A fost o data... amintiri despre animalutele care ne-au umplut vietile, In Memoriam - Podul Curcubeului Options

[Diana.]

Ne umplu vietile si inimile.
Ne sint cei mai buni prieteni.
Nu ne inseala, nu ne vind, nu ne tradeaza.
Si cu siguranta, ne lasa multe amintiri.


Voi incepe eu... povestea e trista...

MINUNEA MEA A TINUT APROAPE 7 ANI...
Se mai foloseste inca expresia"suflet de ciine" pentru aceia dintre semenii nostri care au inima impietrita. O mare greseala...fiecare catel ,vagabond sau nu, ne dovedeste contrariul.Pentru a pleda cauza acestor creaturi ale Domnului, o sa va spun o poveste...o poveste adevarata.
...Ca orice copil singur la parinti,mi-am dorit intotdeauna un companion de joaca.Numai Bunul Dumnezeu stie de cite ori l-am rugat sa-mi insufleteasca jucaria preferata:un ursulet de plus,ros de timp si obosit de dragostea a vreo trei generatii de copii.
Apoi a urmat Azorel, primul catel, transportat in paradisul copilariei , la curte ,prietenul din vacante,dulaul latos pe care il consideram"fratiorul meu" .Prin curtea mamaitei a ajuns si Pripasel,suflet pribeag , cules din portul Galatiului si instalat, cu tot cu pureci,in noul lui camin.
In februarie 1995 s-a intimplat o minune. Ningea, era frig si atunci, zgribulita linga inima mea ,plapinda si mirata, EA mi-a adus caldura prieteniei si dragostei unui catel.Un catel numai al meu , pe care mi-l dorisem douazeci si doi de ani...
Micuta vietate a capatat numele de Judi.
Judi era mica, rotunjoara, ciocolatie si foarte sfioasa. Dupa ce mergea afara, se ducea singura la baie si astepta sa fie spalata pe labute si laudata pentru "harnicia" ei.Asa de cuminte si curata era, ca , nu de putine ori,daca uitam sa ii curatam piciorusele , biata catelusa se "auto-exila" in baie, asteptindu-ne; mi s-a intimplat sa o gasesc acolo, nemiscata, si dupa o jumatate de ora.
Mare ne-a fost surpriza cind a dovedit ca are calitati de "soprana"... Intr-o buna zi, televizorul mergea si Judi a inceput sa "cinte". De atunci, de cite ori i se spunea:"cinta mamei, Judicuta!" ,catelusa mea ridica capsorul si ncepea o "arie"-o adevarata artista care se respecta.
...Dar cite nu facea Judicutu... Ma certa cind ii spuneam ca-i urita, sau cind ma intorceam acasa.Si nu se mai dezlipea de mine.Venea la bucatarie dimineata,ca sa ne bem cafeluta;se aseza in fundulet si ne "ruga" cu labutele din fata sa-i facem loc in bratele noastre, se lipea de noi cind eram suparati sau bolnavi si ne "pupa"...Doamne, ce ne mai "pupa"...
Acum trei ani, in primavara, porumbeii ce-si aveau cuib in teiul din fata, si-au aruncat puiul jos:avea cioculetul strimb...
Parintii mei l-au adoptat , mama il hranea cu forta, poate-poate il va pune pe picioare.Judicut se trezea noaptea si se ducea sa-l verifice: se cocota pe marginea cutiei de pantofi care-i servea puiului de locuinta provizorie, se uiata la el, il mirosea si apoi se culca la loc: puiul era in siguranta.
Judi "cerea" la fereastra, de unde privea trecatorii si picotea sub razele soarelui...I
arna zburda prin zapada pina ii inghetau piciorusele ...
Era un catel tare linistit, cuminte, care nu a muscat pe nimeni, niciodata.
Catelul devenise al patrulea membru al familiei noastre si i se spunea "copilutul"...Numai ca intr-o buna zi, "copilutul" a primit o surioara. Cind am ajuns acasa la parinti, cu un nou "odor" in brate, nu pot sa va descriu ce s-a intimplat. Cea mai afectata a fost Judicuta : se pomenise cu un rival; un rival care o siciia , pentru ca Boni, nou-venita si jucausa nevoie-mare , o alerga tot timpul pe biata Judi, care nu pricepea in ruptul capului ce voia ghemul cret si neastimparat de la ea .
Pina la urma, ca un catel intelept ce era, a a acceptat-o pe Bonita... ba chiar a si pupat-o!
Pastele anului 2002 a fost o desfatare pentru mine; eram o "mamica" de catei fericita. Nimeni nu mai era ca mine;cind se asezau amindoua linga mine, una in stinga si una in dreapta, ma topeam pur si simplu : inimioarele fetelor mele bateau la unison tic-tacul dragostei.
Ultima data am vazut-o pe Judicuta pe 9 mai 2002.
Mi se terminase "vacanta" si plecam de ACASA. Judicuta a simtit ca plec, si , ca de obicei, a "intrat in priza".
Am mingiiat-o pe capusor, am incercat sa o linistesc, ea m-a "pupat" si eu i-am spus sa fie cuminte...de parca mai era nevoie...
Dupa citeva zile, mama m-a sunat si mi-a spus ca Judicuta s-a imbolnavit. A tremurat sufletul in mine. O presimtire sumbra mi-a cuprins inima, un presentiment din acelea care iti string stomacul.
SIMTEAM ca se va intimpla ceva rau, ceva iremediabil.
In acea perioada vorbeam acasa zilnic. Disperarea razbatea dincolo de sutele de kilometri,dincolo de cuvintele incurajatoare, le simteam lacrimile in glas parintilor mei, chiar daca imi spuneau ca totul va fi bine... Ne rugam toti pentru ea: si eu , si mama , si tata, si prietenii mei...pina si vecinii de scara...
Judi a fost dusa la tratament in fiecare zi, a fost hranita cu seringa, a fost ingrijita cu toata dragostea si atentia cuvenite unui adevarat membru al familiei.
Apoi mama a incercat sa ma pregateasca pentru ceea ce era mai rau;pe 1 iunie am vorbit iar acasa. Desi mi s-a spus ca bietul meu animalut avea prea putine sanse de supravietuire, n-am incercat sa sper nici o secunda. Am aprins candela dupa ce am vorbit cu mama, m-am asezat in genunchi si am implorat-o pe Sfinta Fecioara, am vorbit cu toti sfintii care mi-au trecut prin minte , am cersit salvarea catelului meu...Cind mi-am terminat rugaciunea, a sunat telefonul.Parintii mei plingeau in hohote.Tatal meu, fost cadru medical, a incercat din rasputeri sa o resusciteze...in zadar...
Judi se transformase in ingeras in timp ce eu imploram Cerului salvarea ei. Dumnezeu a chemat-o la El. Suferinta Judicutei luase sfirsit. Dupa zece zile de boala, tibetanul meu spaniel ajunsese dintr-un catel rotofei de sase kilograme, o umbra de un kilogram...
DE ATUNCI, CASA PARINTILOR MEI E GOALA.
Au trecut  ani de atunci; dar sentimentul crunt al vinovatiei ca nu am fost acolo atunci cind a fost bolnava, ca nu am luat-o in brate incercind sa-i transmit toata dragostea mea, ca nu am fost ACOLO si ca poate s-a simtit uitata si tradata de mine, acest sentiment nu ma va parasi niciodata, indiferent cita vreme va trece.

Sa ma ierte acei care cred ca raiul e rezervat in exclusivitate oamenilor.
Eu nu pot crede acest lucru.
Stiu ca Judy ma asteapta "dincolo" si dupa marea trecere, ne vom juca din nou impreuna si va adormi ca altadata, privindu-ma in ochi...



...Veti spune: o alta poveste trista a unui animalut.
Eu insa vreau sa va transmit ceva: ca-i multumesc Cerului pentru minunea pe care eu si familia mea am gasit-o intr-un inimioara de catel.

Cind atita dragoste poate incapea in niste trupsoare atit de mici, te intrebi cum de in unii oameni nu incape nici o picaturica.

Iar oamenilor care trec pe strada si lovesc bietele animale fara de stapin, ei bine, lor le pling de mila.

Nu vor avea niciodata privilegiul de a fi iubiti neconditionat, pina la capat , de un suflet curat.
(IMG:http://i648.photobucket.com/albums/uu207/fides2009/Judy/Judy2.jpg)

(IMG:http://i648.photobucket.com/albums/uu207/fides2009/Judy/Judy.jpg)

(IMG:http://i648.photobucket.com/albums/uu207/fides2009/Judy/JudysiBony.jpg)

[MonicutzaB]

Diana, nu am cuvinte sa-ti multumesc pentru vorbele frumoase.  :pupaceala: si  :floricele:

o saptamana frumoasa!

[ZIBBA]

vad ca toata lumea povesteteste ceva despre animalutzul lui...hai sa va povestesc si eu depre PUFFY... ca asa se cheama catelusa pe care tocmai ati vazut-o...i-am spus asa ca nu raspundea la nici un alt nume...si era destul de mare avea cam un an...cand am gasit-o...
mare fericire pe capul ei cand a mers la mine acasa...cum pe vremea aia stateam intr-un camin studentrsc nu puteam s-o tin cu mine...asa ca am plasat-o la ai mei...unde au inceput boacanele...fiind caine de vanatoare, a sarit gardul la niste vecini chiar in noaptea de Craciun...impreuna cu ceilalti doi pe care ii aveam...o femela boxer si un ciobanesc german...si au omorat nici mai mult nici mai putin de 30 de gaini la doi vecini...ne-am pomenit cu politia la usa si cu vecinii...ai mei foc si para...ca stiau ca ea e vinovata ,nu era prima tentativa (IMG:style_emoticons/default/biggrin.gif) ...a trebuit sa ma mut din camin...sa imi inkiriez o garsoniera ca s-o pot lua cu mine...
acum vreo 2 ani jumate,tot iarna...s-a imbolnavit...am crezut ca racit...cand m-am dus cu ea la vet...mi-a dat verdictul:boala lu carre sau pe romaneste ,jigodie...de unde ?nu stiu...ca era vaccinata...insa doctorul mi-a spus,ca au venit caini din afara si au adus alte tulpini de virus...solutia?eutanasie...am crezut ca mor...boala era groaznica...ii paralizasera picioarele din spate...avea rani pe cornee...ajunsese un sac de piele si oase...si mi-am zis:eu de omorat nu pot...asa ca fac tot posibilul...am cautat pe net...peste tot aceleasi pesimiste kestii...si m-am gandit ca fiind un virus...trebuie sa raspunda la ceva...am luat cele mai puternice antibiotice umane...vitamine...medicamente neurologice...pt.fiecare simtom cate ceva...eram ca la spiatl..o luna jumatate am umflat-o de perfuzii si injectii...nu zicea nici pas...cand ma vedea ca ma apropii doar inkidea okii...vreau sa va spun ca in acea perioada nu aveam bani nicide paine...ma mai milogeam de mama (IMG:style_emoticons/default/biggrin.gif) si dupa acest timp...a inceput sa isi revina...sa mearga usurel...impleticit...dar mergea...sa manace un pic...refacerea a mai durat vreo 2 luni...insa a juns cum ati vazut-o...cand m-am dus cu ea la veterinar...doctorului nu-i venea sa creada...o poveste cu happy-end...
aaa...si trebuie sa mentionez ca este si caine de salvare...am fost cu ea in echipa centrului de educare canina craiova,eu eram si medicul ekipei...si am participat la diverse actiuni demonstrative,cat si reale...daca va amintiti de baietelul pierdut in zona manastirii cocos din tulcea...noi doua am facut parte din ekipa de cautare ...din pacate baietelul nu a fost gasit...iar cand l-au gasit...inca viu...dupa 2 saptamani...a murit in drum spre spital (IMG:style_emoticons/default/crying.gif) ...chestia este ca nu numai eu,ci si restul ekipei,mass-media...politia,credea si se si cerceteaza cred...ca a fost rapit si tinut undeva...nu vreau sa spun mai multe...in fine...pacat de el...micutzul...

[melyjoana]

Sentimentele voastre sunt minunate!Citindu-le mă simt şi mai vinovată de ceea ce am făcut.Ştiu că mă veţi critica dar am să vă spun pe scurt de ce.Ne-am dorit din tot sufletul un prietenuţ-un cuţ-cum îi spunem noi.Toţi din familie iubim câinii la modul profund chiar.Locuim la bloc,lucru care nu ne-a împiedicat să ne cumpărăm cuţ.Astfel am cumpărat-o pe Daly,aşa i-am pus numele.Am greşit puţin în alegere deoarece avea doi ani şi nu ne-am gândit că s-ar putea să nu se acomodeze la bloc,trăind până atunci la curte.Nu făcea prostii,la vârsta asta nu mai sunt aşa zvăpăiaţi,am iubit-o şi am crezut că asta poate compensa libertatea care o conferă curtea.Mai apăreau probleme când vroiam să o luăm cu noi la pescuit.S-a speriat tare de maşină când a adus-o soţul meu.Vedeam în ochii ei disperarea când ,mai mult forţat,o urcam în maşină.Ajunşi la destinaţie,ţin-te frate,unde era mai mare noroiul,acolo se tăvălea.O spălam eu înainte de plecare dar până ajungea la baia cu şampon-pe care nu o prea agrea-vă daţi seama ce ,,parfum,,avea.Am spus -pe scurt-şi unte că nu mă mai opresc.Ne e tare dor de ea şi cred că de aceea ador măcar să mai povestesc.În final am hotărât să o dăm unor cunoştinţe care locuiau la casă,deci avea curte.Am totuşi linişte pentru că ştiu că este iubită,are libertatea cu care era obişnuită şi sunt şi copii în acea familie,deci joacă!Nu pot să nu spun câtă bucurie,fericire,râsete şi armonie-parcă ne unea,ne făcea să fim mai aproape toţi-era atunci!Ne dorim mult un cuţ şi ne vom lua dar ,asta nu înseamnâ că o v-a înlocui pe Daly.Este poate chiar mai mult decât între oameni,pe fiecare îl iubeşti pentru ceea ce este,iubirea nu se poate înlocui!
De data asta vom fi mai atenţi.Ne orientăm spre un puiuţ pe care să-l obişnuim de mic cu viaţa pe care o va avea de trăit alături de noi şi care cu siguranţă va fi plină de iubire!
Ştiu că mă veţi judeca dar,poate primesc şi înţelegere!Mulţumesc pentru orice răspuns voi primi!Toate bune!

[ZIBBA]

draga mea,nu cred ca te va judeca nimeni ...pentru ca nu ar avea de ce...si cateaua mea a trait la curte ...acum sta cu mine intr-un apartament...si o vad eu ca duce lipsa alergatului libera ori de cate ori vrea,,,asa ca ,cu prima o cazie cand ajung la ai mei care locuiesc la curte o voi lasa la ei,stiind ca ii va fi mai bine...va dormi in casa cu ei dar stiu ca fiind un caine activ ii va fi mult mai bine acolo,kiar daca am sa mor de dorul ei,mai ales ca am s-o vad o data sau de doua ori pe an...
si a mea a avut probleme cu masina la inceput...ii era frica si pe deasupra ...vomita...am luat-o odata cu taxi,sa ma duc in parc...si a vomitat de 2 ori...vreau sa spun ca a fost un circ total...i-am curatat aluia masina...si cand curatam...taximetristul se tinea de un gard si vomita si el...dar saracu'nu s-a suparat... (IMG:style_emoticons/default/biggrin.gif) daca iti iei alt caine...ia-ti unul de talie mica...e perfetc pt.apartament...si nu necesita multa miscare...
sa auzim de bine!

[melyjoana]

Mulţumesc pentru clemenţă!Ai dreptate în privinţa unui cuţ de talie mică ,doar că tocmai aici e problema,noi vrem să fie de talie medie poate chiar mai mare.Daly este Koker Spaniel.Soţul meu tare mult ar vrea un Labrador.Ştim că au un preţ destul de mare şi de aceea întârziem puţin cu hotărârea.Fiica mea me-a spus să mergem la ,,Dansez pentru tine,,să câştigăm pentru ai putea cumpăra un prietenuţ.Ba chiar a spus că va contribui adunând bănuţii din alocaţia de la şcoală/nu-şi poate imagina cât costă/.Ei lasă că ne vom descurca noi cumva.Pentru copii este minunat.Pe lângă joacă dezvoltă foarte mult spiritul sacrificiului,iubirii necondiţionate, altruismul , responsabilităţile şi poate încă multe alte astfel de trăiri.Răbdare ,toate se întâmplă atunci când şi cum trebuie!Toate bune!

[ZIBBA]

Draga,mely...sunt perfect de acord cu tine...si mie imi plac cainii medie-mare...daca imi spuneai acum vreo luna...ti-as fi facut rost de un labrador...gratis...parintii mei au o femela de labrador...de fapt eu am primit-o cadou acum 4ani de la niste prieteni de ai mei...insa cum eu o aveam deja pe puffy,am dus-o pe yara,caci asa se cheama ...la curte la ai mei...e de cea mai nobila (IMG:style_emoticons/default/smile.gif) rasa,are un pedigree impresionant,pacat ca sta degeaba...acum vreo 3 luni a fatat,dar ai mei i-au dat la prieteni...daca nu iti iei pana va fata din nou...te anunt---kestia este ca ea locuieste cu dino,un ciobanesc german si el este tatal mereu... (IMG:style_emoticons/default/sex.gif)
a fatat de 2 ori...unul din pui a ajuns in olanda...este superb...are moaca de labrador,numai ca este un pic mai inalt...
si mai trebuia sa te duci sa il iei de la bals,langa craiova...in fine,poate altadata...

[melyjoana]

draga,mely...sunt perfect de acord cu tine...si mie imi plac cainii medie-mare...daca imi spuneai acum vreo luna...ti-as fi facut rost de un labrador...gratis...parintii mei au o femela de labrador...de fapt eu am primit-o cadou acum 4ani de la niste prieteni de ai mei...insa cum eu o aveam deja pe puffy,am dus-o pe yara,caci asa se cheama ...la curte la ai mei...e de cea mai nobila (IMG:style_emoticons/default/smile.gif) rasa,are un pedigree impresionant,pacat ca sta degeaba...acum vreo 3 luni a fatat,dar ai mei i-au dat la prieteni...daca nu iti iei pana va fata din nou...te anunt---kestia este ca ea locuieste cu dino,un ciobanesc german si el este tatal mereu... (IMG:style_emoticons/default/sex.gif)
a fatat de 2 ori...unul din pui a ajuns in olanda...este superb...are moaca de labrador,numai ca este un pic mai inalt...
si mai trebuia sa te duci sa il iei de la bals,langa craiova...in fine,poate altadata...

Zibba eşti minunată!Îmi pare tare rău că abia acum am ajuns să citesc mesajul.Cu examenele şi trei servicii pe lângă,timpul nu-mi este cel mai bun prieten.Îţi mulţumim din suflet pentru intrnţie!Acum chiar este şi Ov-soţul meu-lângă mine şi tare l-a bucurat numai gândul că i s-ar putea materializa dorinţa.Dumnezeu să-ţi dea tot binele din lume!Şti,mai rar se întâmplă să aibă cineva plăcerea de a te ajuta fără măcar să te cunoască.Oricum vom ţine legătura,până fată Yara dinnou mai este vreme.Cu Puffy cum te descurci?Ce rasă este?Trimite-ne o poză cu ea dacă ai.Eu acum am încercat să-ţi trimit una cu Daly dar nu mă descurc.
E deja târziu dar eu îţi doresc,cu ocazia zilei de ieri 1Martie,cea mai frumoasă şi plină de împliniri primăvară!La mulţi ani!Pa!

[ZIBBA]

draga mea,uite putem vorbi mai multe pe messenger sau pe mail...eu am sa iti trimit si poze cu pufa mea (IMG:style_emoticons/default/biggrin.gif) ,dar vezi ca am pus si in topicul cu pozele animalutelor noastre...din cate imi dau seama nick-ul tau de aici e si adresa de mail...azi am sa iti trimit unul...
eu sunt innebunita dupa animale si vreau sa iti spun ca as ajuta cu mare drag pe oricine...si mai ales cand vad ca exista persoane care sunt pe aceeasi lungime de unda cu mine...
o primavara frumoasa iti doresc si tie si intregii tale familii!
sper ca in cat mai scurt timp sa pot face o bucurie unei familii frumoase! (IMG:style_emoticons/default/kiss.gif)

[ioanat]

Am intrat si am citit cu lacrimi povestea ta Diana.
Imi aduc aminte ca in ´95 mi-am luat primul catel,dupa ce ai de zile ma rugasem de parintii mei sa-mi ia unul.Mama nu era in tara,cand a aflat nu prea i-a convenit,a vrut sa-l dau,dar a ajuns sa-l indrageasca pe Shaq.Era cu dog german,care din pacate nu a trait decat 4 luni.Il asezeam seara in cosulet ,dar venea in pat intre mine si mama.Nici acum nu stiu caza mortii,dr miau spus ca a fost ceva genetic, 2 sapt zi de zi de ate 2 ori/zi mergeam sa-i fac perfuzii.Il luam in brate si luam troleul din Dr taberei in Armeneasca cu el,am incercat sa fac tot posibilul sa-l salvez,dar din pacate mi-a murit in brate intr-o noapte cand tocmai ieseam pe usa sa ma duc de urgenta cu el la dr.Am plans mult dupa el, plangeam cand vedeam cateii pe strada,plang si acum.
Dupa ce m-am maritat am avut pisicute , acum am puii de la primele pisici,pui care anul asta fac 9 ani si de care imi e un dor nebun.E aproape un an de cand am plecat de acasa si abia astept sa ma intorc sa le iau cu mine,fiinca casa fara ele mi se pare goala si trista.
Intre timp am adoptat de pe strada un alt catel(asta acum 6 ani) pe care l-am tinut in casa pana i-am facut toate vaccinurile,dar pe care din pacate nu puteam sa-l tinem intr-un ap cu 2 cam unde mai aveam si pisciutele.Era un zvapaiat,adora sa sea afara, sa alerge, lui dimineata nu-i ajungea 1 ora de stat in parc.La tara mai aveam o catea, un lup de vreo 10 ani,s-au inteles f bine si chiar a suferit cand a murit, abia a putut sa o ia de langa el mama ca sa o poata ingropa.Dupa un an am mai gasit o catelusa, am dus-o si pe ea la tara, dupa un alt an au facut 3 puiuti,pe care din pacate nu aveam cum sa-i mai tinem si i-am dat,dar am ramas cu adultii.Asa ca si tine Diana,nu am putut fi alturi de Skip al meu,sa-l fac bine, sa ma ingrijesc de el, asa ca din pacate inca un suflet iubit a plecat dintre noi.La numai 5 anisori Skipuleanul meu a plecat intr-o lume mai buna.
Cateaua nu am cum sa o aduc aici, ea oricum e fricoasa de masina,e obisnuita in lumea ei de la tara, unde latra pe oricine intra in curte si cand ma vede se arcuieste toata de bucurie,dar din pacate daca o scoti din mediul ei e destul de fricoasa.
Dar mi.-am promis si eu si sotul ca pana la vara sa ajungem in tara si sa ne luam pisicile langa noi.Ele sunt copilasii nostrii si chiar daca as avea un bebe nu le-as da.Ne-au lumina de atatea ori zilele inorate si ne-au adus zambetul pe buze oricat de tristi am fi fost.http://http://pets.webshots.com/photo/1109583559047759471lnttis - ele sunt iubitele mele

[kary_pink]

Azi printesa mea implineste 6 ani...La Multi Ani Tigruta (IMG:style_emoticons/default/indragostita.gif)
Sunt departe de ea dar mi-e aproape de suflet...am primit-o cand era doar o mogaldeata... (IMG:style_emoticons/default/indragostita.gif)