Inima mea chinuita, zgiriiata ca un pantof vechi si prea mult purtat, se zvircoleste in agonie. Parca toata lumea s-a terminat si nimic nu mai are sens. Un foc ma arde pe dinauntru si ma intreb cu obstinenta ce rol am eu, cum ar trebui sa joc si daca voi auzi vreodata in luminile rampei, aplauze la scena deschisa.
Nu mai imi pasa de nimic, sint o straina in propria mea lume.
Oricine as fi, parca nu mai apartin nimanui si nimeni si nimic nu imi mai apartine. Am pierdut tot si nu mai am de daruit nimic.
Cum e sa iti pierzi inima ? Un hau si o haos. Un gol care te imbratiseaza si te tiraste in tenebrele unui cosmar care nu se mai termina.
Un ceas a stat intr-un colt al sufletului hartuit de intrebari neterminate si de raspunsuri nerostite.
Dragostea e ca o vrabiuta paralizata de ger. In piept mi se rup baierele inimii si-n loc de singe imi curge cucuta. Sint intr-o ora neagra intr-un timp rotund, o ora in care am fost luata de un vint strain si dusa intr-o lume pustie, unde nu imi gasesc locul.
Pe marea sufeltului meu s-au scufundat toate sperantele iubirii...