplu : inimioarele fetelor mele bateau la unison tic-tacul dragostei.
Ultima data am vazut-o pe Judicuta pe 9 mai 2002.
Mi se terminase "vacanta" si plecam de ACASA. Judicuta a simtit ca plec, si , ca de obicei, a "intrat in priza".
Am mingiiat-o pe capusor, am incercat sa o linistesc, ea m-a "pupat" si eu i-am spus sa fie cuminte...de parca mai era nevoie...
Dupa citeva zile, mama m-a sunat si mi-a spus ca Judicuta s-a imbolnavit. A tremurat sufletul in mine. O presimtire sumbra mi-a cuprins inima, un presentiment din acelea care iti string stomacul.
SIMTEAM ca se va intimpla ceva rau, ceva iremediabil.
In acea perioada vorbeam acasa zilnic. Disperarea razbatea dincolo de sutele de kilometri,dincolo de cuvintele incurajatoare, le simteam lacrimile in glas parintilor mei, chiar daca imi spuneau ca totul va fi bine... Ne rugam toti pentru ea: si eu , si mama , si tata, si prietenii mei...pina si vecinii de scara...
Judi a fost dusa la tratament in fiecare zi, a fost hranita cu seringa, a fost ingrijita cu toata dragostea si atentia cuvenite unui adevarat membru al familiei.
Apoi mama a incercat sa ma pregateasca pentru ceea ce era mai rau;pe 1 iunie am vorbit iar acasa. Desi mi s-a spus ca bietul meu animalut avea prea putine sanse de supravietuire, n-am incercat sa sper nici o secunda. Am aprins candela dupa ce am vorbit cu mama, m-am asezat in genunchi si am implorat-o pe Sfinta Fecioara, am vorbit cu toti sfintii care mi-au trecut prin minte , am cersit salvarea catelului meu...Cind mi-am terminat rugaciunea, a sunat telefonul.Parintii mei plingeau in hohote.Tatal meu, fost cadru medical, a incercat din rasputeri sa o resusciteze...in zadar...
Judi se transformase in ingeras in timp ce eu imploram Cerului salvarea ei. Dumnezeu a chemat-o la El. Suferinta Judicutei luase sfirsit. Dupa zece zile de boala, tibetanul meu spaniel ajunsese dintr-un catel rotofei de sase kilograme, o umbra de un kilogram...
DE ATUNCI, CASA PARINTILOR MEI E GOALA.
Au trecut  ani de atunci; dar sentimentul crunt al vinovatiei ca nu am fost acolo atunci cind a fost bolnava, ca nu am luat-o in brate incercind sa-i transmit toata dragostea mea, ca nu am fost ACOLO si ca poate s-a simtit uitata si tradata de mine, acest sentiment nu ma va parasi niciodata, indiferent cita vreme va trece.

Sa ma ierte acei care cred ca raiul e rezervat in exclusivitate oamenilor.
Eu nu pot crede acest lucru.
Stiu ca Judy ma asteapta "dincolo" si dupa marea trecere, ne vom juca din nou impreuna si va adormi ca altadata, privindu-ma in ochi...



...Veti spune: o alta poveste trista a unui animalut.
Eu insa vreau sa va transmit ceva: ca-i multumesc Cerului pentru minunea pe care eu si familia mea am gasit-o intr-un inimioara de catel.

Cind atita dragoste poate incapea in niste trupsoare atit de mici, te intrebi cum de in unii oameni nu incape nici o picaturica.

Iar oamenilor care trec pe strada si lovesc bietele animale fara de stapin, ei bine, lor le pling de mila.

Nu vor avea niciodata privilegiul de a fi iubiti neconditionat, pina la capat , de un suflet curat.
(IMG:http://i648.photobucket.com/albums/uu207/fides2009/Judy/Judy2.jpg)

(IMG:http://i648.photobucket.com/albums/uu207/fides2009/Judy/Judy.jpg)

(IMG:http://i648.photobucket.com/albums/uu207/fides2009/Judy/JudysiBony.jpg)

[Fanny]

(IMG:style_emoticons/default/sad.gif) tot timpul am lacrimi in ochi cand citesc topicul asta.

[amailhik]

(IMG:style_emoticons/default/sad.gif) tot timpul am lacrimi in ochi cand citesc topicul asta.

Si eu...

[Diana.]

Ne umplu vietile si inimile.
Ne sint cei mai buni prieteni.
Nu ne inseala, nu ne vind, nu ne tradeaza.
Si cu siguranta, ne lasa multe amintiri.
Voi incepe eu... povestea e trista...
MINUNEA MEA A TINUT APROAPE 7 ANI...
Ultima data am vazut-o pe Judicuta pe 9 mai 2002.

Mi-i asa de dor de tine, Judicutule... Azi a fost 1 iunie. Toata ziua m-am gindit la tine. Si pling.

[tiana]

Acum dupa ce am citit aproape 11 pagini ma gandesc la ziua in care acum sapte ani o buna prietena lua acasa o catelusa.Pana aici toate bune si frumoase ,dar ...surpriza !Catelusa urma sa faca puii in curand .Nimic nou sub soare s-ar zice !Hm,dar pentru mine ,femeia care nu concepea lucruri de genul:curatat,scos afara,umblat la doctor urma ceva inedit.Anuntand familia de evenimentul care v-a avea loc in casa prietenei mele(nasterea unor catelusi) am avut surpriza sa aud exprimata doriinta"vrem si noi un puiut, o sa avem grija de el,etc" din partea familiei!Bun ,in urma cererilor facute de familie in martie 2002 venit acasa de la 120km cu un puiut in masina,pe scurt ,in trei saptamani sotul meu ameninta cu "aruncatul de pe balcon"(locuim la etajul zece) si eu faceam pleodarie pro catel!
Una peste alta am trecut peste aceste prime faze de inceput, iar acum privesc mogaldeata intinsa sub scaunul meu si sper sa-i ofer o viata cat mai frumoasa alaturi de noi pentru ca ea sigur ne-a facut viata mai bogata!
Stiu ca va veni un moment in care ne vom lua "ramas bun" ,sper sa fie cat mai tarziu pentru ca atunci voi pierde o parte din sufletul meu!
Scuze daca sant off topic ,dar asta am simtit acum.

[Diana.]

Astazi se implinesc 8 ani de cind Judicuta mea, sufletul meu, nu mai e printre noi... Mi-i asa de dor de tine, Judicutule, ca am un hau in suflet...
(IMG:http://i648.photobucket.com/albums/uu207/fides2009/Judy/Judy2.jpg)

[Corina]

Diana, iar ma faci sa plang! De fiecare data cand citesc topicul asta nu-mi pot stapani lacrimile.

[Diana.]

Eu am bocit-o toata ziua. 1 iunie e o zi tare trista pentru mine... (IMG:style_emoticons/default/sad.gif)

[Jo-Anna]

(IMG:http://i74.photobucket.com/albums/i252/Sweety000/forums/gizmo.jpg)

(IMG:style_emoticons/default/rip.gif)

[Diana.]

Imi pare tare rau pentru voi, Jo! (IMG:style_emoticons/default/sad.gif)

[angy2c5]

Podul Curcubeu

"...Exista un pod care uneste Cerul si Pamantul. Se numeste Podul Curcubeu pentru ca are multe culori.
Chiar de aceasta parte a Podului Curcubeu, este un tinut de pajisti, dealuri si vai, cu iarba verde peste tot.
Cand un animal iubit moare, el se duce in acest loc. Exista mereu mancare si apa si vremea este calda, de primavara. Acele animale batrane si bolnave sunt tinere din nou. Acelea care au fost mutilate sunt acum intregi din nou. Se joaca toata ziua unele cu celelalte.
Dar lipseste ceva. Ele nu sunt impreuna cu acea persoana speciala care le iubea pe pamant. Asa ca in fiecare zi se joaca si alearga, pana cand vine o zi cand una din ele se opreste deodata din joaca si se uita in sus. Nasul ii freamata, urechile sunt incordate, ochii ii sunt nemiscati, si acel animal deodata o ia la fuga din acel grup.
Ai fost zarit, si tu impreuna cu specialul tau prieten va intalniti, va imbratisati intr-o uniune vesela, pentru a nu mai fi niciodata despartiti. Fata ta este linsa iar si iar; mainile tale mangaie iar capul iubit, si te uiti din nou in ochii animalului tau de incredere, plecat de mult din viata ta dar niciodata absent din inima ta.
Apoi treci Podul Curcubeu impreuna cu el, pentru a nu mai fi niciodata despartiti."
am pierdut si eu un suflet drag .catelusa mea TYNA